Licitația pentru primul tronson, între Târgu Jiu și Târgu Cărbunești, a fost deblocată și finalizată în luna iulie, iar finanțarea vizează proiectarea și execuția primului lot, precum și exproprierile pentru toate loturile, a mai precizat el.

Într-o postare publicată pe pagina sa de Facebook, Radu Miruță afirmă că a găsit proiectul blocat în sertarele ministerului și susține că, în cele trei luni de la preluarea mandatului, a reușit să deblocheze licitația și să asigure finanțarea la nivelul ministerului.

„Ca gorjean, a fost o onoare pentru mine să îmi pun semnătura pe deblocare și finanțarea începutului acestui drum pe care l-am găsit blocat în sertarele ministerului”, a transmis acesta.

Licitația pentru primul lot, deblocată în iulie

Radu Miruță precizează că a ajuns la minister pe 27 aprilie 2026, iar pe 27 iulie licitația blocată pentru primul lot al drumului expres, pe segmentul dintre Târgu Jiu și Târgu Cărbunești, a fost deblocată și finalizată.

De asemenea, acesta anunță că, în aceste zile, a semnat finanțarea la nivelul Ministerului Transporturilor pentru primul lot, care include proiectarea și execuția pe capătul dinspre Târgu Jiu, precum și exproprierea pentru toate loturile.

În ceea ce privește semnarea contractului, vicepremierul interimar susține că următorul pas depinde de decizia noului ministru, după clarificările solicitate de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC).

„E doar o chestiune de decizie a noului ministru când va vrea sa semneze contractul după clarificările CNSC. Însă licitația nu era gata, acum e, finanțare nu exista, acum are la nivel de minister”, a scris Radu Miruță.

Radu Miruță: „Am promis că lupt pentru Gorj și-am făcut-o”

În mesajul său, Radu Miruță afirmă că a promis că va lupta pentru Gorj și susține că proiectul a fost blocat timp de 14 ani, perioadă în care, potrivit acestuia, au existat promisiuni repetate în campaniile electorale.

„Am promis că lupt pentru Gorj și-am făcut-o, și-o s-o fac. Alții doar au vorbit de 14 ani fără să facă ceva, trăind cu aceeași minciună din 4 în 4 ani, la fiecare campanie electorală, chiar dacă au fost la guvernare și puteau să facă ce am făcut eu acum”, a transmis acesta.

Vicepremierul interimar mai afirmă că proiectul drumului expres a fost deblocat și finanțat în trei luni, după ce, în opinia sa, a fost invocat în repetate rânduri în campaniile electorale fără să fie realizat.

„Dacă vrei, se poate. Se poate să fii serios, să lupți și să fii preocupat. Se poate să arăți despre ce PSD doar a mințit în prea multe campanii electorale că se va face, s-a deblocat și finanțat în doar trei luni. Gorjul poate fi departe, dar nu cu cei care l-au ținut prea mult timp blocat”, a mai scris Radu Miruță.