Mercedes-Benz produce un model anume de automobil în Ungaria. Vor ieși de pe bandă chiar și 350.000 de vehicule anual

62563810

Mercedes-Benz a demarat producţia de serie a noului model complet electric GLB la fabrica din Kecskemét, din centrul Ungariei.

Fabrica va putea creşte capacitatea de producţie până la 350.000 de vehicule pe an. Extinderea producţiei susţine obiectivul Ungariei de a ajunge la o producţie anuală de un milion de maşini, a anunţat luni ministrul Comerţului şi Afacerilor Externe, Péter Szijjártó, informează MTI şi publicaţia Hungary Today, preluate de Agerpres.

Péter Szijjártó a participat la ceremonia de lansare a producţiei şi a subliniat că acest moment reprezintă o nouă etapă importantă în strategia de dezvoltare a companiei germane, constituind o bază solidă pentru portofoliul său viitor, dar şi un succes major pentru oraşul Kecskemét şi pentru Ungaria.

Oficialul a declarat că Mercedes-Benz a construit la Kecskemét a doua fabrică a grupului, care este şi cea mai mare unitate de producţie auto din Ungaria situată într-un singur oraş. El a precizat că, în prezent, compania are aproximativ 4.500 de angajaţi, fiind cel mai mare angajator din regiune.

Investiții serioase în industria auto, 65.000 de noi joburi

Potrivit ministrului, în ultimii şapte ani au fost realizate în Ungaria 452 de investiţii majore în industria auto, cu o valoare totală de 6.800 de miliarde de forinţi. Aceste investiţii au generat 65.000 de noi locuri de muncă şi au contribuit la creşterea valorii producţiei din industria auto la peste 10.000 de miliarde de forinţi anual.

În acest context, Péter Szijjártó a declarat: „Securitatea economică şi fizică este acum mai importantă ca niciodată. În plus, un argument bun în favoarea Ungariei este că are cele mai scăzute impozite din Europa, iar forţa de muncă din Ungaria este fără îndoială printre cele mai bune din Europa”.

El a mai subliniat că Ungaria este una dintre doar trei ţări din lume care găzduiesc capacităţi de producţie pentru toate cele trei mărci auto premium din Germania.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
FOTO Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Citește și...
Zapada europa
Cum va fi iarna 2026–2027 în Europa. Ce anunță prognoza ninsorilor pentru sezonul rece

Prognoza ninsorilor pentru Europa indică un semnal clar pentru un sezon cu ninsori reduse în cea mai mare parte a continentului.

Gettyimages 2300096206
Opt suspecți arestați după incidentele violente din Cisiordania: „Act de teroare josnic comis de laşi mascaţi”

Poliţia israeliană a anunţat luni că a arestat opt suspecţi în cadrul unei anchete privind incidentele violente care au avut loc în Cisiordania în timpul weekendului, atacuri separate asupra unei fotojurnaliste din SUA şi a unor diplomaţi europeni.

Franta proteste gettyimages 2297475158
Violenţe în Franţa. Ministrul de interne şi-a dat demisia, dar președintele Emmanuel Macron i-a refuzat-o

Preşedintele francez Emmanuel Macron a respins propunerea de demisie prezentată de ministrul de interne, Laurent Nuñez, în urma violenţelor care au marcat mobilizarea din acest weekend.

Recomandări
Luca niculescu agerpres
Încep audierile miniștrilor guvernului PSD-Luca Niculescu. Votul pentru învestire va avea loc mâine

Miniştrii propuşi în Guvernul Luca Niculescu vor fi audiaţi luni şi marţi în comisiile de specialitate din Parlament.

Oameni pe strada uk
Cum să ne protejăm economiile în vremuri de incertitudine. De ce investițiile extreme pot fi riscante

Conflictele și incertitudinile internaționale complică planurile financiare, iar scumpirea energiei și a carburanților reduce banii disponibili pentru economisire. 

000 d3nb77j
Val de violențe în Europa după proteste. Magazine jefuite, incendieri și confruntări cu poliția în Franța, Italia și Belgia

Într-un discurs în fața națiunii, Emmanuel Macron a promis că autoritățile nu vor arăta indulgență față de violențele care zguduie Franța.