Gusturile României, între tradiție și influențe europene
Continuă călătoria noastră culinară, prin Europa. Dacă în Oltenia, multe mese au în centru legumele, în Transilvania, afumăturile și tocănițele sunt de bază.
Iar în Banat, tăițeii cu orice, supa de cartofi și preparatele cu șuncă, fără prea multe condimente, încă ne amintesc cât de mult ne-au influențat șvabii, ungurii și nemții, deopotrivă.
Pentru început, poposim în Harghita, la Bilbor, la granița dintre Ardeal și Bucovina. În gospodăria unui localnic, ceaunele înșirate sub cerul liber fierb domol o mâncare de miel și una cu varză acră și afumătură. În acest colț de Românie, tocanele sunt baza.
În realitate, răbdarea este secretul gastronomiei maghiare. Ungurii sunt faimoși în lume pentru mâncărurile uitate ore în șir la foc mic. Și cum Transilvania a fost multă vreme parte din Imperiul Austro-Ungar, involuntar, oamenii locului au preluat rețete care circulă și astăzi.
În centrul țării, toată lumea face supe consistente, cum ar fi lușcoș, papricaș și gulaș.
Intrăm și în bucătăria Ioanei Kerekes, stabilită în Ungaria, și gătim împreună un papricaș.
Nu ratăm în incursiunea noastră culinară nici Banatul, poate cea mai diversă regiune a țării. Sârbi, germani, unguri și evrei și-au găsit, de-a lungul timpului, casă aici și au adus odată cu ei obiceiuri și gusturi noi. Waldemar Megerle se trage din șvabi, aduși în secolul al XVIII-lea să populeze Banatul și zone din Transilvania, după eliberarea de sub ocupația otomană.
Pe masa din mijlocul camerei ne așteaptă aproape toată gastronomia locului: tăiței cu nucă și zahăr, tăiței cu șuncă, supă de cartofi și papricaș de pui. Ingredientele pentru fiecare preparat pot fi numărate pe degetele de la o mână.
În Moldova, din porcul tăiat iarna nu se aruncă nimic și trebuie drămuit astfel încât să ajungă tot anul.
Pe lângă savoare, mesele din fiecare zonă poartă cu ele fragmente de istorie, după cum a remarcat, în zeci de ani de cercetări, și antropologul cultural Camelia Burghele.
Așadar, bucatele românești nu sunt doar hrană pentru trup, ci și povești despre răbdare, comunitate și tradiții. În fiecare farfurie se află povestea locului, cu tot ce înseamnă ea, dar mai ales respectul pe care oamenii îl au pentru tot ce le dă pământul.
