Lista resurselor rare din Ucraina pe care Trump le dorește atât de mult. ”Am depins masiv de China în privința asta”

×
Publicitate

Problema acordului privind exploatarea resurselor minerale ale Ucrainei se află pe masa discuțiilor dintre Washington și Kiev de mai bine de două săptămâni.  

În tot acest timp, documentul a trecut prin nenumărate schimbări și până acum nu se cunosc toate detaliile care ar fi trebuit parafate în cadrul întâlnirii de vineri de la Casa Albă.

Cert este că Ucraina spera ca prin această înțelegere să obțină o garanție de securitate, iar administrația Trump voia să recupereze o parte din ajutorul oferit până acum ucrainenilor.

Acordul-cadru pe care Zelenski ar fi trebuit sa-l semneze cu Trump ar fi permis Statelor Unite să beneficieze de viitoarele venituri din resursele minerale și combustibilii fosili ai Ucrainei, inclusiv petrol și gaze. În viziunea liderului de la Casa Alba, printr-un astfel de acord americanii ar urma să-și recupereze banii investiți în cei trei ani de ajutor militar oferit Ucrainei.

Donald Trump: ”Acordul istoric privind mineralele ar fi foarte bun pentru Ucraina și pentru noi. Contribuabilii americani vor fi compensați pentru banii cheltuiți cu războiul din Ucraina. În plus, acordul privind mineralele va furniza o bază pentru o relație viitoare mai sustenabilă între SUA și Ucraina, va stimula prosperitatea pe termen lung și îi va ajuta pe ucraineni să-și reconstruiască țara".

Dar, încă de la începutul discutiilor, președintele american a refuzat să vorbească despre eventuale garanții de securitate pentru Ucraina.

Tom Moerenhout, adjunct associate professor at Columbia University’s School of International and Public Affairs: ”Mineralele critice sunt folosite cu precădere în trei domenii: semiconductori, tehnologiile pentru energia verde, de la panouri solare la baterii pentru mașini electrice ori turbine eoline și în domeniul apărării. Toate trei sunt domenii importante. Spre cinstea administrației Trump, aceasta a făcut o prioritate din procurarea mineralelor critice, pentru că noi am depins masiv de China în privința asta".

”Multe sunt acum sub control rusesc”

Anna Stewart, CNN Correspondent: ”Persistă totuși multe întrebări legate de mineralele rare ale Ucrainei. În primul rând, unde sunt și cât valoarează în realitate. Cu verde vedeți pe harta pământurile rare, din care Ucraina nu deține cantități semnificative. În schimb, are minerale critice.

Cu albastru vedem zăcămintele de grafit, care sunt considerabile. Se crede că Ucraina ar avea 19 milioane de tone. Cu roșu sunt marcate zăcămintele de titan și zirconiu, e vorba de zone extinse, se crede că ar fi vorba de cele mai mari rezerve de titan din Europa. Iar aceste puncte minuscule indică rezervele de litiu, de asemenea unul dintre cele mai mari depozite europene, poate 3% din rezerva mondială.

Problema este că toate aceste date despre rezervele de materii rare datează din perioada sovietică și nu e clar în ce măsură pot fi extrase și cât ar costa. La asta se adaugă complicația că multe sunt acum sub control rusesc". 

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Citește și...
62523579
Catherine Deneuve a dedicat Ucrainei cea de-a 50-a ediţie a Premiilor César. FOTO&VIDEO

„Declar deschisă cea de-a 50-a ceremonie César şi o dedic Ucrainei”, a afirmat Catherine Deneuve, vineri, pe scena sălii Olympia din Paris, lansând ceremonia de decernare a celor mai prestigioase premii ale cinematografiei franceze.

62523569
Scenele de la Casa Albă care au făcut înconjurul lumii. Zelenski, încolțit de Trump și Vance. ”Ne vom simți foarte bine”

Tensiunea a atins cote greu de imaginat la discuțiile de vineri dintre Volodimir Zelenski și Donald Trump.  

62523548
Controversa ţinutei lui Volodimir Zelenski. Preşedintele ucrainean a fost întrebat de ce nu poartă costum

Preşedintele Volodimir Zelenski a fost sfătuit să poarte un costum pentru vizita sa la Casa Albă - ceea ce nu a mai făcut de la izbucnirea războiului.

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan merge pe varianta unui diplomat. Luca Niculescu, desemnat premier al României

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de premier, la finalul consultărilor de luni cu partidele și formațiunile politice parlamentare. 

Vlcsnap 2026 10 05 18h35m40s760
„Iubirea nu omoară”. Noua campanie Știrile ProTV despre femicid: 30 de românce au fost ucise în 2026 de persoane apropiate

România poartă povara unor statistici cutremurătoare: sute de femei au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. 

Luca niculescu
Cine este Luca Niculescu, diplomatul desemnat de Nicușor Dan pentru funcția de premier

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat, luni, pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de prim-ministru, la finalul consultărilor cu partidele și formațiunile politice parlamentare.