80 de români, blocați în aeroportul din Amsterdam. ”A fost balamuc destul de mare”

×
Publicitate

80 de pasageri ai unei curse Tarom Amsterdam- Bucureşti au rămas blocaţi pe aeroport în Olanda.

Comandantul a sesizat o defecţiune înainte de decolare, iar zborul a fost anulat. Deşi călătorii au fost cazaţi peste noapte la hotel, mulţi se plâng totuşi că dimineaţă au stat la cozi uriaşe şi s-au călcat în picioare pentru a prinde un zbor mai devreme.

Vestea că vor rămâne încă o noapte în Amsterdam le-a fost dată pasagerilor, vineri seară, înainte de îmbarcare, chiar de către căpitanul aeronavei, un Airbus A318.

Chiar dacă informaţia nu le-a picat bine, oamenii spun că au apreciat gestul căpitanului de a le explica exact ce s-a întâmplat. Se plâng însă pentru ce a urmat.

Au fost preluaţi de olandezi, care nu au comunicat cu ei în limba română, iar cei care au copii nu au avut prioritate la îmbarcările ulterioare.

Daniela Ivan, pasager: "A fost un balamuc destul de mare, oameni care nu înţelegeau limba engleză sau limba olandeză şi pentru care a trebuit să acţionăm ca nişte traducători. Ne-au direcţionat către mai multe porţi de transfer. Din păcate, a trebuit să ne călcăm în picioare pentru un loc într-un zbor mai devreme. A fost un pic pe scapă cine poate, cam acesta a fost principiul. După ce în sfârşit s-au calmat apele şi au reuşit să ne dea câteva informaţii, locul în care am ajuns a fost decent, am primit ceva de-ale gurii şi am primit un pat cald."

În plus, susţin pasagerii, nu au avut acces la bagajele de cală, adică la haine şi la lucrurile pentru copii. Într-un final, au ajuns cu bine în România.

De data aceasta, nu a fost uitată nicio persoană în Amsterdam, aşa cum s-a întâmplat cu 6 călători la începutul lunii decembrie. Atunci, directorul sucursalei Tarom a fost demis.

Surse din cadrul companiei spun că decizia de a opri aeronava la sol a fost luată pentru a înlătura orice risc. Până la urmă, senzorul a indicat o alarmă falsă şi a fost reparat la Bucureşti.

Pe de altă parte, premierul Tudose a anunţat că dosarul rezultat în urma verificărilor făcute la Tarom de Corpul de control a fost trimis la Parchet.

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
61931287
13,275 de ani de închisoare pentru un bărbat acuzat de fraudă

Un tribunal din Tailanda l-a condamnat pe un bărbat acuzat de fraudă, în vârstă de 34 de ani, la peste 13.000 de ani de închisoare, după ce a păcălit 40.000 de oameni.

61927999
Putin ignoră sancțiunile impuse de ONU lui Kim Jong-un. Coreea de Nord ar primi petrol din Rusia

Rusia ar fi permis, în ultimele luni, cel puțin trei transporturi navale de petrol către Coreea de Nord, susțin doi oficiali de top din țările occidentale.

61878666
Turcia sfidează aliații din NATO: va cumpăra de la ruşi sisteme de rachete S-400

Turcia și Rusia au semnat, vineri, un acord prin care Ankara va cumăra sisteme aeriene S-400 de la Moscova, au anunțat autoritățile turce. Decizia este privită cu scepticism de unele state membre ale Alianței Nord-Atlantice, scrie Associated Press.

Recomandări
Luca niculescu nicusor dan 2
Cum ar putea arăta guvernul Luca Niculescu. Împărțirea ministerelor între PSD și premierul desemnat - SURSE

Guvernul Luca Niculescu prinde contur. Viitorul executiv ar urma să aibă 17 ministere, împărțite între PSD și premierul desemnat, explică surse politice.

62584607
Analist: Există riscul ca SUA să-i livreze lui Putin un “pachet mai mare” care să includă și România, nu doar Ucraina

Vladimir Putin are ultima șansă să “taie felii de zone de influență” din Europa Centrală, cu ajutorul lui Donald Trump, care caută, în schimb, “deal-uri” bănoase în zonă, înaintea eșecului așteptat la alegerile intermediare de luna viitoare.

Vlcsnap 2026 10 14 17h46m04s976
O femeie a atacat mai multe persoane, la întâmplare, în Constanța. Ce problemă de sănătate are suspecta

Scene șocante în Constanța, unde o tânără de 20 de ani a atacat mai multe persoane, la întâmplare, pe stradă, într-o cafenea, în recepția unui hotel, dar și într-un magazin dintr-un centru comercial.