Miniştrii apărării din Israel şi SUA au discutat despre posibilitatea eliberării ostaticilor din Fâşia Gaza

62419568
StirilePROTV

Lloyd Austin a  purtat miercuri o conversaţie telefonică cu omologul israelian, Israel Katz.

Cei doi au vorbit despre  posibilitatea convenirii unui acord de eliberare a ostaticilor aflaţi încă în Fâşia Gaza, iar partea americană a cerut mai multă comunicare între cele două ţări cu privire la Siria, informează joi EFE.

"În acest moment există posibilitatea unui nou acord, cu speranţa eliberării tuturor celor ţinuţi captivi, inclusiv a celor cu cetăţenie americană", a spus Israel Katz în timpul conversaţiei cu omologul american, potrivit unui comunicat al biroului său.

Lloyd Austin, potrivit unui comunicat publicat joi, a subliniat angajamentul Washingtonului de a "elibera toţi ostaticii din Gaza, inclusiv cetăţenii americani", deşi a cerut din nou Israelului să remedieze criza umanitară din Fâşia Gaza.

Katz a discutat cu Austin şi despre decizia armatei israeliene de a ocupa zona demilitarizată din Siria care se învecinează cu Israelul, după căderea regimului al-Assad, şi i-a transmis că atacurile asupra teritoriului sirian urmăresc să contracareze "pericolul ca în viitor să se folosească arme strategice împotriva Israelului".

În acest sens, Lloyd Austin "a subliniat importanţa ca SUA şi Israel să menţină consultări strânse cu privire la evenimentele din Siria", pe fondul plângerilor comunităţii internaţionale cu privire la prezenţa militară israeliană în ţara vecină.

"SUA monitorizează îndeaproape evenimentele din Siria şi susţin o tranziţie paşnică şi favorabilă incluziunii", se arată în comunicatul american.

În ceea ce priveşte Libanul, ţară cu care Israelul a acceptat încetarea focului pe 26 noiembrie după un an de ciocniri, Israel Katz şi-a reiterat poziţia de "toleranţă zero faţă de încălcări", în pofida faptului că ambele părţi se acuză reciproc de nerespectarea prevederilor acordului.

SUA şi Israel, se arată în comunicatul militar, au convenit să coopereze pentru a opri orice încercare de "introducere ilegală a armelor din Iran în Liban, prin Siria".

Conversaţia telefonică a avut loc într-un moment de optimism cert în ceea ce priveşte revenirea la masa negocierilor pentru a ajunge la un armistiţiu în Fâşia Gaza, după un impas ce durează din august.

Potrivit unor surse EFE apropiate negocierilor, o delegaţie israeliană s-a întâlnit marţi cu oficiali egipteni la Cairo pentru a discuta despre un acord. Printre ostaticii propuşi pentru un posibil schimb cu prizonierii palestinieni se numără femei, copii, bolnavi şi răniţi grav, precum şi patru ostatici cu dublă cetăţenie, israeliană şi americană.

În Fâşia Gaza continuă să fie 96 de ostatici răpiţi în atacurile Hamas din 7 octombrie, dintre care cel puţin 34 sunt morţi, potrivit armatei israeliene, un număr care ar fi crescut la 50.

În peste un an de război, Hamas şi Israel au ajuns la un acord privind încetarea focului şi eliberarea ostaticilor doar în noiembrie anul trecut, când 105 din cele 251 de persoane răpite au fost eliberate în schimbul a 240 de prizonieri palestinieni din închisorile israeliene.

Articol recomandat de sport.ro
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
Citește și...
62501996
Zelenski: Normele NATO s-ar putea aplica iniţial părţilor teritoriului ucrainean controlate de Kiev
Volodimir Zelenski susţine că o invitaţie de aderare a ţării sale la NATO ar trebui să fie formulată pentru toată Ucraina.
62416436
Țara unde Meta, TikTok şi Google vor fi obligate să plătească pentru ştiri. Ce a anunțat Guvernul
Platformele digitale vor fi obligate să plătească pentru ştirile australiene, indiferent dacă încheie sau nu noi acorduri cu editorii, împiedicând companii precum Meta să ocolească codul de negociere pentru presă.  
62504823
Momentul uluitor în care o mașină de gunoi sare pur și simplu în aer
Locuitorii unui cartier din Chicago, Statele Unite, au tras o sperietură de zile mari după ce o mașină de gunoi a sărit în aer.