Avion rusesc interceptat în apropierea zonei unde NATO desfășoară un exercițiu militar

61998424
AFP

Un avion rusesc de luptă antisubmarin Tupolev-142 a survolat la o distanţă foarte mică nava USS Mount Whitney în largul Norvegiei, în timp ce NATO desfăşoară cel mai amplu exerciţiu militar defensiv al său după încheierea Războiului rece.

Echipajul multinaţional de pe USS Mount Whitney, nava amiral la exerciţiul aliat "Trident Juncture-18", îşi făcea tocmai o fotografie de grup pe puntea vasului, în largul Norvegiei, când un Tupolev-142, datând din perioada sovietică, a apărut la tribord (bordul drept al navei).

"Acesta este un avion de patrulare maritimă pe distanţe lungi", a explicat marina americană după acest episod, produs la 2 noiembrie, dar despre care s-a aflat abia sâmbătă. "Nu este prima dată când vedem unul, dar este pentru prima oară când l-am văzut cu ochiul liber", a declarat un responsabil american, referindu-se la avionul rusesc, scrie Agerpres.

Potrivit Radio Svoboda, este pentru prima oară în ultimii 30 de ani când un Tu-142 s-a apropiat la o distanţă atât de mică de o navă amiral (străină).

De la începutul exerciţiului "Trident Juncture", la 25 octombrie în Norvegia, Kremlinul a încercat să-şi arate nemulţumirea faţă de aceste manevre, cele mai ample efectuate de Alianţa Nord-Atlantică de la încheierea Războiului rece, denunţând că acestea au loc în apropierea frontierelor sale.

Rusia, care a catalogat acest exerciţiu drept "antirusesc", a avertizat că va exista o "ripostă", iar survolul neaşteptat al avionului Tu-142, utilizat şi în scopuri de recunoaştere, pare să facă parte din răspunsul Mosovei.

Deşi USS Mount Whitney (nava comandant a Flotei a VI-a americane din Marea Mediterană), este a treia navă cea mai veche a Marinei SUA, dar după o serie de lucrări de modernizare, ea a fost dotată cu echipamente noi de telecomunicaţii, ceea ce o face, probabil, deosebit de interesantă în ochii ruşilor, consideră unii experţi.

Potrivit Ministerului Apărării rus, de fapt, două avioane Tupolev TU-142 au efectuat un "zbor planificat" de peste 12 ore la 2 noiembrie.

"Toate zborurile aparatelor aviaţiei maritime ruse sunt efectuate strict în conformitate cu regulile internaţionale de utilizare a spaţiului aerian şi nu încalcă niciodată frontierele altor state", a subliniat Ministerul Apărării al Rusiei, citat sâmbătă seara de agenţia de presă RIA Novosti.

De la Suedia la Turcia şi ţările baltice, mai multe state au semnalat în repetate rânduri încălcarea spaţiului lor aerian de către Rusia în ultimii ani, notează publicaţia menţionată.

Referitor la "Trident Juncture-18", Rusia a anunţat că va efectua teste cu rachete în apele internaţionale ale Norvegiei în partea a doua a săptămânii, într-o zonă şi la o dată care se suprapun în mare parte exerciţiului NATO.

"Nu am văzut nimic care să arate ca un test de rachete sau nave, ori avioane care să poată efectua astfel de teste", afirmă Robert Aguilar, căpitan pe USS Mount Whitney.

Mesajul transmis de Moscova către NOTAM, o notificare oficiala a agenţiilor guvernamentale pentru a evita o zona din motive de securitate, lăsa să se înţeleagă că tirurile ruseşti urmau să aibă loc între 1 şi 3 noiembrie.

Dar nimic nu s-a produs, întărind convingerea militarilor occidentali că aceste proiecte au fost doar o "provocare" din partea Moscovei.

La bordul USS Mount Whitney, ofiţerii superiori reiterează linia oficiala a NATO şi susţin că nu îşi vor schimba planurile iniţiale. "Suntem pe mare, toată lumea are dreptul să fie aici. Suntem în apele internaţionale, într-un spaţiu aerian internaţional ", afirmă amiralul britanic Guy Robinson, numărul doi al grupului operativ maritim. "Evident, urmărim îndeaproape. Dar tot ceea ce vedem în cursul acestui exerciţiu este că ei se comportă profesionist şi fără a prezenta vreun pericol", mai spune el.

La rândul său, generalul Jason Bohm, şeful forţelor infanteriei marine americane angajate în manevre, afirmă că "principala problemă pe care am avut-o în timpul exerciţiului a fost vremea nefavorabilă".

La exerciţiile NATO din Norvegia, care continuă până în data de 7 noiembrie, iau parte circa 50.000 de militari, 10.000 de vehicule şi peste 300 de avioane şi nave. Alianţa Nord-Atlantică îşi testează capacitatea de a respinge o ofensivă lansată împotriva unui stat membru de un potenţial agresor.

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
61998420
David Cameron vrea înapoi în politică pentru că este "al naibii de plictisit"

Fostul prim-ministru britanic David Cameron vrea să se întoarcă în viaţa politică pe funcţia de ministru de externe pentru că este "al naibii de plictisit", relatează Mirror.

61998408
Ciocnire armată într-un club din Suedia. 7 oameni au fost împuşcaţi

Conflict armat într-un club de motociclişti din oraşul suedez Göteborg.

61998403
Ce a pățit o măicuță care l-a înfuriat pe președintele Rodrigo Duterte

O măicuță din Australia, care și-a petrecut ultimii 30 de ani în Filipine, a fost deportată din cauză că l-a criticat pe președintele filipinez Rodrigo Duterte.

Recomandări
Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Cine sunt miniștrii PSD din Guvernul Niculescu. Social-democrații revin la guvernare după cinci luni de criză

Liderii PSD au decis în unanimitate să-l susțină în Parlament pe Luca Niculescu, iar Sorin Grindeanu a prezentat numele celor 11 social-democrați care ar urma să facă parte din noul Executiv.

Nava golful persic
Nouă alertă în Marea Neagră. Un incendiu a izbucnit la bordul unei nave în apropiere de Sulina

O nouă navă ar fi fost atacată, joi dimineață, în apropiere de Sulina, în Marea Neagră. Potrivit informațiilor disponibile, vasul se află la aproximativ 14 mile marine de țărm, iar incendiul a izbucnit la castelul navei, conform surselor Știrilor PRO TV.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.