Marine Le Pen, după ce a fost condamnată: „Nu mă voi lăsa eliminată”. Cine ar putea să o înlocuiască în cursa prezidenţială

×
Publicitate

Lidera extremei drepte franceze, Marine Le Pen, a declarat luni, într-un interviu la TF1, că decizia justiţiei de a-i interzice accesul la funcţii alese timp de cinci ani, este o „decizie politică”.

„Să fie clar, eu sunt eliminată, dar în realitate sunt milioane de francezi ale căror voci au fost eliminate”, a declarat Le Pen în interviul pentru postul de televiziune TF1.

Le Pen a adăugat că, dacă va reuşi în timp util să anuleze în apel hotărârea de luni, va candida la preşedinţie, dar totuşi este sceptică în privinţa judecării apelului înainte de votul prezidenţial.

Condamnarea pentru deturnare de fonduri publice și ineligibilitatea politică

Condamnată pentru deturnare de fonduri publice, lui Marine Le Pen i-a fost interzis să candideze pentru o funcţie aleasă timp de cinci ani. Deşi liderul deputaţilor RN a anunţat că va face apel, această decizie se aplică imediat (prin procedura denumită executare provizorie), potrivit deciziei justiţiei, ceea compromite serios candidatura sa la alegerile prezidenţiale din 2027.

„Executarea provizorie este în general dispusă atunci când faptele au fost comise în timpul unui mandat care este încă deţinut de persoana împotriva căreia sunt formulate acuzaţiile. Acesta nu este cazul meu”, a argumentat deputata din Pas-de-Calais.

Marine Le Pen a anunţat că va face apel „cât mai curând posibil”, aşa cum anunţase şi avocatul său în cursul zilei. „Cred că judecătorii au făcut o greşeală (...) au ignorat explicaţiile date (...). De la început, am înţeles că vom fi judecaţi într-o manieră părtinitoare”, a declarat Marine Le Pen la TF1. În ceea ce priveşte data procesului în apel, ea s-a plâns că „nu are niciun control asupra lui”, dar „justiţia trebuie să se grăbească”.

„Imaginaţi-vă dacă aş fi achitată (...) după nişte alegeri prezidenţiale la care nu voi putea candida”, a argumentat ea, spunând că în acest caz legitimitatea preşedintelui ales ar fi pusă sub semnul întrebării.

Jordan Bardella denunţă "execuţia democraţiei franceze"

După ce Jordan Bardella, posibilul înlocuitor al lui Marine Le Pen în cazul în care aceasta nu va putea să candideze, a denunţat pe reţelele sociale „execuţia democraţiei franceze”, mentorul său a denunţat, la rândul ei, la TF1, o „decizie politică”, având în vedere executarea provizorie ataşată sentinţei de către judecători. În opinia sa, a fost vorba de o decizie perfect chibzuită, cu doi ani înainte de următoarele alegeri legislative.

„În Franţa, atunci când faci apel, apelul are efect de suspendare şi anulează hotărârea primei instanţe, punându-te din nou în situaţia de a fi prezumat nevinovat, iar cazul este rejudecat. În acest caz, preşedintele (instanţei) m-a făcut imediat neeligibilă pentru a mă împiedica să fiu aleasă”, a declarat ea.

Potrivit lui Marine Le Pen, „statul de drept a fost total încălcat”, deoarece „împiedică un recurs efectiv”. „În această seară, milioane de francezi sunt indignaţi, indignaţi peste măsură, să vadă că în Franţa, în ţara drepturilor omului, judecătorii au pus în aplicare practici despre care se credea că sunt rezervate regimurilor autoritare”, a acuzat ea, susţinând că a fost condamnată „fără temei”.

Le Pen consideră 31 martie 2025 o "zi dezastruoasă" pentru democraţia franceză

Afirmând că este „nevinovată”, deputata a spus că pentru ea, 31 martie 2025 este o „zi dezastruoasă” pentru democraţia franceză şi pentru ţară, pentru că milioane de francezi vor fi privaţi de candidatul care este considerat în prezent favorit în alegerile prezidenţiale.

Întrebată dacă, în cazul în care va fi într-adevăr împiedicată să candideze pentru a patra oară la Élysée în 2027, Jordan Bardella, liderul tânăr, dar popular al Ressemblement National, ar putea să fie înlocuitorul ei, Le Pen a spus că el „este un atu extraordinar pentru mişcare”, dar a adăugat că „speră” că RN „nu va trebui să îl folosească mai devreme decât este necesar”.

Declarându-se o luptătoare, ea a înlăturat posibilitatea de a fi înlocuită în viitorul apropiat: „Nu am de gând să mă las eliminată aşa. Există o cale, una îngustă, dar ea există”, a insistat Marine Le Pen, în ciuda faptului că drumul său politic până în 2027 este acum foarte îngust. Ea a motivat că se bazează pe „milioanele de francezi care au încredere în ea” şi a subliniat „nu este dispusă să se supună unei negări atât de uşoare a democraţiei”. În mod clar, condamnarea sa nu înseamnă „în niciun fel, sub nicio formă” retragerea sa din viaţa politică, a dat asigurări lidera extremei drepte franceze.

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
China reafirmă parteneriatul cu Rusia: „Prieteni pentru totdeauna, niciodată dușmani”

China şi Rusia sunt "prieteni pentru totdeauna, niciodată duşmani", a declarat ministrul chinez de externe Wang Yi, în timpul unei vizite la Moscova, relatează Reuters.

Zelenski a cerut ca Rusia să fie pedepsită pentru mai mult de 183.000 de presupuse crime de război documentate

Preşedintele Volodimir Zelenski a cerut luni ca Rusia să fie pedepsită pentru mai mult de 183.000 de presupuse crime de război documentate de Ucraina de la invazia Moscovei din 2022, spunând că este nevoie de justiţie, potrivit Reuters.

Reacția Washingtonului după condamnarea lui Marine Le Pen: Excluderea unor candidaţi din viaţa politică este îngrijorătoare

Administraţia Trump a declarat luni că este "îngrijorată" de excluderea unor candidaţi din viaţa politică, ca reacţie la condamnarea liderei extremei drepte franceze Marine Le Pen la ineligibilitate imediată pentru cinci ani, relatează AFP.

Recomandări
Ecuația cu 47 de necunoscute a Guvernului Mureșan. Premierul desemnat are 10 zile să obțină voturile necesare

România are o nouă nominalizare pentru funcția de premier. Președintele Nicușor Dan a făcut anunțul după mai bine de șase ore de consultări cu partidele politice și aproape cinci luni de interimat guvernamental.

Piața neagră a meditațiilor. Profesorii ar fi ascuns peste un miliard de lei de ANAF

După o creștere constantă, în 2025, mai puțini profesori au declarat la ANAF venituri din meditații. Doar 12.500 de cadre didactice, din 250.000, au plătit impozit pentru banii primiți, după ce au pregătit elevi în privat.  

ADDA, despre boala Lyme și momentul în care a trebuit să o ia de la capăt: „Am crezut că sunt nebună”

Un diagnostic, ani de întrebări fără răspuns și decizia de a o lua de la capăt. ADDA este invitata primului episod al podcastului „Punct. Și de la capăt” cu Cosmin Stan.