Joe Biden, primul interviu de la predarea mandatului: „A fost dificil să plec". Ce era dacă s-ar fi retras mai devreme

62512497
Agerpres

Fostul președinte Joe Biden își menține decizia luată în ultima clipă de a renunța la candidatura sa pentru alegerile din 2024, spunând că "nu crede că ar fi contat" ca și rezultat dacă s-ar fi dat la o parte mai devreme.

Biden, în prezent în vârstă de 82 de ani, s-a retras din cursă la 21 iulie 2024, în urma unei revolte a Partidului Democrat cu privire la prestația sa dezastruoasă în cadrul unei dezbateri din 27 iunie împotriva fostului - și actualului - președinte Donald Trump.

Astfel, vicepreședintele de atunci, Kamala Harris, a avut 106 zile la dispoziție pentru a-și intensifica campania pentru Casa Albă, dar a piedut în fața lui Trump.

"Am plecat într-un moment în care aveam un candidat bun", a declarat Biden în cadrul emisiunii "Today" de la BBC Radio 4, în primul său interviu difuzat după ce a părăsit funcția la expirarea mandatului său, în 20 ianuarie 2025. "Ea a fost finanțată integral, iar ceea ce s-a întâmplat a fost că ceea ce ne-am propus să facem, nimeni nu credea că putem face. Am avut atât de mult succes în agenda noastră, încât a fost greu să spunem: "Mă voi opri acum", arată publicația New York Post.

Mandat de tranziție între republicani

Biden a insistat, că mandatul său a fost de tranziție între cele două obținute de Trump: "Am vrut să spun ceea ce am spus când am început, că mă pregătesc să predau acest lucru următoarei generații ... dar lucrurile s-au mișcat atât de repede și a fost dificil să plec".

După el, Kamala Harris a devenit primul candidat prezidențial democrat din ultimii 20 de ani care a pierdut votul popular, în afară de Colegiul Electoral - în ciuda faptului că a strâns aproximativ 1 miliard de dolari într-o perioadă de șase săptămâni după ce a devenit prezumtivul candidat.

Într-unul dintre ultimele sale interviuri înainte de a pleca din funcție, Biden spunea că a crezut că l-ar fi putut învinge din nou pe Trump dacă ar fi rămas în cursă - în ciuda sondajelor publice care indicau că se îndrepta spre o înfrângere zdrobitoare - dar a recunoscut că nu era sigur dacă ar fi putut supraviețui unui nou mandat.

Biden, despre invazia rusească și „Ziua Victoriei”

Interviul BBC cu Biden a fost înregistrat luni în Wilmington, Delaware, în onoarea celei de-a 80-a aniversări a sfârșitului celui de-al Doilea Război Mondial în Europa.

Deși cel de-al 46-lea președinte nu a rostit numele lui Trump, Biden a atacat modul în care succesorul său a gestionat invazia Ucrainei de către Rusia - spunând că actuala administrație practică o "înduplecare modernă" a lui Vladimir Putin.

"Ascultați ce a spus Putin când a vorbit despre pătrunderea la Kiev, și de ce. El crede că este parte a Mamei Rusia. El crede [că are] un drept istoric la Ucraina. El nu poate suporta faptul că dictatura rusă pe care o conduce, că Uniunea Sovietică s-a prăbușit. Și oricine crede că se va opri face o prostie", a spus Biden.

Administrația Trump a sugerat că Ucraina va trebui să accepte anexarea Crimeei în 2014 de către forțele ruse ca parte a prețului păcii - o concesie pe care guvernul de la Kiev o consideră o linie roșie care contravine direct constituției sale.

"Pur și simplu nu înțeleg", a spus Biden, "cum de oamenii cred că dacă permitem unui dictator, unui criminal, să decidă că va lua porțiuni semnificative de teren care nu sunt ale lui, asta îl va satisface. Nu prea înțeleg".

În ultimele săptămâni, oficialii de la Casa Albă au îndemnat ambele țări să accelereze progresul către un potențial acord - amenințând în același timp că SUA se vor retrage din medierea conflictului.

"Aveți un tip care vrea să renunțe la tot. Sunt îngrijorat că Europa își va pierde încrederea în certitudinea Americii și în conducerea Americii în lume, pentru a se ocupa nu numai de NATO, ci și de alte probleme importante", a spus Biden.

Fostul președinte a apărat, de asemenea, nivelul de asistență acordat de propria sa administrație Ucrainei, spunându-i gazdei Nick Robinson că "le-am oferit tot ce aveau nevoie pentru a-și asigura independența și am fost pregătiți să răspundem, mai agresiv, dacă Putin ar fi acționat din nou".

Biden a condamnat, de asemenea, retorica expansionistă a lui Trump, în care actualul președinte a vorbit despre preluarea Canadei, Groenlandei și Canalului Panama.

"Ce naiba se întâmplă aici? Ce președinte vorbește vreodată așa? Noi nu suntem așa", a spus fostul președinte. "Noi suntem despre libertate, democrație, oportunități, nu despre confiscare".

Articol recomandat de sport.ro
Maya Jama a ”rupt” internetul cu ultima postare, după ce Ruben Dias s-a afișat cu noua iubită
Maya Jama a ”rupt” internetul cu ultima postare, după ce Ruben Dias s-a afișat cu noua iubită
Citește și...
Reacția MAE după ce Vladimir Putin a dat vina și pe România pentru razboiul din Ucraina. „Este concret si dovedibil”

MAE a reacționat după ce Putin a afirmat că apariția bazelor NATO din România și Bulgaria au dus la evenimentele tragice din Ucraina.

Complice al traficantului Mohamed Amra, extrădat din Franța în Germania. Îi închiriase apartamentul din București

Un complice al traficantului de droguri Mohamed Amra arestat la București a fost repatriat din Franța în Germania. Individul îi asigurase traficantului fuga în România.

Atac cu drone asupra Kievului. Sunt doi morți și opt răniți. „Rămâneți la adăpost”

Două persoane au fost ucise și opt rănite miercuri la Kiev, în urma unui atac rusesc cu drone, a anunțat primarul orașului, Vitali Kliciko.

Recomandări
Planul pentru cel mai negru scenariu la Cernavodă. Autoritățile vor să aducă apă cu cisterna dacă Dunărea scade la un metru

Guvernul anunță noi măsuri pe Dunăre prin care să asigure în viitor suficientă apă pentru răcirea reactoarelor centralei de la Cernavodă.

Reacția lui Nicuşor Dan la dezvăluirile despre șeful SPP Lucian Pahonțu: „Nu e în această situaţie”

Nicuşor Dan respinge acuzaţiile prezentate în mass-media despre Lucian Pahonţu, menţionând că şeful SPP nu a participat la reprimarea manifestanţilor în timpul Revoluţiei din 1989 sau ulterior.

Imaginile surprinse de salvatori cu nava scufundată în mare, lângă Sfântu Gheorghe. „Au spus doar că au avut un incendiu”

Operațiune dramatică de salvare în Marea Neagră, după ce o navă comercială sub pavilionul Republicii Dominicane a luat foc și s-a scufundat în zona economică exclusivă a României.