O bătrână de 90 de ani cu fractură de șold a așteptat 40 de ore o ambulanță. Apoi a fost lăsată în mașină peste noapte

62279556
Shutterstock

O femeie de 90 de ani a așteptat 40 de ore o ambulanță, apoi a fost ținută peste noapte în vehicul, în fața secției de urgențe.

Daphne Syms a căzut în casa sa din Saint Austell, Cornwall, duminică, însă nu a primit ajutor din partea medicilor până marți seară.

Cu toate că avea șodul fracturat, femeia a fost lăsată afară, în ambulanță, peste noapte, din cauza unei cozi care se formase în interiorul secției de urgențe.

Fiul ei, Steven Syms, a declarat că sistemul de sănătate era „complet stricat”, iar că mama sa ar fi putut să moară dacă ar fi suferit un accident mai grav.

Femeia urmează să fie supusă unei intervenții chirurgicale, potrivit dailymail.co.uk.

„Suntem cu totul distruși să vedem o femeie de 90 de ani într-o asemenea suferință, stând acolo și așteptând”, a spus fiul ei.

„Ne pare rău și suntem întristați că nu am putut să-i asigurăm mamei domnului Syms într-un timp scurt ajutorul și îngrijirile de care avea nevoie”, a declarat un purtător de cuvânt al serviciului de ambulanță.

Fiul pensionarei a mai spus că paramedicii „sunt abuzați și folosiți drept asistente”, în loc să se concentreze pe apelurile primite.

„Paramedicii sunt oameni absolut incredibili. Ei au nevoie și vor să-și îndeplinească sarcinile pentru care au fost pregătiți. Sistemul nu se deteriorează, ci este complet distrus și trebuie urgent să-și revină”, a mai declarat Steven Syms.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62268298
Principalul agitator al Moscovei agită spiritele din nou: Republica Moldova ar fi trimis o brigadă ”Fulger” în Găgăuzia

Brigada cu destinaţie specială 'Fulger' a poliţiei moldovene a demarat joi la Comrat, centrul administrativ al regiunii autonome Găgăuzia din sudul Republicii Moldova, o serie de exerciţii tactice.

62145992
Două avioane rusești de vânătoare au încălcat spațiul aerian al Finlandei, acuză Ministerul Apărării

Două avioane ruseşti de vânătoare au încălcat spaţiul aerian finaldez joi, acuză Ministerul finaldez al Apărării.

62279497
Incendiu puternic pe insula italiană Pantelleria. Designerul Giorgio Armani, printre persoanele evacuate

Un incendiu de vegetaţie a izbucnit pe insula italiană Pantelleria. Zeci de persoane au fost evacuate. 

Recomandări
Original csat 24 nov 2025 1
Ședință CSAT la mai bine de o săptămână de la atacurile de lângă Sulina. Prima reuniune la care participă Luca Niculescu

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în cadrul căruia se vor analiza implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră. Şedinţa va avea loc joi, de la ora 18.00.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.