O tânără activistă palestiniană devenită celebră în 2018, arestată de armata israeliană pentru "incitare la terorism"

62400085
Profimedia

Armata israeliană a anunţat luni arestarea tinerei Ahed Tamimi, devenită o emblemă a cauzei palestiniene în întreaga lume, după ce în 2018 a fost arestată şi închisă pentru că a lovit soldaţi israelieni, relatează AFP.

Ahed Tamimi a devenit celebră la vârsta de 14 ani, când a fost filmată în timp ce muşca un soldat israelian pentru a-l împiedica să îl aresteze pe fratele ei mai mic, care fusese pus la pământ deşi avea braţul în ghips. De atunci, ea a devenit un simbol global al cauzei palestiniene şi este considerată de palestinieni un exemplu de curaj în faţa represiunii israeliene în teritoriile palestiniene ocupate. Un portret uriaş al ei a fost pictat pe zidul de separare cu Israelul din Cisiordania ocupată, în sectorul Betleem.

Ahed Tamimi a fost arestată în 2017 şi reţinută timp de 8 luni pentru că i-a lovit cu palmele pe doi soldaţi israelieni în curtea casei familiei sale din Nabi Saleh, cerându-le să plece.

Activista, acum în vârstă de 22 de ani, "suspectată de incitare la violenţă şi activităţi teroriste, a fost arestată la Nabi Saleh", satul său din nordul Cisiordaniei, teritoriu palestinian ocupat de Israel din 1967, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al armatei israeliene.

„Tamimi a fost predată forţelor de securitate israeliene pentru a fi interogată în continuare", a precizat purtătorul de cuvânt al Forţelor de Apărare Israeliene (IDF).

Militanta a fost arestată în timpul unui raid al armatei israeliene "care viza reţinerea unor persoane suspectate de implicare în activităţi teroriste şi de incitare la ură" în nordul Cisiordaniei ocupate, a adăugat aceeaşi sursă.

Forţele israeliene şi-au intensificat raidurile şi arestările în Cisiordania de la începutul războiului dintre Israel şi Hamas, la 7 octombrie, după ce şi aici au sporit tensiunile şi violenţele.

Întrebată de AFP cu privire la motivele arestării, o sursă din cadrul serviciilor de securitate a transmis o postare pe Instagram care a circulat pe scară largă pe reţelele sociale şi care este atribuită tinerei activiste. Textul promite "masacrarea" israelienilor "în toate oraşele din Cisiordania, de la Hebron la Jenin", în termeni foarte violenţi şi expliciţi, făcând referire în special la Hitler, potrivit unei capturi de ecran a unei publicaţii în arabă şi ebraică transmise de armată către AFP. Luni, contul citat în captura de ecran era inaccesibil, notează AFP.

„Ei o acuză că a publicat o postare care incită la violenţă, dar Ahed nu a scris-o", a declarat pentru AFP mama ei, Narimane Tamimi. "Există zeci de pagini pe numele lui Ahed şi cu fotografia ei, dar cu care ea nu are nicio legătură. Când Ahed încearcă să îşi deschidă un cont pe reţelele sociale, acesta este imediat blocat", a explicat ea.

AFP menţionează că nu a putut verifica imediat dacă acest cont îi aparţine de fapt lui Tamimi.

Narimane a adăugat că soţul ei, Bassem al-Tamimi, a fost arestat la 20 octombrie în timp ce se întorcea acasă dintr-o călătorie şi de atunci familia sa "nu a mai avut nicio veste".

De la începutul războiului declanşat la 7 octombrie de atacul mortal al Hamas asupra Israelului, peste 150 de palestinieni au fost ucişi în Cisiordania ocupată de soldaţi sau colonişti israelieni, potrivit Ministerului palestinian al Sănătăţii, iar 2.150 au fost arestaţi, potrivit Clubului Deţinuţilor, un ONG care monitorizează deţinuţii palestinieni din închisorile israeliene, ceea ce ridică numărul total al palestinienilor încarceraţi de Israel la peste 7.000.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62400079
O fetiță de 8 ani despre care se credea că a fost ucisă de teroriștii Hamas ar fi, de fapt, ținută ostatică în Gaza

O fetiță de 8 ani despre care se credea că a fost ucisă în Israel de teroriștii Hamas este acum considerată în viață, ținută ostatică în Gaza, scrie Daily Mail.

62400078
Raport al serviciilor maghiare: Teroriști ISIS, Al-Qaeda și Hamas se află la granița cu Ungaria. Vor fi atacuri în Europa

Teroriști din grupările ISIS, Al-Qaeda și Hamas se află la granița cu Ungaria și organizează atacuri în țări europene, avertizează serviciile secrete maghiare, citate de liderul grupului parlamentar Fidesz.

 

62400076
Papa Francisc a renunţat la citirea unui discurs din cauza unor probleme de sănătate. Care este starea suveranului pontif

Papa Francisc a declarat la audienţa sa de luni că nu se află în cea mai bună stare de sănătate, în condiţiile în care suveranul pontif, în vârstă de 86 de ani, se luptă de ceva timp cu probleme de sănătate, relatează agenţia italiană de presă ANSA.

Recomandări
Shutterstock 2814783231
Paradox politic. PSD acuză PNL că nu vrea să intre la guvernare, după ce l-a dat jos de la putere: „România nu mai are aer!”

PSD coordonează de câteva zile o campanie publică de presiune asupra PNL pentru a-l convinge să se întoarcă la guvernare, după ce l-a dat jos de la putere pe 5 mai.

Shutterstock 2678344565
Inimile de români bat, la propriu, pentru străini. România a ajuns să exporte inimi, pentru că nu are cui să le transplanteze

Dacă începutul anului în ceea ce priveşte numărul de operaţii de transplant de inimă a fost promiţător, în lunile care au urmat numărul acestor operaţii a scăzut, a declarat pentru Cotidianul Prof. Univ. Dr. Habil. Horaţiu Moldovan. 

Shutterstock 2280825819
Mesajul Kievului după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski. SUA au ajuns să spună că Rusia vrea pace, iar Ucraina război

Zelenski conduce Ucraina într-un război pentru independență și are sprijinul poporului ucrainean, care este singurul în măsură să decidă cine trebuie să-i fie președinte, a transmis Kievul, după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski.