MAE nu a fost notificat cu privire la prezenţa unor victime cetăţeni români în atacul din Târgul de Crăciun din Germania

62506805
Profimedia

Ministerul de Externe anunţă, sâmbătă, că nu a fost notificat cu privire la prezenţa unor victime cetăţeni români în atacul din Târgul de Crăciun din oraşul Magdeburg, dar se menţine contactul permanent cu autorităţile germane.

”Ministerul Afacerilor Externe (MAE), prin intermediul Ambasadei României la Berlin, s-a autosesizat ca urmare a informaţiilor apărute în mass-media germană referitoare la producerea unui incident într-un târg de Crăciun din oraşul Magdeburg, Republica Federală Germania, în seara zilei de 20 decembrie 2024.

În acest context, reprezentanţii ambasadei au întreprins demersuri pe lângă autorităţile locale, în regim de urgenţă, în vederea obţinerii unor informaţii oficiale cu privire la existenţa unor cetăţeni români printre victime, precum şi referitoare la circumstanţele producerii incidentului”, a transmis Ministerul de Externe.

MAE precizează că, până la acest moment, Ambasada României la Berlin nu a fost notificată cu privire la existenţa unor cetăţeni români afectaţi în urma acestui incident, iar la nivelul misiunii diplomatice nu au fost primite solicitări de asistenţă consulară.

”Ambasada României la Berlin monitorizează evoluţia situaţiei şi continuă dialogul cu autorităţile locale, fiind pregătită să acorde asistenţă consulară, conform competenţelor, dacă situaţia o va impune”, a mai transmis MAE.

MAE aminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Berlin: + 49 30 21239555, + 49 30 21239514, + 49 30 21239516, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie telefonul de urgenţă al ambasadei: +49 160 157 9938.

O maşină a intrat, vineri seară, în mulţime, la Târgul de Crăciun din oraşul Magdeburg, fiind cel puţin doi morţi şi peste 60 de răniţi.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62387610
Justin Trudeau, pe cale să piardă puterea după ce un aliat cheie a promis că îl va înlătura din funcţie
Prim-ministrul canadian Justin Trudeau pare că va pierde puterea la începutul anului viitor, după ce un aliat cheie a spus că va demola guvernul minoritar liberal prin moţiune de neîncredere şi va declanşa alegeri, transmite Reuters.  
62506884
VIDEO. Momentul în care atacatorul de la târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania, este arestat de poliție
Imaginile difuzate de postul german de televiziune MDR au arătat momentul în care presupusul atacator de la târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania, este arestat de poliția germană.
62407132
Prim-ministrul slovac merge la negocieri cu Putin după ce Ucraina a anunțat că nu va mai permite tranzitarea gazului rusesc
Președintele sârb Aleksandar Vucic a declarat că prim-ministrul slovac Robert Fico va avea o întâlnire cu președintele rus Vladimir Putin pe 23 decembrie.