Materialele de construcție aruncate pot deveni opere de artă. Cât costă o ușă creată de un designer celebru

×
Publicitate

În fiecare an, miliarde de tone de materiale de construcție ajung la groapa de gunoi, în urma demolării sau renovării unor clădiri.

 

În grămezile cu resturi putem găsi mobilă, decorațiuni, dar și mânere sau plăci de gresie, care pot fi reparate sau reciclate.

O companie belgiană s-a specializat în salvarea acestor materiale, pe care le scoate din nou pe piață.

Acesta este atelierul companiei belgiene Rotor Deconstruction, specializată în dezmembrarea, recondiționarea și vânzarea materialelor de construcție folosite.

Compania a fost înființată de un arhitect care și-a dat seama cum poate valorifica deșeurile rezultate din demolari sau din construcția clădirilor noi.

Lionel Devlieger, Rotor Project Manager and Co-Founder: ”Am petrecut mult timp mergând în vizită la companii, în special în Belgia, ca să vedem ce aruncă la gunoi și să ne dăm seama dacă o parte din deșeuri - care sunt de multe ori deșeuri de producție, așadar foarte curate - nu pot fi refolosite ca materie primă pentru alte bunuri sau în alte domenii”.

De exemplu, aceste plăci de gresie, recuperate de la o clădire veche intrată în renovare, ar fi ajuns la groapa de gunoi. Aici, sunt curățate cu ajutorul unor pompe sub presiune și primesc, în scurt timp, dreptul la o nouă viață.

Ideea nu e una nouă. În urmă cu 100 de ani, materialele de construcție erau mai întotdeauna refolosite. În ziua de astăzi, lucrurile stau cu totul altfel.

 

Peste 385 de milioane de tone de materiale de construcții, aruncate în UE în fiecare an

 

Lionel Devlieger, Rotor Project Manager and Co-Founder: ”Există o înclinație pentru consumul unor cantități uriașe de materiale, în paralel cu folosirea a cât mai puțină forță de muncă. Unele companii au început chiar să folosească roboți în construcții, ceea ce pentru noi e o absurditate”.

În fiecare an, peste 385 de milioane de tone de materiale de construcții sunt aruncate în Uniunea Europeană. Alte 70 de milioane de tone ajung la gunoi în Marea Britanie.

Profesorul Stephan Kampelmann, de la o universitate din Bruxelles, spune că în viitor s-ar putea să nu mai avem ocazia să risipim atât de mult, din cauza unor constrângeri geopolitice sau legate de materia primă.

Așa că e de bun augur că tot mai multe companii sunt deschise ideii de reciclare a materialelor de construcții.

Stephan Kampelmann, Université Libre de Bruxelles: ”Rotor DC e o companie cu o viziune dincolo de situația curentă, în care asemenea activități de reciclare sunt unele de nișă. Cred, însă, că în viitor ne vor propune un nou model, în care nu vom mai lua de bună ideea că putem face orice vrem cu mediul înconjurător”.

Toate materialele recuperate în atelierele companiei belgiene ajung la vânzare în showroomul din Bruxelles, sau online.

De exemplu, o ușă din oțel cu mânere din bronz, creată de un designer belgian celebru, poate ajunge la 2.000 de dolari.

Iar o oglindă recondiționată, creată de o companie italiană, costă aproape 140 de euro - prețul cu care ajunge pe piață una nouă.

 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62153076
Rusia a anunțat că a obținut al doilea vaccin anti-Covid. Cât de eficient este

Vladimir Putin a anunţat miercuri seară că țara lui a obţinut al doilea vaccin anti-COVID, la două luni distanță de omologarea, în Rusia, a primului ser.

62150134
Preşedintele Klaus Iohannis, la reuniunea Consiliului European. Pandemia de Covid-19, pe ordinea de zi

Preşedintele Klaus Iohannis participă, joi şi vineri, la reuniunea Consiliului European, care va avea loc la Bruxelles.

62153071
Franța restabilește starea de urgență. Guvernul invocă o ”catastrofă pentru sănătate”

Guvernul francez a restabilit miercuri prin decret starea de urgenţă sanitară începând de vineri 17 octombrie, la miezul nopţii, pe întreg teritoriul ţării din cauza agravării epidemiei de COVID -19, relatează AFP.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.