Macron a cerut autorităţilor să "pieptene" cu atenţie dosarele persoanelor radicalizate susceptibile să fie expulzate

62365528
Shutterstock

Preşedintele francez Emmanuel Macron a cerut autorităţilor să "pieptene" cu atenţie dosarele persoanelor radicalizate susceptibile să fie expulzate din ţară, în urma unui atentat islamist care a costat viaţa unui profesor vineri, scie AFP.

Şeful statului intenţionează să se asigure că nu a existat nicio "omisiune" la examinarea procedurilor vizând persoanele de pe aşa-zisele "liste S" cu suspecţi care constituie o ameninţare potenţială pentru "securitatea statului", a precizat preşedinţia franceză.

Acest anunţ intervine după asasinarea unui profesor de limba franceză, înjunghiat vineri în faţa unui liceu din Arras (nord) de către un fost elev radicalizat de 20 de ani, de naţionalitate rusă şi care fusese înregistrat pe listele cu suspecţi pentru radicalizarea sa într-o unitate şcolară.

Un omagiu urmează să fie adus luni acestui profesor cu un minut de reculegere în toate unităţile de învăţământ din Franţa.

Macron doreşte de asemenea ca miniştrii săi "să încarneze un stat neiertător faţă de toţi cei care poartă ură şi ideologii teroriste", a spus un consilier al său jurnaliştilor.

Într-o circulară, Ministerul de Interne ordonă tuturor prefecţilor din ţară să reunească în termen de 48 de ore grupurile departamentale de evaluare a radicalizării create în 2014 pentru a "reexamina în detaliu" toate "cazurile individuale", "în special cele vizând străini cu situaţia neclară", a explicat preşedinţia franceză.

Scopul este de a se "asigura că toate persoanele radicalizate care sunt susceptibile de a fi expulzate au şi fost trimise din ţară sau pentru a accelera procedurile", precum şi pentru "a reverifica dacă nu au existat omisiuni şi dacă procedura a fost respectată în totalitate".

Ideea este în special de a vedea dacă este posibil să se obţină un permis consular în cazurile în care aceasta nu a fost posibil până în prezent, în special în ceea ce priveşte Rusia, unde dialogul pe această temă, şi astfel expulzările au fost stopate de facto după invazia rusă în Ucraina.

Născut în Rusia şi originar din Republica Inguşetia (Caucazul de Nord), atacatorul din Arras "fişat S", era urmărit de puţin timp de Direcţia Generală de Securitatea Internă (DGSI). Tatăl său a fost expulzat în 2018 pentru radicalizare, iar fratele său mai mare a fost încarcerat pentru participare la un plan de atentat vizând Palatul Elysee.

În 2014, familia atacatorului a fost vizată de o procedură de expulzare, care într-un final a fost anulată.

Pe lângă circulara către prefecţi privind persoanele radicalizate, Ministerul de Interne cere examinarea unei "abordări specializate pentru tinerii din Caucaz cu vârste cuprinse între 16 şi 25 de ani".

Articol recomandat de sport.ro
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Citește și...
Primarul Veneției a ordonat oprirea autobuzelor electrice în urma celui de-al doilea accident care a rănit 15 persoane

Primarul Veneției a ordonat oprirea imediată a autobuzelor electrice operate de compania La Linea după ce un autobuz a produs un accindent într-un oraș din italia, rănind 15 persoane, scrie AP. 

Povestea adolescentei cu dizabilități care a fost răpită de teroriștii Hamas în timp ce se afla la ”festivalul groazei”

O adolescentă cu dizabilități, în vârstă de 17 ani, se numără printre cele peste 150 de persoane captive în mâinile teroriștilor Hamas, relatează The Times of London, citat de Insider.

Putin spune că armata rusă îşi îmbunătăţeşte poziţiile pe front. ”Asta priveşte zonele Kupiansk, Zaporojie şi Avdiivka”

Armata rusă îşi ”îmbunătăţeşte poziţiile” pe front, în Ucraina, inclusiv în zona oraşului Avdiivka (est), ţinta unui asalt de amploare al armatei ruse de mai multe zile în vederea încercuirii localităţii, a anunţat Vladimir Putin, relatează AFP.

Recomandări
Ploi și furtuni în România duminică. ANM anunță grindină și vânt de până la 60 km/h. Care sunt zonele vizate

Meteorologii anunţă că, duminică, vor fi ploi, iniţial în Dobrogea, iar apoi în Muntenia, la munte şi, izolat, în Oltenia, unde aversele vor fi însoţite de descărcări electrice şi grindină. 

Trump a reușit să creeze probleme și în Irlanda. Declarația care a aprins spiritele. ”Când vine vorba de el, orice e posibil”

Președintele american Donald Trump a provocat noi controverse, în timpul unei vizite oficiale în Irlanda. 

Breșă ireală de securitate. Revolut a trimis hackerilor informații complete despre clienți, inclusiv selfie de autentificare

Revolut a trimis unor hackeri informații confidențiale complete ale unor clienți, inclusiv selfie de autentificare, compania precizând ulterior că a făcut acest lucru întrucât credea că le oferea unei instituții guvernamentale.