„O nouă crimă de război”. Rusia a bombardat o închisoare din Ucraina. 16 oameni au murit, 35 sunt răniţi

62563289
AFP

Şaisprezece persoane au fost ucise şi cel puţin 35 au fost rănite în noaptea de luni spre marţi, după ce o serie de lovituri aeriene ruseşti au vizat o închisoare din regiunea Zaporojie din sudul Ucrainei.

Potrivit șefului administraţiei militare regionale, citat de Reuters și preluat de News.ro, clădirile complexului penitenciar au fost distruse, iar casele din apropiere au fost avariate.

Potrivit acestuia, forţele ruse au lansat, în total, opt lovituri asupra districtului Zaporojie.

Ucraina, Zaporojie

Pe platforma X, şeful de cabinet al preşedintelui Volodimir Zelenski, Andrii Iermak, a denunţat ”o nouă crimă de război” din partea Rusiei.

„Trebuie să dăm lovituri economice şi militare regimului lui Putin - care ameninţă, de asemenea, Statele Unite prin unii dintre purtătorii săi de cuvânt - pentru a-l priva de capacitatea sa de a purta un război”, a scris el.

Ucraina, Zaporojie

Regiunea Zaporojie, parţial ocupată de Rusia, este una dintre cele patru oblasturi (județe) pe care Moscova le-a anexat unilateral după invazia pe scară largă a Ucrainei în februarie 2022, dar pe care nu le controlează în totalitate.

Ucraina, Zaporojie
Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
62320129
Medvedev îl amenință pe Trump cu un război direct: „Se joacă de-a ultimatumul. Rusia nu este nici Israel, nici Iran”

Dmitri Medvedev, fost președinte al Rusiei, a avertizat că eventualele ultimatumuri lansate de Donald Trump pentru încheierea războiului din Ucraina ar putea fi percepute de Moscova ca pași spre un conflict direct cu Statele Unite.

62559952
Trump explică de ce este tentat să refuze o întâlnire față în față cu Putin: „S-a repetat povestea de prea multe ori”

Acțiunile companiilor rusești au scăzut dramatic după ce președintele american Donald Trump a anunțat că va scurta la doar 10-12 zile termenul limită, de 50 de zile, pe care i-l acordase inițial lui Vladimir Putin ca să pună capăt războiului.

61919877
Atacatorul care a ucis patru oameni într-un zgârie-nori din New York voia să se răzbune pe NFL, dar a greșit biroul. VIDEO

Bărbatul înarmat care a ucis luni cel puţin patru persoane şi apoi s-a sinucis, într-o clădire de birouri din centrul Manhattanului, avea ca ţintă Liga Naţională de Fotbal American (NFL).

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 11 07h27m47s729
Trump se alătură lui Putin și cere ca Zelenski să plece de la conducerea Ucrainei. Reacția demnă a opoziției de la Kiev

Președintele Donald Trump a declanșat un nou atac virulent la adresa lui Volodimir Zelenski. L-a învinuit pe liderul Ucrainei că nu depune suficiente eforturi pentru a ajunge la un acord cu Vladimir Putin. 

Shutterstock 2678344565
Inimile de români bat, la propriu, pentru străini. România a ajuns să exporte inimi, pentru că nu are cui să le transplanteze

Dacă începutul anului în ceea ce priveşte numărul de operaţii de transplant de inimă a fost promiţător, în lunile care au urmat numărul acestor operaţii a scăzut, a declarat pentru Cotidianul Prof. Univ. Dr. Habil. Horaţiu Moldovan. 

Vlcsnap 2026 10 11 07h44m42s374
Peste 75.000 de credincioși stau o zi la coadă ca să ajungă la Sf. Parascheva. Rugăciunea unui copil: „Să trăiesc cu familia”

A fost încă o noapte de rugăciune la Catedrala Mitropolitană din Iași. Zeci de mii de credincioși continuă să aștepte chiar și 12 ore pentru a ajunge la racla cu moaștele Sfintei Parascheva.