„Umilință” națională, după jaful de la Luvru. Securitatea celui mai mare muzeu din lume, intens dezbătută

62584370
Profimedia

Vânătoarea a început, după spectaculosul jaf de duminică de la Luvru, poliţia fiind urmele a patru infractori care au plecat cu opt bijuterii din „Coroana Franţei”.

Purtând amprenta crimei organizate, acest jaf comis în plină zi în cel mai mare muzeu din lume, care primeşte aproape 9 milioane de vizitatori pe an şi adăposteşte 35.000 de opere pe o suprafaţă de 73.000 m2, a avut un ecou internaţional. De asemenea, a declanşat o polemică politică şi a relansat dezbaterea cu privire la securitatea muzeelor franceze, care prezintă „o mare vulnerabilitate”, după cum a recunoscut ministrul de Interne Laurent Nuñez, relatează AFP.

Puţin după deschiderea muzeului, duminică, în jurul orei 9:30, o nacelă s-a fixat sub un balcon. După ce au tăiat o fereastră cu un disc, doi hoţi au pătruns în galeria Apollo, comandată de Ludovic al XIV-lea pentru a-şi etala gloria de Rege-Soare. Sala adăposteşte „colecţia regală de pietre preţioase şi diamantele Coroanei”, care numără aproximativ 800 de piese.

Hoţii au deschis două geamuri cu un disc de tăiat, scenă parţial filmată cu un telefon mobil, probabil de un vizitator, potrivit unei surse poliţieneşti. Cu feţele acoperite, ei au furat nouă piese, toate din secolul al XIX-lea.

Un hoţ vizibil în imagini este îmbrăcat cu o vestă galbenă. Anchetatorii, care dispun şi de imagini de supraveghere video, au în posesia lor o vestă galbenă, recuperată după ce a fost descoperită de un „cetăţean”, potrivit procurorului din Paris, Laure Beccuau.

Coroana împărătesei Eugénie, soţia lui Napoleon al III-lea, a fost abandonată de infractori în timpul fugii lor. Starea acesteia este „în curs de examinare”, potrivit Ministerului Culturii.

În total, hoţii au plecat cu opt piese „de o valoare patrimonială inestimabilă”, potrivit autorităţilor. Printre acestea se numără diadema împărătesei Eugenie, care are aproape 2.000 de diamante, şi colierul din setul de safire al Mariei-Amelie, ultima regină a Franţei, şi al Hortensei de Beauharnais, mama lui Napoleon al III-lea. Acesta este compus din opt safire şi 631 de diamante, potrivit site-ului web al Luvrului.

Operaţiunea a durat şapte minute. Ea a fost realizată de hoţi „experimentaţi”, care ar putea fi „străini” şi „posibil” cunoscuţi pentru fapte similare, a spus ministrul de interne Laurent Nuñez.

Potrivit Ministerului Culturii, datorită intervenţiei agenţilor muzeului, „hoţii au fost puşi pe fugă, lăsând în urmă echipamentul”.

Două ipoteze

Piesele furate sunt dificil, dacă nu imposibil de revândut în starea actuală. Prin urmare, există două ipoteze, potrivit procurorului Laure Beccuau: autorii ar fi putut acţiona „în beneficiul unui comanditar” sau ar fi vrut să obţină „pietre preţioase pentru a practica operaţiuni de spălare de bani”.

Acest furt, primul înregistrat la Luvru de la cel din 1998, când a fost furat un tablou de Corot care nu a mai fost găsit, relansează dezbaterea privind securitatea muzeelor. Mai puţin securizate decât băncile şi adăpostind comori, acestea sunt adesea ţinta grupurilor criminale.

În urmă cu o lună, hoţii au pătruns noaptea în Muzeul de Istorie Naturală din Paris pentru a fura 6 kg de pepite de aur. Tot în septembrie, un muzeu din Limoges a fost jefuit, prejudiciul fiind estimat la 6,5 milioane de euro.

Acum un an, figurine din aur estimate la 5 milioane de euro au fost furate din Paray-le-Monial (Saône-et-Loire). Şapte persoane au fost arestate, dar sculpturile nu au fost găsite.

„Umilință” națională

„Până unde va ajunge destrămarea statului?”, s-a indignat preşedintele partidului de extremă dreapta Rassemblement National, Jordan Bardella, denunţând o „umilinţă insuportabilă” pentru Franţa. La rândul său, Marine Le Pen a spus că „muzeele şi clădirile istorice nu sunt securizate la nivelul ameninţărilor care planează asupra lor”.

„Trebuie să protejăm ceea ce avem mai preţios: istoria noastră”, a îndemnat şi şeful grupului partidului de centru-dreapta Les Républicains din Adunarea Naţională, Laurent Wauquiez, potrivit News.ro.

Potrivit Ministerului Culturii, alarmele, amplasate pe fereastra exterioară a galeriei, precum şi pe cele două vitrine de înaltă securitate, s-au declanşat. Acestea „funcţionau”, iar postul de securitate „le-a recepţionat”, a declarat Laure Beccuau. „Rămâne de văzut dacă paznicii au auzit aceste alarme” şi dacă acestea „au sunat” în camera în care a avut loc furtul.

„Vom găsi operele, iar autorii vor fi aduşi în faţa justiţiei”, a promis duminică seara pe X preşedintele Emmanuel Macron.

Aproximativ şaizeci de anchetatori ai brigăzii de combatere a banditismului (BRB) a poliţiei judiciare pariziene şi ai Oficiului central de combatere a traficului de bunuri culturale (OCBC) sunt mobilizaţi.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62584366
Primele imagini din timpul jafului de la Muzeul Luvru. Unul dintre hoți, surprins când taie geamul vitrinei | VIDEO

Primele imagini cu jaful bijuteriilor de la Muzeul Luvru din Paris au fost publicate de canalul de știri francez BFMTV.

62584362
Eveniment militar în California, întrerupt de o explozie. Vicepreședintele JD Vance era prezent

Un proiectil de 155 de milimetri tras în timpul unei demonstraţii cu foc real pentru cea de-a 250-a aniversare a Corpului Marinei SUA, la Camp Pendleton, sâmbătă, a explodat prematur.

62576551
Zelenski se declară pregătit să-l întâlnească pe Putin. Îl compară pe președintele rus cu organizația teroristă Hamas

Volodimir Zelenski s-a declarat pregătit să-l întâlnească pe Vladimir Putin la Budapesta, într-un interviu acordat duminică postului de televiziune american NBC, în urma discuţiilor cu Donald Trump, a consemnat agenţia de presă ungară MTI.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.