Monetăria Regală Britanică a lansat o monedă cu trenul Hogwarts Express din seria „Harry Potter” | VIDEO

62307933
IMAGO

Monetăria Regală Britanică (Royal Mint) a lansat o monedă de 50 de pence pe care apare trenul Hogwarts Express, din celebra serie „Harry Potter” creată de autoarea J.K. Rowling.

Moneda de colecţie Hogwarts Express este, de asemenea, ultima monedă de 50 de pence (0,61 USD) pe reversul căreia apare portretul reginei Elisabeta a II-a, care a încetat din viaţă în luna septembrie.


Potrivit Royal Mint, organismul britanic responsabil de baterea monedelor şi de tipărirea bancnotelor, moneda face parte dintr-o colecţie emisă pentru a celebra cea de-a 25-a aniversare a cărţii „Harry Potter şi piatra filosofală”, primul volum al aventurilor cu succes fenomenal din lumea fantastică cu vrăjitori creată de autoarea J.K. Rowling, publicat în 1997 de Bloomsbury Publishing.

Seria include patru piese, printre care figurează un portret al celebrului vrăjitor cu ochelari Harry Potter, trenul Hogwarts Express, profesorul Albus Dumbledore şi şcoala de vrăjitorie Hogwarts.

Piesele din această colecţie includ, de asemenea, două monede cu portretul reginei Elisabeta a II-a şi alte două cu portretul oficial al regelui Charles al III-lea, potrivit unui comunicat al Royal Mint.

Lansată în 1997, seria de cărţi în şapte volume prezintă aventurile unui tânăr vrăjitor pe nume Harry Potter de la şcoala de vrăjitorie Hogwarts şi lupta lui împotriva lordului Voldemort, un vrăjitor întunecat aflat în căutarea nemuririi.

Vânzările cărţilor din această sagă se ridică la sute de milioane de dolari, în timp ce filmele realizate pe baza acestora, opt la număr, au generat venituri de miliarde de dolari.

Articol recomandat de sport.ro
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
Citește și...
62307931
Avioanele de luptă rusești și-au redus de zeci de ori numărul misiunilor în Ucraina. Care este motivul
Avioanele de vânătoare ale armatei ruse şi-au redus semnificativ numărul misiunilor deasupra Ucrainei, a indicat Ministerul Apărării britanic în buletinul său informativ zilnic, potrivit DPA.  
62300446
Ruşii acuză că un bombardament al ucrainenilor în regiunea Luhansk s-a soldat cu zece morţi
Zece oameni ar fi fost ucişi în oraşul Alcevsk din autoproclamata Republică Populară Luhansk în urma unor bombardamente ucrainene, susţin separatiştii propruşi.
62096152
Doi români cerșesc în Germania deghizați în Charlie Chaplin. Dorm pe străzi și speră ca de Crăciun să petreacă în familie
Deghizați în Charlie Chaplin, doi cerșetori români opresc traficul de pe străzile unui oraș din Germania, apoi așteaptă ca oamenii generoși care așteaptă să le dea ceva.