O femeie din Rusia și fiul ei au fost condamnați la închisoare pentru că fac parte din secta Martorii lui Iehova

62176071

Un tribunal din Akaban, capitala Republicii Hakasia din Federaţia Rusă, a condamnat-o miercuri pe o femeie în vârstă de 69 de ani la doi ani de închisoare în Siberia pentru apartenenţă la secta Martorii lui Iehova, transmite AFP.

Valentina Baranovskaia este prima femeie condamnată de la începutul campaniei împotriva cultului respectiv în Rusia. Fiul ei, Roman Baranovski, a primit o pedeapsă de şase ani închisoare pentru organizarea activităţilor sectei.

Martorii lui Iehova, care au făcut cunoscută sentinţa, afirmă că detenţia unei femei bătrâne, pentru credinţa ei, este o "pedeapsă de o cruzime fără precedent".

"Decizia de azi (...) duce represiunea împotriva martorilor lui Iehova la un nou nivel. O astfel de cruzime nu are nicio justificare", a declarat un purtător de cuvânt al sectei neoprotestante. "Rusia modernă, ca nivel de persecuţie religioasă nemotivată, se apropie de Uniunea Sovietică", a adăugat un purtător de cuvânt al acestei secte, Iaroslav Sivulski, citat într-un comunicat.

Martorii lui Iehova susţin că până acum au fost condamnaţi în Rusia 71 de coreligionari ai lor, dintre care nouă se află în prezent în închisori. Secta a fost interzisă în 2017, fiind considerată "extremistă" de ministerul rus al justiţiei.

AFP apreciază că eticheta oficială de extremism este vagă şi se poate aplica atât unor organizaţii teroriste, cât şi unor culte religioase sau grupări de opoziţie. Biserica Ortodoxă Rusă, apropiată de Kremlin, se opune Martorilor lui Iehova, iar autorităţile ruse promovează o politică de identitate naţională, conservatoare într-o anumită măsură, cu rădăcini în ortodoxie, afirmă agenţia. Biserica urmăreşte foarte atent prozelitismul altor culte creştine.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62146000
Suedia înăspreşte restricţiile legate de coronavirus, pentru a evita un al treilea val de pandemie
Suedia a anunţat că restaurantele şi cafenelele se vor închide începând din 1 martie la ora 20:30, indiferent dacă vând alcool sau nu, ca parte a măsurilor de limitare a răspândirii coronavirusului, transmite Reuters.
62176067
Chelnerii și barmanii, înlocuiți de roboți în mai multe localuri din Sevilla. Ce părere au clienții
În unele baruri din Sevilla, locul chelnerilor și al barmanilor a fost luat de roboți. Unii umplu halbele - și o fac la milimetru, ca niște profesioniști adevărați - alții le transportă la mese.
62176064
Simptomele de COVID, resimțite și la nouă luni după infectare. Explicațiile lui Anthony Fauci
Datele sugerează că simptomele de COVID-19 pot să fie resimţite de persoanele care au contractat boala până la nouă luni de la infectare, a declarat, miercuri, consilierul medical şef al Casei Albe, Anthony Fauci.