Noua Caledonie a decis, prin referendum, să rămână teritoriu francez

61998468
AFP

O majoritate de 56,8% dintre alegătorii din Noua Caledonie, teritoriu francez din Oceanul Pacific, s-au pronunţat împotriva independenţei în referendumul privind autodeterminarea, a anunţat duminică postul de televiziune Nouvelle-Calédonie 1.

Rata participării la acest referendum a fost 79,8%.

În arhipelagul francez colonizat în 1853 trăiesc 175.000 de alegători, iar scrutinul este monitorizat de 250 de delegaţi ai statului francez şi observatori ai ONU.

Această consultare populară, prevăzută de acordul de la Noumea semnat în 1998, este menită să continue eforturile de reconciliere între populaţia autohtonă Kanak şi descendenţii coloniştilor europeni, caldoche, începute cu acordurile de la Matignon în 1988. Acestea au fost semnate după violenţele din anii '80 care au culminat cu luarea de ostatici şi atacul asupra grotei de la Ouvéa din mai 1988, soldată cu 25 de morţi în total.

Reacția lui Macron

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a luat act duminică de victoria taberei "Nu" faţă de independenţa Noii Caledonii, teritoriu francez din Pacificul de Sud, la referendumul istoric privind autodeterminarea, subliniind că aceasta este un "semn de încredere" faţă de Republica franceză, potrivit AFP şi Reuters.

"Alegătorii au putut să aleagă suveran, în cunoştinţă de cauză, relaţia dintre Noua Caledonie şi Franţa. Ei s-au pronunţat astăzi, în majoritate, pentru ca Noua Caledonie să rămână franceză", a declarat Macron în cadrul unei scurte alocuţiuni televizate.

"Vreau să-mi exprim de la început imensa mândrie că am trecut împreună peste această etapă istorică şi de asemenea vreau să-mi exprim mândria în calitate de şef al statului că majoritatea caledonienilor au ales Franţa. Aceasta este pentru noi un semn de încredere în Republica Franceza, în viitorul ei şi valorile sale", a subliniat Emmanuel Macron.

"În această zi, singurul învins este tentaţia pentru dispreţ, diviziune, violenţă şi frică, în timp ce singurul câştigator este procesul în favoarea păcii pe care Noua Caledonie îl duce de 30 de ani, spiritul dialogului pe care nimic nu-l va zdruncina şi spiritul de responsabilitate, care a dus la participarea excepţională" a caledonienilor la referendum, a mai spus el.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Moment unic la primul meci după retragerea lui Cristiano Ronaldo. Ce s-a întâmplat la Portugalia - Danemarca
FOTO | Moment unic la primul meci după retragerea lui Cristiano Ronaldo. Ce s-a întâmplat la Portugalia - Danemarca
Citește și...
61998463
Donald Trump și generalii iranieni se amenință folosind replici din Game of Thrones
Statele Unite introduc, începând de luni, o a doua serie de sancţiuni împotriva Iranului. Măsurile, care lovesc dur economia, vizează sectoarele bancar, energetic şi al construcţiilor şi transporturilor navale.
61998447
Fiii lui ”El Chapo” conduc acum cartelul. SUA se tem că pot ucide martorii din procesul tatălui
În timp ce "El Chapo" este închis într-o închisoare din Statele Unite, fiii acestuia au preluat conducerea cartelului de droguri Sinaloa, care continuă să prospere, relatează Daily Mail.
61998424
Avion rusesc interceptat în apropierea zonei unde NATO desfășoară un exercițiu militar
Un avion rusesc de luptă antisubmarin Tupolev-142 a survolat la o distanţă foarte mică nava USS Mount Whitney în largul Norvegiei, în timp ce NATO desfăşoară cel mai amplu exerciţiu militar defensiv al său după încheierea Războiului rece.