Miniștrii de externe danez și groenlandez, întâlnire cu miză importantă la Casa Albă. „Amenințările lui Trump sunt inutile”

62603630
AFP

Miniştrii de externe danez şi groenlandez vor merge miercuri la Casa Albă pentru o întâlnire cu miză importantă, menită să dezamorseze criza din jurul Groenlandei, un teritoriu autonom danez pe care Donald Trump afirmă că vrea să-l obţină.

De la revenirea la putere în urmă cu aproape un an, Donald Trump a menţionat în mod regulat posibilitatea preluării controlului asupra acestei vaste insule arctice, strategică, dar slab populată.

Ameninţările sale s-au intensificat de la capturarea preşedintelui venezuelean Nicolás Maduro la începutul lunii ianuarie.

Danemarca solicită dialog la Washington

Ministrul danez de externe Lars Lokke Rasmussen a solicitat această întâlnire cu secretarul de stat Marco Rubio. Reuniunea va avea loc în cele din urmă la Casa Albă, deoarece vicepreşedintele JD Vance a cerut să participe.

Acesta din urmă a făcut remarci foarte dure la adresa Danemarcei în timpul unei vizite în Groenlanda în primăvară, unde nu fusese invitat.

Lokke Rasmussen şi-a exprimat speranţa să clarifice „anumite neînţelegeri" în timpul întâlnirii, în contextul în care atât Danemarca, cât şi Groenlanda resping orice idee ca insula să se alăture Statelor Unite.

Danemarca solicită dialog la Washington

Donald Trump a amplificat şi mai mult tensiunile în ultimele zile, declarând duminică că va prelua teritoriul autonom danez „într-un fel sau altul".

Miliardarul republican afirmă că Statele Unite au nevoie de Groenlanda pentru a contracara avansurile Rusiei şi Chinei în Arctica.

Potrivit lui Penny Naas, cercetătoare la German Marshall Fund of the United States (GMFUS), un centru de studii asupra relaţiilor transatlantice, reuniunea s-ar putea încheia rapid dacă americanii persistă în cererea lor de a obţine Groenlanda cu orice preţ.

Însă, „dacă există chiar şi o mică nuanţă, aceasta ar putea duce la o conversaţie diferită", consideră ea.

Groenlanda şi Danemarca resping ferm presiunile

Şefa diplomaţiei groenlandeze, Vivian Motzfeldt, va participa la discuţii. Ţara sa, la fel ca Danemarca, s-a opus ferm planurilor lui Donald Trump.

„Ne confruntăm cu o criză geopolitică şi, dacă trebuie să alegem între Statele Unite şi Danemarca, atunci alegem Danemarca", a declarat marţi premierul groenlandez, Jens-Frederik Nielsen, în timpul unei vizite la Copenhaga.

„Groenlanda nu va aparţine Statelor Unite. Groenlanda nu va fi condusă de Statele Unite. Groenlanda nu va face parte din Statele Unite", a insistat el.

Întrebat marţi despre aceste declaraţii, Donald Trump a răspuns: „Ei bine, aceasta este problema lor".

„Nu ştiu nimic (despre prim-ministrul groenlandez), dar asta va deveni o mare problemă pentru el", a adăugat liderul de la Casa Albă.

Alături de Nielsen la Copenhaga, prim-ministrul danez Mette Frederiksen a declarat că nu a fost uşor să reziste la ceea ce a numit o „presiune complet inacceptabilă din partea celui mai apropiat aliat al nostru".

Copenhaga, investiție majoră pentru armată în Arctica

Danemarca, membră NATO, respinge acuzaţiile americane conform cărora nu ar proteja suficient Groenlanda în faţa Rusiei şi Chinei.

Copenhaga subliniază că a investit aproape 90 de miliarde de coroane (12 miliarde de euro) pentru a-şi întări prezenţa militară în Arctica.

La scurt timp după întâlnirea de la Casa Albă, o delegaţie a Congresului american - compusă în principal din democraţi, dar şi cu un republican - va călători la Copenhaga pentru a-şi exprima solidaritatea cu Danemarca.

„Ameninţările continue ale preşedintelui Trump la adresa Groenlandei sunt inutile şi nu fac decât să slăbească alianţa noastră în cadrul NATO", a declarat senatorul democrat Dick Durbin, unul dintre membrii delegaţiei.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62605886
Ziua în care Viktor Orban ar putea pierde puterea în Ungaria, după 16 ani. Pe cine ar prefera în schimb maghiarii

Maghiarii sunt chemaţi la urne, pe 12 aprilie, pentru a alege un nou Parlament, o posibilitate a unei înfrângeri a premierului naţionalist Viktor Orban, aflat la putere din 2010, relatează AFP.

62605877
VIDEO. Trump i-a arătat degetul mijlociu unui muncitor care l-a numit „protectorul pedofilului”, la o fabrică Ford

Preşedintele american Donald Trump a fost surprins marţi cu un gest obscen, în timpul unei vizite la o fabrică Ford din zona Detroit, după ce un muncitor l-a interpelat.

62605873
Ședință la Casa Albă despre Iran. Trump i-a chemat de urgență pe oficialii din domeniul securităţii naţionale: „E grav”

Preşedntele SUA Donald Trump a declarat marţi că se pregăteşte pentru o şedinţă privind situaţia din Iran, precizând că se aşteaptă să primească cifre actualizate privind numărul morţilor, în contextul represiunii regimului împotriva protestelor.

Recomandări
62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

Sorin grindeanu dominic fritz
PSD îi cere lui Dominic Fritz să renunţe la funcţia de preşedinte al USR: „A știut că fapta sa este ilicită”

Reprezentanţii PSD îi cer lui Dominic Fritz să renunţe la funcţia de preşedinte al USR şi la ''sinecura de la partid, plătită cu mii de euro din banii de subvenţie ai formaţiunii'', şi să îşi caute de lucru în mediul privat.

Santier naval damen
Tranzacție-record la Mangalia. Cine a cumpărat oficial șantierul naval Damen și cât a plătit

CITR, lichidatorul judiciar al Damen Shipyards Mangalia, și liderul pieței de restructurare și insolvenţă din România, anunţă vânzarea şantierului vineri, în urma procedurii de licitaţie, la preţul de 138.034.320,47 milioane de euro, fără TVA.