"M-au facut sclava lor 40 de zile". Marturia unei muncitoare in confectii
Disperarea oamenilor saraci este exploatata la maximum de cei pentru care banii au devenit un mod de viata. Marturia impresionanta a unei americance arata cum sclavia, desi a fost abolita cu multi ani in urma, inca mai e prezenta in societatea moderna.
"In iarna anului 2001 am devenit victima sclaviei in industria confectiilor din Los Angeles. Eram o tinta usoara pentru traficantul meu: eram o mama disperata care tocmai isi pierduse copilul, pentru ca nu avusesem suficienti bani sa il duc la spital atunci cand se imbolnavise.
Dupa ce copilul meu a murit am fost atat de deprimata si ingrijorata ca acelasi lucru s-ar putea intampla si celorlalti fii ai mei, incat as fi fost capabila sa fac orice pentru a iesi din aceasta stare. Mi-am amintit ca am facut cursuri de croitorie din dorinta de a incepe propria mea afacere, si a-mi intretine astfel propiii copii.
Croitoreasa care m-a invatat pe mine a fost apelata de un traficant pentru ca stia foarte multe femei care cunosteau aceasta meserie si erau disperate sa ajunga in Statele Unite pentru a face bani. Cum nu s-a ivit nicio oportunitate in orasul meu, atunci cand profesoara mi-a spus despre posibilitatea de a merge in SUA, am fost interesata de propunere. A trebuit sa-mi abandonez mama si copiii. Mi s-a spus ca atunci cand am ajuns in SUA, voi avea un loc de munca si ca voi putea sa trimit bani acasa, voi avea hrana si o locuinta.
Cand am ajuns in Los Angeles, mi-am dat seama ca totul a fost o minciuna. Traficanta mi-a spus ca ii datorez aproape 3.000 de dolari pentru ca m-a adus in Statele Unite si ca trebuie sa lucrez pentru ea pentru a putea plati datoria.
Am fost obligata sa lucrez 18 ore pe zi pentru a face rochii care au fost vandute in magazine la pretul de 200 de dolari. Atunci cand toti lucratorii din fabrica trebuiau sa plece acasa, eu trebuia sa fac curat in toata fabrica. Am fost fortata sa dorm in fabrica, intr-o camera de depozitare si am impartit o saltea cu o alta victima. Mi s-a interzis sa vorbesc cu cineva sau sa fac un pas in afara fabricii.
Am muncit din greu si am fost mereu infometata. Mi se oferea doar o masa pe zi si aveam 10 minute pentru a manca. Daca luam mai mult, eram pedepsita. Dupa cateva saptamani, una dintre colegele mele a inceput sa-si dea seama ca ceva nu era in regula. Si-a dat seama ca eram tot timpul acolo. Mi-a scris numarul ei de telefon pe o bucata de hartie, si mi-a spus ca, daca am nevoie de ajutor, sa o sun.
Dupa mai multe rugaminti, sefa mea m-a lasat sa ies afara, cu promisiunea ca aveam sa ma duc doar la biserica. Insa odata ce am pus piciorul in afara fabricii am promis sa nu ma mai intorc. Pentru ca deja aveam numarul de telefon al colegei mele, am luat legatura cu ea, iar apoi agentii federali au intrat pe fir si au inceput sa investigheze cazul.
Am reusit astfel sa scap din iad, si sa imi revad copiii. Cu toate ca au trecut doar 40 de zile, eu am le-am simtit ca 40 de ani."
Prin acest chin a trecut aceasta femeie, care a avut curajul sa povesteasca intregii lumi experienta traumatizanta prin care a trecut.
