Jaful de la Luvru. De ce au evitat hoții principala vitrină, unde se aflau diamante în valoare de zeci de milioane de dolari

×
Publicitate

60 de anchetatori și polițiști îi caută pe autorii jafului spectaculos de la Luvru, din Paris, care au furat în doar șapte minute opt podoabe de o valoare inestimabilă din patrimoniul național. Potrivit procurorului general, sunt patru suspecți.

În timp ce muzeul a rămas închis și luni, 20 octombrie, jurnaliștii francezi dezbat aprins rușinea națională pățită de Franța cu această breșă de securitate impardonabilă. Publicul a aflat stupefiat și că doar o treime dintre sălile muzeului au instalate camere video de supraveghere.

Melissa Bell, corespondent senior CNN la Paris: ”De la furtul Mona Lisei, la începutul secolului XX, nimic atât de îndrăzneț nu a mai fost încercat aici, la cel mai vizitat muzeu din lume.”

În imagini filmate cu telefonul mobil de un vizitator se vede cum unul dintre hoți, purtând o vestă galbenă, taie geamul unei casete cu bijuterii. Vesta a fost găsită ulterior de un ... "cetățean", potrivit procurorului general.

Au fost furate din galeria Apollo 8 podoabe de patrimoniu, de valoare inestimabilă, care au aparținut unor regine din secolul al 19-lea:

- o tiară, colier și cercei cu safire din setul de bijuterii care au aparținut reginelor Marie-Amélie a Franței și Hortense a Olandei

- colier și cercei cu smaralde din setul împărătesei Marie Louise, soția împăratului Napoleon I.

- o broșă cunoscută sub numele de "broșa-relicvar"

- o tiară și o broșă mare în formă de fundă pentru corsaj, ale împărătesei Eugenie, soția împăratului Napoleon al III-lea.

Hoții au încercat să fure și coroana încrustată cu 1354 de diamante și 56 de smaralde care i-a aparținut împărătesei Eugenie, soția lui Napoleon al III-lea. Dar au abandonat-o ori au scăpat-o când au fugit. Coroana a fost găsită, deteriorată, în apropierea muzeului.

Pierre Branda, istoric: ”Aveau cunoștințe în materie de bijuterii, asta e evident din alegerea prăzii. Nu au vizat principala vitrină care conținea cele mai cunoscute diamante (de exemplu, diamantul Regent, evaluat la peste 60 de milioane de dolari), atât de cunoscute încât nu pot fi vândute. Au luat piese realizate cu mii de diamante și sute de pietre prețioase, care pot fi demontate în 10 minute, poate deja au făcut-o. Mă tem de ce mai rău. Mă tem că nu vom recupera nimic.”

Jaful s-a petrecut ca-n filme, în doar 7 minute, în jurul orei 9.30, când muzeul abia fusese deschis pentru vizitatori.

Patru hoți purtând cagule au ajuns cu doua scutere pe una dintre laturile muzeului Luvru. S-au folosit de un camion cu scară ca să pătrundă pe fereastra de la etajul al doilea, care i-a dus direct în Galeria Apollo, unde sunt expuse bijuteriile coroanei regale franceze. Când au sunat alarmele, hoții au plecat rapid pe unde veniseră.

Ariel Weil, primarul Parisului: ”Par să fi fost indivizi foarte bine antrenați. În mod evident, au plănuit meticulos lovitura.”

Rachida Dati, ministrul Culturii: ”S-au dus la vitrină știind exact ce trebuie să facă și fiecare a acționat extrem de eficient, n-au zăbovit o clipă, s-au apucat de treabă și cu ajutorul unui polizor unghiular au distrus acele geamuri, apoi, în scurt timp, au dispărut.”

