Israel amenință cu „măsuri unilaterale" dacă țările occidentale vor recunoaște statul palestinian

62565768
Shutterstock

Șeful diplomației israeliene, Gideon Saar, a avertizat duminică că recunoașterea statului palestinian de către țările occidentale ar putea determina Israelul să ia „măsuri unilaterale".

Au apărut deja informații despre posibile proiecte de anexare a unor părți din Cisiordania ocupată.

Președintele francez Emmanuel Macron a anunțat în iulie că Franța va recunoaște statul palestinian la Adunarea Generală a ONU de la sfârșitul lunii septembrie. În urma acestui anunț, mai multe țări, printre care Canada, Australia și Belgia, și-au anunțat intenția de a face același lucru, conform AFP, preluat de Agerpres.

Marea Britanie a declarat în august că le va urma exemplul dacă nu se va ajunge la un armistițiu în Gaza, unde Israelul duce un război împotriva Hamas ca răspuns la atacul lansat de această mișcare islamistă palestiniană pe 7 octombrie 2023 pe teritoriul israelian.

Critici dure la adresa inițiativelor occidentale

„State precum Franţa şi Marea Britanie, care au insistat asupra aşa-zisei recunoaşteri (a unui stat palestinian), au comis o greşeală enormă", a declarat Saar în cadrul unei conferințe de presă cu omologul său danez Lars Løkke Rasmussen, aflat în vizită la Ierusalim.

„Nu se poate disocia problema statului de cea a păcii, deoarece acest lucru ar face pacea şi mai dificil de atins", a adăugat șeful diplomației israeliene. „Acest lucru va împinge Israelul să ia, de asemenea, măsuri unilaterale", a avertizat el, fără a preciza care anume.

Avertismentele oficialilor americani

Șeful diplomației americane, Marco Rubio, a criticat pe 4 septembrie intenția unor țări occidentale de a recunoaște un stat palestinian, afirmând că le-a avertizat cu privire la posibile represalii din partea Israelului sub forma anexării unor teritorii din Cisiordania.

Rubio a refuzat să se alăture condamnării mondiale a planului de colonizare în Cisiordania, teritoriu palestinian ocupat de Israel din 1967.

Planuri controversate de colonizare

În august, Israelul a aprobat un proiect major de construire a 3.400 de locuințe într-o zonă din Cisiordania, care, potrivit comunității internaționale, ar pune în pericol viabilitatea unui viitor stat palestinian.

Ministrul israelian de extremă dreapta Bezalel Smotrich a fost și mai explicit în amenințările sale, declarând anterior, adresându-se liderilor europeni: „Dacă veţi recunoaşte un stat palestinian în septembrie, răspunsul nostru va fi aplicarea suveranităţii israeliene asupra tuturor părţilor din Iudeea şi Samaria", numele pe care Israelul îl folosește pentru a desemna Cisiordania.

Limitele recunoașterii simbolice

Recunoașterea unui stat palestinian ar fi în mare parte simbolică, din cauza refuzului Israelului de a accepta crearea unui astfel de stat, la care aspiră palestinienii.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Mihaela Evi, apariție spectaculoasă într-o rochie roșie: „Minunată, frumusețe uimitoare”
FOTO | Mihaela Evi, apariție spectaculoasă într-o rochie roșie: „Minunată, frumusețe uimitoare”
Citește și...
Un aliat al lui Vladimir Putin își dorește să ocupe toată Ucraina: „Va deveni o regiune sau un district al Rusiei”

Liderul cecen Ramzan Kadyrov a declarat că nu se consideră „un susținător al încetării ostilităților” în Ucraina și că pacea este posibilă numai atunci când „Ucraina va deveni o regiune sau un district al Rusiei”.

Azilanții din Regatul Unit vor fi mutați din hoteluri în cazărmi. Premierul Keir Starmer e în plină remaniere guvernamentală

Azilanții din Regatul Unit vor fi mutați din hoteluri în cazărmi militare, planurile acestei operațiunii fiind întocmite de noul secretar de stat britanic.

Rusia a lansat cel mai mare atac cu drone de la începutul războiului. Kievul cere din nou sprijin antiaerian

Rusia a lansat sâmbătă noaptea 805 drone şi 13 rachete asupra Ucrainei, informează forţele aeriene ucrainene; apărarea antiaeriană a reuşit să doboare 751 de drone şi patru rachete.

Recomandări
PNL şi USR boicotează toate activităţile parlamentare de la Camera Deputaţilor, în semn de protest față de ”alianța PSD-AUR”

Parlamentarii USR și PNL au anunțat că au decis să boicoteze ședințele de miercuri, 02 septembrie, în semn de protest față de ”noua alianță” formată între PSD, AUR și SOS.

Iranul ripostează dur după atacurile SUA. A lansat rachete și drone asupra bazelor americane din Golf

Iranul a atacat miercuri baze militare din Golf ale Statelor Unite după încheierea unei salve de lovituri americane împotriva sa, a doua în doar câteva zile., comentează AFP.

INTERVIU | Ce spune azi Angela Merkel despre Vladimir Putin și invazia din Ucraina. „Nu există niciun fel de justificare”

Vladimir Putin a distrus ordinea reconstruită cu mari eforturi după al Doilea Război Mondial atunci când a atacat Ucraina, iar încercarea sa de a reface un imperiu care a apus nu are niciun fel de justificare.