Lavrov, acuzat că „toarnă apă rece” peste efortul diplomatic al lui Trump de a găsi un acord de pace. Rușii pun condiții

×
Publicitate

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a criticat „coaliția de voință" acuzându-i pe europeni că încearcă să submineze progresele realizate între Donald Trump și Vladimir Putin după summitul din Alaska.

Lavrov a numit „fără speranță" încercările de a discuta fără Rusia garanțiile de securitate pentru Ucraina după încheierea războiului.

Între timp, Rusia a lansat sute de drone și rachete în Ucraina peste noapte, într-unul dintre cele mai puternice bombardamente din ultimele săptămâni.

Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe: „Discuțiile dintre Occident și Ucraina pentru garanții de securitatea ne arată de fapt planuri pentru intervenție militară în anumite părți ale Ucrainei. Și sper sincer că toți cei care fac astfel de planuri înțeleg care ar fi consecințele. Asta ar fi absolut inacceptabil pentru Federația rusă”.

Serghei Lavrov: „Sunt convins că Occidentul, și în primul rând Statele Unite, înțeleg perfect că a discuta serios despre garanţii de securitate (pentru Ucraina) fără Federația Rusă este o utopie, un drum care nu duce nicăieri”.

Ivor Bennett, corespondent Sky News, Moscova: „Pentru a doua zi la rând, ministrul de Externe al Rusiei a turnat apă rece peste efortul diplomatic al președintelui american de a găsi un acord de pace. În ultimele zile, Europa a ridicat posibilitatea de trimitere de trupe pentru menținere păcii în Ucraina, în viitor, după ce emisarul lui Trump, Witkoff a declarat că Moscova ar fi de acord cu garanții de securitate în stilul Acordului 5 NATO. Iată, însă, că astfel de discuții nu sunt deloc primite bine la Moscova. Lavrov a acuzat Europa că încearcă să submineze ceea ce el a descris drept progresele obținute în Alaska după summitul Putin-Trump. Și a spus: "Sper ca un astfel de aventurism european să eșueze". Este clar, cred că încearcă să-i dezbine pe Donald Trump și liderii europeni”.

Vicepreședintele american JD Vance declarase anterior că țările europene trebuie să ducă greul garanțiilor de securitate pentru Ucraina.

J.D. Vance, vicepreşedintele SUA: „Ucrainenii vor garanții de securitate, rușii vor o anumită suprafață de teritoriu. Nu cred că noi ar trebui să ducem această povară. Cred că ar trebui să fim de ajutor dacă este nevoie pentru a opri războiul și uciderile, dar cred că ar trebui să ne așteptăm, și președintele (Trump) se așteaptă ca Europa să joace rolul principal. Indiferent ce se va întâmpla, indiferent de forma pe care o va lua, europenii vor trebui să preia partea leului din povară. Este continentul lor, este securitatea lor, iar președintele (Trump) le-a spus foarte limpede că ei vor trebui să intervină aici”.

Între timp, Rusia și-a arătat adevăratele intenții cu un nou atac masiv asupra Ucrainei: 40 de rachete si aproape 600 de drone - mai ales în partea de vest.

În regiunea Liov, unde o persoană a fost ucisă, și mai multe rănite, exploziile au avariat zeci de clădiri civile și locuințe.

Alte 15 persoane au fost rănite când rachete de croazieră au lovit o firmă americană de produse electronice în orașul Mucacevo, în Transcarpatia, în sud-vestul extrem al țării, nu departe de granițele Ucrainei cu Ungaria și Slovacia.

"Noaptea aceasta, armata rusă a stabilit unul dintre recordurile sale nebunești", a scris Zelenski, pe plaforma X, continuând:

"Rușii au desfășurat acest atac ca și cum nimic nu s-ar schimba. Ca și cum nu ar exista eforturi din partea lumii de a opri acest război. Este nevoie de o reacție. Încă nu există niciun semnal din partea Moscovei că ar fi cu adevărat dispusă să se angajeze în negocieri serioase și să pună capăt acestui război."

Referitor la o posibilă întâlnire între Volodimir Zelenski și Vladimir Putin, Lavrov a spus că președintele rus "a declarat în repetate rânduri că este pregătit să se întâlnească".

Dar rușii pun condiții.

Serghei Lavrov: „Cu înțelegerea că toate problemele care necesită examinare la cel mai înalt nivel vor fi bine pregătite, iar experții și miniștrii vor formula recomandările corespunzătoare. Și sper că atunci când vom ajunge la semnarea unor viitoare acorduri, chestiunea legitimității persoanei care va semna aceste acorduri din partea ucraineană va fi rezolvată”.

Pe de altă parte, poliția italiană a arestat un ucrainean suspectat că a coordonat atacurile asupra conductelor Nord Stream în 2022. A anunțat procurorul general al Germaniei, care coordonează ancheta.

Suspectul, identificat doar ca Serhii K., conform regulilor de confidențialitate germane, este acuzat că a plasat explozibili pe conductele care transportau gaz rusesc către Germania, în apropierea unei insule daneze.

Anchetatorii cred că suspectul este unul dintre coordonatorii operațiunii.

Sabotarea gazoducturilor Nord Stream a accelerat trecerea Europei către alți furnizori de energie după invazia Rusiei în Ucraina.

Articol recomandat de sport.ro
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Citește și...
O curte de apel a anulat sancțiunea civilă de peste 500 mil. de dolari împotriva lui Trump. „Cea mai mare victorie din lume”

O curte de apel a anulat joi sancţiunea civilă pentru fraudă pronunţată împotriva preşedintelui Donald Trump, care urma să îl coste pe miliardar şi afacerile sale peste 500 de milioane de dolari.

Mesaj misterios postat de Trump după ce a spus că Ucraina trebuia să fie lăsată să bombardeze Rusia

Este foarte greu, dacă nu imposibil, să câştigi un război fără să ataci o ţară invadatoare, a scris Donald Trump pe reţeaua sa Truth Social.

Reacția lui Kim Jong Un când l-a văzut pe cântărețul în blugi strâmți și cu cruce la gât, trimis de Putin. VIDEO

Kim Jong Un a fost vizibil surprins în momentul în care un cântăreț pop din Rusia a urcat pe scena principală din Phenian. 

Recomandări
Drona care a declanșat RO-Alert în Botoșani, găsită prăbușită într-un lan de porumb din Suceava. Anunțul MApN

O dronă a pătruns sâmbătă în spațiul aerian al României și a fost semnalată în zona localității Știubieni, din județul Botoșani. Armata a ridicat două aeronave F-16 pentru monitorizarea situației, iar obiectul zburător a fost găsit ulterior prăbușit.

Reacția Rusiei după ce Volodimir Zelenski a anunțat că e dispus să se întâlnească cu Vladimir Putin la summit-ul din Miami

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a declarat dispus să se întâlnească cu liderul rus Vladimir Putin în cadrul summitului G20 de la Miami, potrivit unui interviu difuzat sâmbătă de un post de televiziune german.

Ilie Bolojan: „E timpul pentru decizii”. Premierul interimar avertizează asupra costurilor blocajului politic

Premierul interimar Ilie Bolojan susține că România are nevoie urgentă de un guvern stabil și acuză PSD că a refuzat soluțiile de compromis propuse de PNL, USR și UDMR.