Gerald Darmanin, ministrul Justiției: ”Ne putem întreba de ce ferestrele muzeului Luvru nu erau securizate și de ce fusese lăsat în stradă un camion cu nacelă, la care avea acces oricine. Ca fost ministru de interne, știu că nu putem asigura toate locurile, dar este evident că am eșuat. Acest jaf reflectă o imagine regretabilă a Franței.”

Anchetatorii analizează înregistrările camerelor de supraveghere și audiază sute de persoane, inclusiv pe angajații muzeului.

Georges Brenier, jurnalist TF1: ”Pista prioritară este faimosul camion cu nacelă telescopică. Hoții n-au avut timp să-l incendieze. De ieri, vehiculul este analizat milimetru cu milimetru de experții poliției criminalistice în căutarea celui mai mărunt indiciu ADN.”

În prima sa reacție, președintele Macron dă asigurări că piesele de tezaur furate vor fi recuperate și făptașii vor fi aduși în fața justiției. Însă experții avertizează că factorul timp este esențial.

François Vignolle, jurnalist M6/RTL: ”Vor încerca întâi să găsească un cumpărător. Având în vedere valoarea inestimabilă a acestor bunuri, este puțin probabil să reușească. Așadar, vor încerca să topească aurul și să dezmembreze bijuteriile pentru a le revinde, pentru că nu poți să vinzi astfel de podoabe întregi. A doua posibilitate ar fi un colecționar din străinătate care a plasat o comandă cu câteva luni înainte, spunând: „Vreau această piesă." Sunt foarte puțini astfel de oameni în lume. Această ipoteză este foarte puțin probabilă.”

Construită în 1661 de Ludovic al XIV-lea, galeria Apollo, cu pereții tapetați cu foiță de aur și ticsiți de tablouri, avea să fie modelul pentru celebra Galerie a Oglinzilor a Palatului Versailles.

Articol recomandat de sport.ro
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Citește și...
Zelenski consideră întâlnirea cu Trump un succes. Ucraina vrea să cumpere 25 de sisteme Patriot

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a descris întâlnirea sa de săptămâna trecută cu Donald Trump drept un succes, afirmând că discuțiile au dus la progrese privind achiziția de noi sisteme de apărare aeriană.

Viktor Orban spune că pâinea se va ieftini după întâlnirea dintre Trump și Putin de la Budapesta. Cum explică asta

Pâinea din Ungaria se va ieftini dacă summitul de la Budapesta dintre Donald Trump și Vladimir Putin va duce la încheierea păcii în Ucraina, a declarat Viktor Orban. Asta pentru că, fără război, economia va crește, iar oamenii vor câștiga mai mult.  

Comisar european: România şi Bulgaria fac zona Schengen şi Uniunea Europeană mai sigure

Comisarul european pentru afaceri interne şi migraţie, Magnus Brunner, a afirmat că România şi Bulgaria contribuie la crearea unui spaţiu mai sigur în zona Schengen şi în Uniunea Europeană. 

Recomandări
Drona care a declanșat RO-Alert în Botoșani, găsită prăbușită într-un lan de porumb din Suceava. Anunțul MApN

O dronă a pătruns sâmbătă în spațiul aerian al României și a fost semnalată în zona localității Știubieni, din județul Botoșani. Armata a ridicat două aeronave F-16 pentru monitorizarea situației, iar obiectul zburător a fost găsit ulterior prăbușit.

Reacția Rusiei după ce Volodimir Zelenski a anunțat că e dispus să se întâlnească cu Vladimir Putin la summit-ul din Miami

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a declarat dispus să se întâlnească cu liderul rus Vladimir Putin în cadrul summitului G20 de la Miami, potrivit unui interviu difuzat sâmbătă de un post de televiziune german.

Ilie Bolojan: „E timpul pentru decizii”. Premierul interimar avertizează asupra costurilor blocajului politic

Premierul interimar Ilie Bolojan susține că România are nevoie urgentă de un guvern stabil și acuză PSD că a refuzat soluțiile de compromis propuse de PNL, USR și UDMR.