Fugarul, al cărui nume nu a fost comunicat oficial, a fost arestat după ce ofițerii Policía Nacional au descoperit că locuia în orașul Tarragona, din nord-estul Spaniei. Pe numele său fusese emis un mandat european de arestare de către autoritățile italiene, scrie The Guardian.
Poliția spaniolă l-a identificat prin inițialele TT, care corespund numelui Toma Taulant, cetățean albanez cunoscut în presa italiană drept „mago della fuga” – „magicianul evadărilor”.
Înainte de a evada, în urmă cu opt luni, dintr-o închisoare de maximă securitate din Milano, acesta executa o pedeapsă care urma să se încheie în 2048, pentru o serie de infracțiuni, printre care tâlhărie cu violență, furt și trafic de droguri, potrivit presei italiene citate de AFP.
„Pare ceva desprins dintr-un film, dar uneori realitatea depășește ficțiunea”, a transmis Policía Nacional într-un comunicat în care îl descrie drept „maestrul evadărilor”.
„A evadat dintr-o închisoare din Terni, în Umbria, în 2009, dintr-un penitenciar din Parma în 2013 și dintr-o închisoare belgiană în același an, după ce a folosit o piramidă umană pentru a escalada zidul”, a precizat poliția.
„Cea mai recentă evadare, din decembrie 2025, a avut loc după ce a reușit să fugă dintr-o închisoare de maximă securitate din Italia, tăind gratiile și coborând pe fereastră cu ajutorul unor cearșafuri înnodate.”
Potrivit comunicatului, fugarul, descris drept „foarte periculos”, a fost arestat vinerea trecută la Tarragona și a opus „o rezistență puternică și activă” în momentul intervenției polițiștilor.
„Bărbatul era însoțit de mai mulți compatrioți care au încercat să împiedice arestarea sa, inclusiv de un individ care a lovit și rănit doi polițiști”, au transmis autoritățile.
Poliția îl caută în continuare pe agresor, dar a recuperat un pistol Sig Sauer abandonat de unul dintre apropiații suspectului.
După ce a fost reținut, asupra bărbatului au fost găsite documente de identitate false. Verificările au arătat că acesta avea antecedente în orașul catalan Girona pentru deținere de arme și explozibili.
Asupra sa au mai fost găsite două bancnote de câte 500 de euro, despre care autoritățile suspectează că sunt false. Bancnotele au fost trimise Băncii Spaniei pentru verificări.
Cererea suspectului de eliberare pe cauțiune a fost respinsă, iar acesta a fost plasat în arest într-un penitenciar din Tarragona, unde va rămâne până la extrădarea sa în Italia.