Mărturiile românilor din Dublin care au trăit furtuna Isha. „Toată lumea a rămas fară curent. Ne pregătim de o altă furtună”

×
Publicitate

De două zile furtuna „Isha”, cu rafale de vânt de până la 170 de kilometri pe oră și ploi puternice, a perturbat serios transporturile din Marea Britanie și Irlanda, unde sute de mii de gospodării au rămas fără curent electric.  

Cel puțin doi oameni și-au pierdut viața. De mâine urmează o altă furtună.

Pe de altă parte, numărul americanilor care au murit în ultima săptămână de frig sau din cauza zăpezii și furtunilor a trecut de 90.

În Anglia, vântul a atins aproape 160 kilometri pe oră, chiar peste 170. În părțile nordice ale Irlandei de Nord, Angliei și Scoției nu a mai fost vânt atât de puternic, de 10 sau chiar 20 de ani.

Un bătrân de 84 de ani, pasager în mașina peste care s-a prăbușit un copac într-o localitate din Scoția, și-a pierdut viața.

În Irlanda, peste 170.000 de locuințe, ferme și sedii comerciale au rămas fără curent electric și peste 60.000 în Regatul Unit.

Românii din Dublin au simțit direct furia furtunii

Româncă stabilită în Dublin: „A început ploaia, apoi să bată vântul foarte tare, un vânt foarte puternic. Au început să cadă copaci. Sunt multe școli care s-au închis pentru că au rămas fără curent. În continuare vântul bate cu putere, mai sunt nori de ploaie, dar și soare. Vântul era foarte puternic, nu puteai să stai afară. Foarte multe panouri și afișe erau luate de vânt”.

Româncă stabilită în Dublin: „Vânt puternic, ploi. În zona în care locuiesc eu nu a fost foarte puternic, dar sunt zone în care toată lumea a rămas fară curent electric. Echipele sunt acolo să remedieze. Am înțeles că sunt undeva la 235.000 de oameni fără curent. Furtuna acum a trecut, dar ne pregătim de o altă furtuna. Din ce am înțeles se numește Joselline. Copaci căzuți, școlile sunt închise majoritatea”.

Toate serviciile feroviare au fost suspendate în Scoția de duminică seară și până luni la prânz. Multe trenuri au fost, de asemenea, oprite în Anglia.

Pe aeroporturi, de la Dublin, Belfast și până Londra, piloții s-au străduit din greu să aterizeze din cauza vijeliei. Zeci de curse aeriene au fost anulate sau redirecționate în Regatul Unit, dar și în Olanda. Totodată, sunt în vigoare zeci de alerte de inundații.

Sam Johnson, purtător de cuvânt pentru siguranța apei: „În următoarele 24 de ore ar trebui să vă luați toate măsurile de precauție, în special dacă vă aflați aproape de zona de coastă sau de căile navigabile terestre".

Furtuna Isha face ravagii

În Italia, valurile foarte mari ridicate de furtuna Isha au îngreunat acostarea unui feribot în regiunea Lazio. Erau 120 de oamani la bordul vasului. Nimeni nu a fost rănit, dar zeci de mașini au fost avariate.

În schimb, nordul Spaniei a fost lovit de o nouă furtună de zăpadă. Sute de oameni au rămas cu mașinile în nămeți, la aproape -15 grade Celsius.

Bărbat: „Nu mă așteptam la așa ceva, am urmărit la televizor, dar nu au anunțat că va fi chiar așa de rău. A început să plouă puternic. Dintr-o dată a început să cadă un fel de lapoviță, din ce în ce mai tare. Imediat autostrada a fost blocată”.

Peste ocean, în Statele Unite, într-o saptamană au fost înregistrate aproape 90 de decese în 13 state federale din cauza gerului. Tennessee, Mississipi și Oregon sunt cele mai afectate.

Într-un oraș din sud-vestul Chinei, cel puțin 47 de oamani au fost dați dispruți după ce o alunecare de teren le-a distrus casele. 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62129769
O femeie a fost ucisă şi mai mulţi răniţi, după un meci în nordul Mexicului
O femeie a fost ucisă şi cel puţin patru persoane rănite după ce un bărbat care conducea o maşină a intrat cu intenţie în ei după un meci de fotbal în Torreon, nordul Mexicului, a anunţat, luni, clubul din Monterrey.  
62419574
Ce au găsit polițiștii din Italia asupra unui român, care venise în țară de doar o lună. Mama lui spune că este o înscenare
Un român în vârstă de 25 de ani, care venise în Italia de doar o lună, a fost arestat la Brescia după ce, în urma unei operațiuni, a fost prins cu droguri în valoare de 2,5 milioane de euro.
62419554
Cine sunt cele trei persoane care pot călători în jurul lumii fără pașaport. Unul dintre ei nu are nevoie nici de permis
Toată lumea are nevoie de un pașaport pentru a traversa frontierele internaționale. De la papă și Regina Angliei, Camilla, la prim-miniștri și președinți, toți trebuie să-l aibă asupra lor când părăsesc țara.