Momentul terifiant în care două persoane rămân suspendate la înălțime într-un parc de distracții | VIDEO

62310269

Un material video postat pe rețelele de socializare arată momentul terifiant în care coarda elastică ce susține o sferă se rupe și lasă două persoane suspendate în aer, într-un parc de distracții din Londra.

Chiar în momentul în care cele două persoane sunt la o ditanță considerabilă față de pământ, un cablu se rupe, relatează The Sun.

Sfera cu cei doi bărbați este propulsată ulterior în unul dintre pilonii de sprijin. Imediat după, cele două persoane rămân suspendate la înălțime, iar roata „atârnă”, susținută de un singur cablu.

Pompierii au fost chemați în parcul de distracții pentru a le salva pe cele două persoane.

Totuși, intervenția lor nu a fost necesară, după ce personalul de la fața locului i-a eliberat pe cei doi din roata suspendată.

„Putem confirma că o problemă tehnică a fost de vină pentru situația creată”, a declarat un purtător de cuvânt al parcului de distracții.

„Cele două persoane au fost escortate în siguranță și consultate de medici”, a adăugat el.

„Siguranța este prioritatea noastră cea mai mare. O investigație este în curs”, a mai spus acesta.

 

Articol recomandat de sport.ro
Mihaela Evi a devenit supereroină! Costumul cu care a aruncat internetul în aer: „Fabuloasă! Chiar ești Femeia Fantastică” | GALERIE FOTO
Mihaela Evi a devenit supereroină! Costumul cu care a aruncat internetul în aer: „Fabuloasă! Chiar ești Femeia Fantastică” | GALERIE FOTO
Citește și...
62303579
Zelenski: Rusia a creat ameninţări care ar putea depăşi tragedia de la Cernobîl
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a apreciat miercuri că Rusia a creat în acest an ameninţări care ar putea depăşi inclusiv tragedia din 1986 de la centrala nucleară de la Cernobîl, transmite EFE, scrie Agepres. 
62310242
Indienii și chinezii se bat la graniță cu bețe și cărămizi (Video)
O înregistrare video cu ceea ce pare a fi o ciocnire violentă între trupele indiene și cele chineze la frontiera din Himalaya a devenit virală pe rețelele de socializare.
62262860
Statele membre ale UE nu au ajuns la un acord asupra noilor sancţiuni împotriva Rusiei
Statele membre ale Uniunii Europene nu au reuşit să ajungă la un acord asupra celui de-al nouălea pachet de sancţiuni împotriva Rusiei în discuţiile care au avut loc miercuri noapte, au declarat diplomaţi europeni, scrie Agerpres.