Iranul denunţă ca „ipocrite” sancţiunile occidentale impuse la un an de la moartea lui Mahsa Amini

62387079
AFP

Iranul a denunţat ca „ipocrită” noua serie de sancţiuni impuse de ţările occidentale împotriva unor responsabili şi media iraniene cu ocazia marcării unui an de la moartea lui Mahsa Amini, informează sâmbătă France Presse.

Statele Unite, în coordonare mai ales cu Marea Britanie, Canada şi Australia, au impus joi sancţiuni împotriva a 25 de iranieni, trei media şi unei "companii iraniene implicate în cenzură pe internet" în legătură cu reprimarea manifestaţiilor, potrivit autorităţilor americane, citează Agerpres.

Aceste măsuri au fost anunţate cu ocazia primei comemorări a morţii, la 16 septembrie 2022, a lui Mahsa Amini, o tânără kurdă iraniană de 22 de ani, arestată de poliţia de moravuri care a acuzat-o că a încălcat strictul cod vestimentar în vigoare în Iran.

Ca reacţie la aceste sancţiuni, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe iranian, Nasser Kanani, a condamnat "declaraţiile intervenţioniste" şi "spectacolele ridicole şi ipocrite" din partea ţărilor occidentale.

„Din păcate, unele părţi, care au eşuat în ceea ce priveşte drepturile omului şi ale femeilor, publică declaraţii politice fără valoare şi continuă să ia sancţiuni ineficiente", a adăugat el într-un comunicat.

Aceste noi sancţiuni vizează membri ai forţelor de securitate iraniene şi ai Gardienilor Revoluţiei, armata ideologică a Republicii Islamice Iran, precum şi canalul televiziunii de stat în limba engleză Press TV, precum şi agenţiile de presă Tasnim şi Fars.

„Liderii europeni ar trebui să accepte cât mai curând posibil faptul că continuarea acestui comportament neconstructiv nu este în niciun caz în interesul lor", a spus Kanani.

Sute de persoane, inclusiv zeci de membri ai forţelor de securitate, au fost ucise în timpul manifestaţiilor declanşate de moartea lui Mahsa Amini, descrise de autorităţi drept "revolte" instigate de ţările occidentale.

Vineri, Iranul a denunţat deja menţinerea sancţiunilor internaţionale în cadrul acordului asupra programului nuclear iranian de către Uniunea Europeană după termenul limită de 18 octombrie, o decizie considerată „ilegală" de Teheran.

Articol recomandat de sport.ro
Revoltă în Spania după gravul accident feroviar din Toledo: "Ne-am săturat, ești un dezastru!"
Revoltă în Spania după gravul accident feroviar din Toledo: "Ne-am săturat, ești un dezastru!"
Citește și...
62387055
Unul dintre fiii lui „El Chapo” a fost extrădat de Mexic în Statele Unite

Un fiu al celebrului baron al drogurilor Joaquín "El Chapo" Guzmán a fost extrădat în SUA sub acuzaţia de trafic de droguri, a anunţat procurorul general al SUA, informează BBC.

62387053
Slovacia restricţionează şi ea importurile de cereale din Ucraina, alături de Polonia şi Ungaria

Slovacia a anunţat la rândul ei, vineri, că restricţionează importurile de cereale din Ucraina, alături de Polonia şi Ungaria.

61964463
Norvegia va continua să livreze gaze naturale în Europa atât timp cât va fi necesar

Norvegia va continua să livreze gaze naturale în Europa atât timp cât va fi necesar, în timp ce lucrează pentru decarbonizarea sistemelor energetice ale continentului, a declarat vineri ministrul Climei şi Mediului, Espen Barth Eide, citat de Reuters.

 

Recomandări
Suspect retinut carfil
Ucraineanul suspectat de sabotajul de la Carfil, arestat în Polonia, se opune extrădării în România. Ce țintă mai avea rețeaua

Poliția poloneză a reținut la Varșovia un cetățean ucrainean suspectat de implicare în pregătirea unui sabotaj la Carfil Brașov. Anunțul a fost făcut miercuri seară, de autoritățile de la Varșovia.

Ipoteza accident tren spania
S-a aflat cauza tragediei feroviare din Spania, în care au murit cel puțin 68 de oameni. Filmul accidentului

Tragedie feroviară de proporții în Spania. Două trenuri de pasageri s-au ciocnit, apoi vagoanele deraiate au luat foc. Cel puțin 68 de oameni au murit și sunt sute de răniți.

Vlcsnap 2026 10 28 19h32m04s125
Ordinele de protecție emise împotriva minorilor aproape s-au triplat din 2023. Doar anul acesta au fost emise peste 100

Numărul ordinelor de protecție provizorii emise împotriva copiilor aproape că s-a triplat din 2023 încoace, o arată datele Poliției Române.