Magnatul israelian Beny Steinmetz, condamnat în dosarul Ferma Băneasa, eliberat de greci. Ce interdicție i-au pus elenii

62490438

Magnatul israelian Beny Steinmetz a fost eliberat din arestul poliţiei din Grecia, dar are interdicţie de a părăsi teritoriul acestei ţări, în aşteptarea unei decizii judecătoreşti cu privire la mandatul de arestare emis de România.

Steinmetz (68 de ani) a fost plasat în detenţie duminică, la câteva ore după ce sosise cu un avion privat pe aeroportul internaţional din Atena, au precizat sursele citate. Mandatul de arestare european împotriva sa a fost emis în numele României pentru acuzaţii referitoare la participarea la o organizaţie infracţională, a declarat un ofiţer de poliţie grec, sub acoperirea anonimatului.

Luni după-amiază, Beny Steinmetz a compărut în faţa unui magistrat, care a decis eliberarea sa pe cauţiune, cu anumite restricţii, printre care o interdicţie de călătorie în afara Greciei, în aşteptarea unei decizii judecătoreşti privind arestarea sau extrădarea sa.

În 2022, un tribunal grec care a examinat cazul său pe baza unui mandat de arestare emis de România împotriva sa s-a opus extrădării.

Avocaţii lui Beny Steinmetz au respins ca ''neîntemeiate'' acuzaţiile formulate de autorităţile române şi au calificat drept ''abuzive'' cererile de extrădare prezentate de România, susţinând că el are dreptul de a călători liber.

Avocatul său din Grecia, Stavros Togias, a afirmat că autorităţile judiciare elene au respins în mod irevocabil extrădarea sa în România.

În 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat definitiv pe omul de afaceri Remus Truică la şapte ani de închisoare cu executare în dosarul retrocedării ilegale a Fermei regale de la Băneasa, iar prinţul Paul al României a primit o pedeapsă de trei ani şi patru luni de închisoare cu executare.

În acelaşi dosar, oamenii de afaceri israelieni Tal Silberstein şi Beny Steinmetz au fost condamnaţi la câte cinci ani închisoare cu executare.

De asemenea, jurnalistul Dan Andronic a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pentru aderare la un grup infracţional organizat. Apostol Muşat, fost primar al comunei Snagov, a fost condamnat la 4 ani închisoare cu executare, aceeaşi pedeapsă primind şi Nicolae Jecu, fost prefect al judeţului Ilfov.

Alte condamnări: Nela Ignatenko (fostă Păvăloiu) - 5 ani, Robert Roşu (avocat) - 5 ani, Niculae Dima - 4 ani, Caterina Popa - 4 ani, Gheorghe Olteanu - 4 ani, Valentin Delcea - 4 ani, toate pedepsele fiind cu executare. Totodată, au fost condamnaţi cu suspendare Dragomira Gheorghiţă, Corina Dicu, Ioan Stoian, Marius Marcovici şi Lucian Mateescu.

La începutul lunii noiembrie a anului trecut, Curtea de apel de la Nicosia a decis împotriva extrădării în România a magnatului israelian Beny Steinmetz, răsturnând astfel hotărârea din 11 octombrie 2023 a instanţei inferioare.

Steinmetz a fost reţinut în Cipru la sfârşitul lui august 2023, în baza unui mandat emis de România într-un caz privind drepturi funciare. Acesta a negat că a comis ilegalităţi.

Beny Steinmetz declara atunci că acţiunea în justiţie împotriva sa din România este motivată politic şi că ar fi fost privat de dreptul la un proces corect, nota Reuters, amintind că mandatul emis de România a fost respins şi de Grecia şi Italia.

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
NATO, acuzată că escaladează tensiunile cu Rusia. Menevra Alianței în vestul Europei a pus pe jar Kremlinul

NATO îşi începe luni exerciţiile nucleare anuale Steadfast Noon, la care vor participa în următoarele două săptămâni circa 2.000 de militari şi 60 de aeronave din 13 ţări, care vor efectua misiuni de la opt baze aeriene, informează dpa şi Reuters.

OMS a aprobat un vaccin împotriva „variolei maimuței”. Poate fi utilizat la adolescenți

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a declarat luni că a aprobat vaccinul anti-mpox, Bavarian Nordic, pentru adolescenții cu vârste cuprinse între 12 și 17 ani, o grupă de vârstă considerată deosebit de vulnerabilă la focarele bolii.

 

Fără exit-poll la alegerile din 20 octombrie din Republica Moldova. Precizerile Comisiei Electorale Centrale

Pe 20 octombrie, când în Republica Moldova au loc alegeri prezidenţiale şi referendumul pentru includerea în Constituţie a orientării pro-UE, nu va fi organizat niciun sondaj la ieşirea de la urne, a declarat pentru agenţia IPN un oficial al CEC.

Recomandări
Nicușor Dan l-a desemnat premier pe Siegfried Mureșan. Europarlamentarul PNL: Accept propunerea președintelui

Nicușor Dan l-a propus premier pe Siegfried Mureșan, iar acesta i-a solicitat un timp de gândire înainte de a accepta. El este susținut de PNL, USR și UDMR. La scurt timp, el a transmis că acceptă propunerea președintelui.

Cine este Siegfried Mureșan, europarlamentarul desemnat premier de Nicușor Dan. A fost lansat de Traian Băsescu

Un parcurs atipic pentru clasa politică românească definește traiectoria lui Siegfried Mureșan. Fără experiență în administrația publică, fără mandate în Parlamentul sau Guvernul de la București, el și-a clădit întreaga carieră pe structuri europene.

ADDA, despre boala Lyme și momentul în care a trebuit să o ia de la capăt: „Am crezut că sunt nebună”

Un diagnostic, ani de întrebări fără răspuns și decizia de a o lua de la capăt. ADDA este invitata primului episod al podcastului „Punct. Și de la capăt” cu Cosmin Stan.