Lukașenko a acuzat două țări NATO că pregătesc „atacuri teroriste” în Belarus. „Devine o amenințare directă”

62293504
Getty

Preşedintele bielorus a acuzat luni Polonia şi Lituania că ar pregăti atacuri „teroriste” şi o „rebeliune militară” în Belarus.

Inițial, Aleksandr Lukaşenko a acuzat doar Ucraina de astfel de intenţii, când a anunţat în cursul dimineţii de luni desfăşurarea unei grupări militare „regionale” împreună cu Rusia, potrivit AFP, citat de Agerpres.

„Antrenarea în Polonia, în Lituania şi în Ucraina a unor combatanţi, din care fac parte şi radicali belaruşi, pentru a comite acte de sabotaj, acte teroriste şi o rebeliune militară în ţară devine o ameninţare directă”, a spus el în cadrul unei reuniuni cu înalţi responsabili din domeniul securităţii de la Minsk.

Acuzațiile lui Lukașenko la adresa SUA și UE

„Statele Unite şi Uniunea Europeană afirmă că îi vor legitima pe fugarii noştri ca forţă politică, prevăd să-şi consolideze serios sprijinul pentru elementele distructive şi să agraveze situaţia de la graniţa de vest (belarusă) pentru a deschide un al doilea front acolo”, a adăugat Lukaşenko, potrivit declaraţiilor citate de serviciul de presă al preşedinţiei belaruse.
 
În consecinţă, Minskul şi Moscova vor desfăşura o grupare militară comună, a indicat el, fără să precizeze locul desfăşurării acesteia.
 
„Ieri (duminică), prin canale neoficiale, am fost avertizaţi că se pregăteşte o lovitură de pe teritoriul ucrainean asupra Belarusului”, a spus Lukaşenko, asigurând că Ucraina doreşte să facă „un pod Crimeea numărul 2”, cu referire la podul rusesc avariat sâmbătă de o explozie.

Mesajul președintelui Belarus pentru Zelenski

El a spus că i-a trimis un mesaj preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, îndemnându-l să nu atingă cu „labele sale murdare nici măcar un metru din teritoriul” belarus, conform AFP.
 
„Dacă vreţi pace, pregătiţi-vă de război”, a mai spus preşedintele Lukaşenko, afirmând totodată că „nu trebuie să existe război pe teritoriul Belarusului”.
 
Aliat al Rusiei în conflictul acesteia cu Ucraina, Belarus a pus la dispoziţia armatei ruse teritoriul său pentru ofensiva împotriva statului vecin, dar armata belarusă nu a participat până acum la luptele de pe teritoriul ucrainean.
 
Intrarea forţelor belaruse pe teritoriul ţării vecine ar marca o nouă escaladare a conflictului din Ucraina, potrivit sursei citate.

Răspunsul Uniunii Europene după declarațiile lui Lukașenko

Uniunea Europeană a catalogat drept „ridicole” acuzaţiile lui Lukaşenko potrivit cărora autorităţile de la Kiev ar plănui un atac împotriva teritoriului belarus şi a îndemnat Minskul să nu se implice în războiul lansat de Rusia împotriva vecinului său, conform EFE.
 
„Luăm notă de acuzaţiile false din partea regimului Lukaşenko că Ucraina ar plănui un atac asupra teritoriului Belarusului”, a spus Peter Stano, purtătorul de cuvânt al Înaltului Reprezentant al UE pentru afaceri externe, Josep Borrell, în cadrul conferinţei de presă zilnice la Comisia Europeană.
 
„Sunt acuzaţii total nefondate şi ridicole, absolut inacceptabile”, a adăugat el.
 
Stano a subliniat că „Ucraina este aici victima, nu agresorul”, cerând Minskului să ţină cont de faptul că ţara vecină se află sub „un atac ilegal brutal, prin încălcarea Cartei Naţiunilor Unite şi a legii internaţionale”.
 
„Îndemnăm regimul de la Minsk să se abţină de la orice implicare a Belarusului în această acţiune brutală şi ilegitimă”, a spus el, rugându-l „să nu mai permită ca teritoriul belarus să servească drept rampă de lansare pentru atacuri aeriene”, printre care s-au numărat şi recentele lovituri cu rachete şi drone împotriva Ucrainei.
 
Lukaşenko a declarat că după o reuniune a şefilor de stat din CSI săptămâna trecută desfăşurată la Sankt-Petersburg, a avut o întâlnire bilaterală cu preşedintele rus Vladimir Putin, în cadrul căreia cei doi au convenit asupra desfăşurării unei grupări armate comune a Uniunii statale Rusia-Belarus. El a mai spus că formarea acestei grupări a început deja, fără să ofere alte detalii.

 

Articol recomandat de sport.ro
Maya Jama a ”rupt” internetul cu ultima postare, după ce Ruben Dias s-a afișat cu noua iubită
Maya Jama a ”rupt” internetul cu ultima postare, după ce Ruben Dias s-a afișat cu noua iubită
Citește și...
Medvedev amenință din nou, după atacurile din Ucraina: „Primul episod s-a jucat. Vor fi și altele”

Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev ameninţă că ”primul episod s-a jucat” şi că ”vor fi şi altele”, în urma bombardamentelor ruseşti ale Ucrainei, luni, inclusiv la Kiev.

O asistentă de la o secție de neonatologie a ucis mai mulți bebeluși după ce i-a injectat cu insulină și aer

O asistenta care a injectat bebeluși cu insulină și aer timp de un an, care a fost „o prezență răuvoitoare constantă”, a fost audiată luni în instanță.

Putin acuză Ucraina că a încercat să atace gazoductul Turkish Stream

Vladimir Putin a acuzat luni Ucraina că a încercat să arunce în aer şi un segment al gazoductului Turkish Stream, în mesajul televizat în care liderul de la Kremlin a anunţat un raid masiv cu rachete asupra unor ţinte din Ucraina.

Recomandări
SURSE: Președintele Nicușor Dan va face o nouă desemnare de premier la începutul lunii septembrie

Președintele Nicușor Dan va face o nouă desemnare de premier la începutul lunii septembrie, fără să mai organizeze consultări politice oficiale cu partidele, au precizat pentru Știrile Pro TV surse apropiate de Palatul Cotroceni.

Planul pentru cel mai negru scenariu la Cernavodă. Autoritățile vor să aducă apă cu cisterna dacă Dunărea scade la un metru

Guvernul anunță noi măsuri pe Dunăre prin care să asigure în viitor suficientă apă pentru răcirea reactoarelor centralei de la Cernavodă.

Cel mai în vârstă monarh din Europa, Regele Harald al Norvegiei, a decedat la vârsta de 89 de ani

Regele Harald al V-lea al Norvegiei, care a plecat în exil în Statele Unite încă din copilărie, în timpul ocupației naziste a țării sale natale, a murit la vârsta de 89 de ani.