O fetiță a fost incinerată forțat pentru a se ascunde un viol în grup, urmat de crimă. Guvernul indian ordonă o anchetă

62205717
Profimedia

Guvernul indian a ordonat miercuri o anchetă judiciară privind un presupus viol, crimă şi incinerare forţată a unei fetiţe de 9 ani, în timp ce protestele legate de acest incident au continuat pentru a patra zi în capitala Indiei, Delhi

Oamenii readuc în actualitate problema violenţei sexuale în această ţară, informează DPA şi Reuters, conform Agerpres.

Poliţia a arestat patru bărbaţi, inclusiv un preot hindus, care lucrau la un crematoriu, şi i-a acuzat în principal de viol în grup şi crimă, pe baza informaţiilor furnizate de părinţi.

Părinţii fetei au susţinut că fetiţa de 9 ani a mers duminică la crematoriul din zona Nangloi din Delhi pentru a lua apă de la un răcitor. ''Când nu s-a mai întors după un timp, ei au plecat să o caute şi în acel moment au primit un apel telefonic spunându-li-se că fata a fost electrocutată accidental la crematoriu în timp ce lua apă'', a declarat un ofiţer superior de poliţie.

Mama fetiţei a declarat că atunci când a ajuns la faţa locului şi-a găsit fetiţa cu vânătăi pe corp şi a bănuit că a fost violată şi ucisă. Femeia a declarat la poliţie că preotul şi ceilalţi lucrători de la crematoriu au incinerat cadavrul fără a avea acordul lor.

Când tatăl copilei a ajuns la locul faptei împreună cu alte persoane şi a scos corpul fetei, acesta fusese ars în cea mai mare parte, ceea ce a făcut imposibil de stabilit în timpul autopsiei dacă a fost violată, a declarat poliţia.

Părinţii fetei aparţin comunităţii Dalit sau foştilor intangibili şi îşi câştigă existenţa din cerşetorie sau lucrează ca zilieri.

Peste 100 de persoane s-au adunat miercuri în faţa crematoriului, cerând dreptate pentru victimă.

Ministrul şef din Delhi, Arvind Kejriwal, a declarat că familia va primi un ajutor financiar echivalând cu 13.485 de dolari şi că vor fi numiţi avocaţi renumiţi pentru acest caz.

Siguranţa femeilor şi a fetelor este un subiect politic major în India de la violul în grup şi asasinarea unei studente în vârstă de 23 de ani într-un autobuz din Delhi în 2012, care a şocat lumea.

În India au fost înregistrate peste 32.000 de violuri în 2019, potrivit celor mai recente date guvernamentale - aproape patru pe oră -.deşi experţii spun că este probabil ca aceste cifre să fie foarte conservatoare din cauza stigmatului implicat.

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
Obama renunță la petrecerea cu sute de invitați, de ziua sa, din cauza criticilor

După ce a stârnit critici pentru intenţia sa de a organiza o amplă petrecere aniversară în aer liber, fostul preşedinte american Barack Obama va sărbători împlinirea vârstei de 60 de ani într-un cadru mai restrâns.

„Aerul era irespirabil, am crezut că murim cu uşile închise”. Mărturia unei românce din Atena, devastată de incendii

„Aerul era irespirabil, erau 45-48 de grade, am crezut că murim cu uşile închise'”. Este mărturia tulburătoare a unei românce care locuieşte în Atena, şi care alături de mii de oameni a trăit ore de panică şi deznădejde.

Cel puţin 40 de morţi şi 33 de răniţi într-un accident rutier în Mali. FOTO

Cel puţin 40 de persoane au fost ucise şi alte 33 rănite într-un accident rutier în Mali, informează DPA.

Recomandări
Sorin Grindeanu, după consultările de la Cotroceni: „PSD este pregătit să preia guvernarea. Suntem îndreptățiți”

Preşedintele PSD Sorin Grindeanu a declarat joi, după discuţiile cu preşedintele Nicușor Dan, în vederea desemnării premierului, că social-democraţii i-au spus preşedintelui că sunt pregătiţi să preia guvernarea.

Concluziile expertizei din cazul exploziei din Rahova. Scurgerea de metan ar fi început cu o zi înainte de deflagrație

Explozia din cartierul Rahova a fost consecința mai multor nereguli, abateri și neglijențe, făcute în mare parte de angajații care au intervenit acolo.

Consultări la Cotroceni. Președintele a chemat liderii partidelor pentru desemnarea premierului, PSD cere guvernarea

Preşedintele Nicuşor Dan a invitat joi la Palatul Cotroceni preşedinţii şi reprezentanţii partidelor şi formaţiunilor politice din Parlament pentru consultări privind desemnarea candidatului la funcţia de prim-ministru.