Megaorașul cu 13 milioane de oameni care a fost închis din cauza poluării aerului. ”Aerul a devenit toxic”

62401357
Profimedia

Al doilea cel mai populat oraș din Pakistan, Lahore – cu peste 13 milioane de locuitori – a închis școli și parcuri publice, mall-uri și birouri după ce indicele de calitate a aerului (AQI) a crescut în această săptămână la peste 400, potrivit IQAir.

Acest număr este considerat „periculos” de către compania elvețiană de tehnologie a calității aerului, specializată în protecția împotriva poluanților din aer, scrie CNN. 

Autoritățile din provincia Punjab din Pakistan au impus o „urgență de mediu și sănătate” în trei orașe – Gujranwala și Hafizabad și în plus față de Lahore – până când situația se va îmbunătăți, a declarat în această săptămână ministrul mediului Mohsin Naqvi. Cele trei orașe la un loc reprezintă peste 15 milioane de locuitori.

„Va exista o circulație limitată a oamenilor către și dinspre aceste zone cu mijloacele de transport public și privat”, a spus marți un comunicat al biroului lui Naqvi.

Creșterea poluării în Pakistan vine după ce în India vecină, smogul a acoperit capitala New Delhi săptămâna trecută, în timp ce temperaturile mai scăzute au prins particule de poluare, creând o ceață toxică care a atins niveluri periculoase.

În mod tradițional, spre sfârșitul anului după recolta de iarnă, milioane de fermieri își curăță miriștile de orez rămase prin aprinderea câmpurilor pentru a se pregăti pentru recolta de grâu.

Acest lucru, împreună cu poluarea vehiculelor și industriale, a creat cantități abundente de smog în statele din nordul Indiei Haryana, Punjab, Uttar Pradesh și New Delhi.

Curtea Supremă a Indiei a ordonat săptămâna aceasta autorităților din statele din jurul New Delhi să oprească fermierii să ardă recoltele rămase, interzicând totodată folosirea petardelor la nivel național înaintea festivalului Diwali din acest weekend.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Funded by the European Union
Finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate sunt ale autorilor și nu reflectă neapărat pe cele ale Uniunii Europene sau ale Comisiei Europene. Nici Uniunea Europeană și nici autoritatea care acordă finanțarea nu pot fi considerate responsabile pentru acestea.
Citește și...
62359194
”Întâlnire de gradul III” la nivel diplomatic. Președintele american Joe Biden se vede cu liderul Chinei, Xi Jinping

Președintele american Joe Biden și președintele chinez Xi Jinping se vor întâlni săptămâna viitoare în San Francisco, au declarat doi oficiali de rang înalt ai administrației, citați de BBC News.

62381733
Blocul european are un „plan B" în cazul în care Budapesta se opune ajutorului de 50 de miliarde euro pentru Ucraina

UE nu trebuie să înceapă negocierile de aderare cu Ucraina, a declarat vineri premierul Viktor Orban la radioul de stat, subliniind că aceasta este "poziţia clară" a Ungariei în această privinţă.

62401324
Un râu sacru din India e acoperit de o spumă toxică, în timp ce poluarea e la un nivel record. GALERIE FOTO

Un strat gros de spumă toxică a acoperit părți ale unui râu sacru de lângă New Delhi, în timp ce capitala indiană luptă împotriva unui smog arid și nociv care s-a instalat în oraș.  

Recomandări
Shutterstock 2697906715
Sutien de peste 1.000 lei, rochii și poșete de lux, cumpărate de șefii ANM din bani publici. Se cere demisia conducerii

Un control al Ministerului Mediului la ANM arată că unul dintre cardurile instituției a fost folosit pentru cumpărarea unor produse de lux, precum parfumuri, rochii, poșete, cosmetice, pantofi cu toc și un sutien de peste 1.000 de lei.

Oameni pe ploaie inquam photos octav ganea
Vremea se răcește în toată România. ANM anunță ploi și vânt puternic, iar la munte apar primele ninsori

Ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului şi precipitaţii mixte la munte, la altitudini de peste 1.500 de metri, se vor înregistra în România, de duminică până marţi dimineaţa.

62583835
Kremlinul anunță că Rusia va exporta petrol și motorină în SUA. Ce spune Putin despre discuția cu Trump

Rusia va exporta petrol și produse petroliere în SUA și pe piețele globale, a anunțat sâmbătă Kremlinul, potrivit căruia acordul dintre Vladimir Putin și Donald Trump „va avea un impact pozitiv asupra întregii economii mondiale”.