Khamenei îl ironizează pe Trump: „Foarte bine, continuă să visezi!” – Liderul iranian neagă distrugerea programului nuclear

62553825
AFP

Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a declarat luni că preşedintele american Donald Trump „visează”, dacă el crede că a distrus siturile nucleare iraniene, relatează AFP.

„Foarte bine, continuă să visezi!”, a transmis liderul iranian, referindu-se la numeroasele afirmaţii ale lui Trump potrivit cărora programul nuclear iranian ar fi fost „distrus în totalitate”.

Pe 22 iunie, Statele Unite au bombardat uzina subterană de îmbogăţire a uraniului de la Fordo, la sud de Teheran, şi instalaţiile nucleare de la Ispahan şi Natanz (centru).

Amploarea exactă a pagubelor nu este cunoscută. Dar preşedintele american asigură de câteva luni că siturile au fost „distruse”.

„Am aruncat 14 bombe asupra principalelor instalaţii nucleare. Aşa cum am spus la început, acestea au fost distruse şi acest lucru a fost confirmat”, a insistat Donald Trump, într-un discurs susţinut lunea trecută în Parlamentul israelian.

„Când le-am distrus capacitatea nucleară, au încetat să mai fie durii Orientului Mijlociu”, a afirmat preşedintele american într-un interviu difuzat duminică de canalul Fox News.

„De ce îi pasă Americii că Iranul are o industrie nucleară?”, s-a întrebat luni Ali Khamenei în timpul unei întâlniri cu sportivi la Teheran. „Cine eşti tu să spui că o ţară trebuie să aibă sau nu poate avea (dreptul) la energie nucleară?”, a adăugat el, adresându-i-se lui Donald Trump.

Iranul şi Statele Unite, cândva aliaţi apropiaţi sub monarhia Pahlavi, au rupt relaţiile diplomatice după Revoluţia islamică din 1979 şi luarea de ostatici la ambasada americană.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62169796
FBI a descoperit un turn de vânătoare vizavi de un aeroport din Florida, cu vedere spre locul de unde Trump coboară din avion
În apropierea aeroportului Palm Beach din Florida, agenții Serviciilor Secrete au găsit un „turn de vânătoare suspect” cu vedere la zona în care președintele debarcă din Air Force One au relatat Fox News și NBC News.
62579722
Spania cere UE să renunțe la schimbarea orei. Premierul Pedro Sánchez: „Nu mai are sens”
Prim-ministrul Spaniei, Pedro Sánchez, a anunțat pe rețelele sociale că guvernul său va propune renunțarea la schimbările de oră în UE.
62584418
De ce vrea Putin ca Ucraina să îi cedeze Donbasul. ISW dezvăluie ce se ascunde în spatele marii dorințe a liderului rus
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, i-ar fi spus lui Donald Trump că este dispus să returneze Ucrainei o parte din regiunile ocupate, Herson și Zaporijie, dar cu un preț.