Ministerul Sănătăţii din Gaza a anunțat un nou bilanț al persoanelor ucise de atacurile israeliene. Cifra este cutremurătoare

62403457
AFP

Peste 16.000 de oameni au murit în Fâşia Gaza în cele 43 de zile de război dintre Israel şi Hamas, potrivit Ministerului Sănătăţii din Gaza, controlat de gruparea islamistă palestiniană, transmite sâmbătă EFE.


Ministerul spune că nu a actualizat cifrele de câteva zile din cauza atacurilor neîncetate israeliene şi a colapsului principalelor spitale.

Numărul anterior al victimelor a fost anunţat joia trecută de către minister, care a raportat moartea a peste 11.500 de persoane, rănirea a peste 29.800 de oameni, dintre care 70% femei, copii şi vârstnici, potrivit aceleiaşi surse.

Un purtător de cuvânt al Ministerului Sănătăţii din Gaza a declarat pentru EFE că "numărul real este mult mai mare" şi a subliniat că aceste cifre sunt "estimări".

Spitalele din Gaza au intrat în colaps

În acest sens, el a insistat că cel puţin 3.500 de oameni se află încă sub dărâmăturile clădirilor şi că atacurile nu se opresc.

Din cele 24 de spitale cu capacitate de spitalizare din nordul Fâşiei, doar unul, Al Ahli din oraşul Gaza, funcţionează în prezent la capacitate minimă şi acceptă pacienţi.

Restul au intrat în colaps unul câte unul, după ce au rămas fără electricitate, combustibil, internet, apă potabilă, alimente şi medicamente, potrivit Agerpres.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
Citește și...
62359194
Rusia îl critică pe Biden pentru că l-a numit pe Xi "dictator". Săgețile trase de la Kremlin către liderul SUA

La scurt timp după întâlnirea cu președintele Chinei, Joe Biden l-a numit „dictator” pe Xi Jinping. Pentru această remarcă, Kremlinul a tunat la adresa liderului american.

62401672
Armata israeliană ar fi cerut ca spitalul Al Shifa din Fâşia Gaza să fie evacuat în termen de o oră. IDF neagă ultimatumul

Armata israeliană a dat termen de o oră medicilor, pacienţilor şi persoanelor strămutate care se află în complexul spitalicesc Al Shifa, situat în nordul Fâşiei Gaza, să evacueze spitalul.

62403449
„E un coșmar”. Tancurile israeliene au înconjurat și alte spitale din orașul Gaza. Sute de răniți rămân netratați

După aproape șse săptămâni de război, conflictul dintre Israel și Hamas nu dă semne că s-ar apropia de final.

Recomandări
Psd inquam og
LIVE UPDATE. PSD decide soarta Guvernului Luca Niculescu. SURSE: Social-democrații „exclud” varianta unui cabinet tehnocrat

Conducerea PSD se reuneşte astăzi în şedinţă, de la 10.30, pentru a decide dacă va susţine în Parlament guvernul premierului desemnat, Luca Niculescu. 

Screenshot 2026 10 12 085327
Cât ar mai putea crește euro. Christian Năsulea, profesor de economie: „Ar trebui să vedem un leu care să devină mai slab”

O revenire la 5,2 lei/euro nu pare posibilă, potrivit modelelor Institutului European pentru Studii Economice, a declarat Christian Năsulea, profesor de economie la Universitatea din București, în emisiunea iBani.

Original desemnare luca niculescu 05 oct 2026 9
Luca Niculescu, negocieri cu PSD, PNL și UDMR: Am propus un acord de susţinere pe şase luni a unor reforme prioritare

Premierul desemnat Luca Niculescu a anunţat că intenţionează ca joi să depună programul de guvernare şi lista miniştrilor.