Inundatiile record din Balcani au facut peste 44 de morti si mii de sinistrati. In Bosnia a plouat in 3 zile cat in 3 luni

×
Publicitate

Inundatiile din Balcani, cele mai grave din ultimii 120 de ani, lasa in urma un bilant teribil.

Update 20:00 Peste 30 de oameni au murit in timp ce zeci de mii sunt sinistrati fara apa potabila sau curent electric. In plus autoritatile se tem ca alunecarile de teren vor scoate la iveala mine antipersonal din timpul razboiului din Bosnia din anii '90, care ar putea face noi victime.

Situatia este disperata in Bosnia, unde mii de oameni au privit neputinciosi cum apele involburate au inghitit tot in calea lor. Dupa ce a plouat in trei zile cat in trei luni obisnuite, aproape o treime din tara a fost transformata intr-o uriasa intindere mocirloasa din care se mai disting acoperisurile a sute de case, ori masinile blocate in mlastini. Ploile si inundatiile au provocat sute de alunecari de teren, care au distrus aproape in totalitate satele din jurul orasului Zenitza, din centrul tarii.

"S-a intamplat totul intr-o ora, abia am reusit sa ne urcam pe un deal si sa scapam. Apele au navalit in case, nu mai puteai vedea decat o bucata din acoperis", povestesc sinistratii. In plus, miscarile de teren au scos la suprafata zeci de mine antipersonal din timpul razboiului din anii '90, iar autoritatile se tem ca acestea vor face noi victime.

Inundatii balcani - 7

Si in Serbia, situatia este catastrofala. Imaginile filmate din elicopter arata amploarea dezastrului din Obrenovaci, un oras la sud-vest de Belgrad. Sute de locuinte sunt inconjurate de ape, in timp ce multe dintre campii par mai degraba, imense lacuri de acumulare.

Pericolul a ajuns la cea mai mare centrala energetica din tara, aflata pe raul Sava. Activitatea centralei Nikola Tesla a fost deja oprita, dupa o inundatie la o mina de carbuni din apropiere.

Cea mai mare parte a locuitorilor din zona au fost deja evacuati, iar cei ramasi acolo nu au electricitate si nici apa potabila. Locuitorii din Baric, un oras din apropiere, au primit ordine de evacuare si au fugit din zonele sinistrate in autobuze sau camioane militare. Meteorologii avertizeaza ca pericolul nu a trecut. Se asteapta la o noua viitura pe raul Sava, duminica noapte.

Inundatii balcani - 5

Update 18:00 Cel putin 44 de persoane au murit in ultimele patru zile in cele mai grave intemperii cu care se confrunta Bosnia, Serbia si Croatia de peste un secol. "La Obrenovat (in apropiere de Belgrad) am descoperit 12 cadavre", a declarat premierul sarb Aleksandar Vucici, precizand ca bilantul in tara sa a ajuns astfel le 16 morti.  In Bosnia, autoritatile au anuntat cel putin 27 de morti, iar cele croate au anuntat un mort duminica.

Din cauza inundatiilor, peste 15.000 de persoane au fost evacuate in Serbia pana in prezent. De asemenea, situatia ramane foarte dificila in nord-estul Bosniei, in regiunea Bijeljina, unde autoritatile au inceput sambata evacuarea populatiei din patru sate, si la Obrenovat, in Serbia, unde toti locuitorii, respectiv 20.000 de persoane, vor fi evacuati.

Mii de bosniaci au fost lasati fara case de peste 300 de alunecari de teren in urma ploilor devastatoare din ultimele zile. In Bosnia, in 3 zile a plouat cat in 3 luni in mod normal si a dus la cele mai grave inundatii din ultimii 120 de ani. "Situatia este catastrofala" a declarat ministrul bosniac Adil Osmanovic.

"Ce ni s-a intamplat are loc o data la 1000 de ani, nu la 100" a declarat si premierul sarb Aleksandar Vucic.

Inundatii balcani - 3

Comisia Europeana a anuntat sambata ca paisprezece tari membre UE s-au mobilizat pentru a furniza material si experti Bosniei si Serbiei. Tarile vizate sunt Germania, Austria, Slovenia, carora li s-au alaturat in cazul Bosniei Luxemburg, Marea Britanie, Slovacia si Belgia, iar in cazul Serbiei Bulgaria, Franta, Croatia si cele trei tari baltice.

Inundatiile care afecteaza zona balcanica ameninta principala electrocentrala din Serbia, in timp ce in Bosnia au miscat de la locurile lor minele ramase din timpul razboiului din anii 1990, relateaza BBC News Online.

inundatii serbia - 3

Cel putin 44 de persoane au murit in Serbia, Croatia si Bosnia-Hertegovina dupa patru zile de ploi abundente, iar bilantul ar putea creste. In Bosnia, alunecarile de teren au distrus mai multe case si au miscat minele ramase din timpul razboiului din anii 1990.

In Bosnia sunt peste 100.000 de mine, potrivit Centrului de actiune privind minele din tara. La aproximativ doua decenii de la sfarsitul conflictului, inca mai sunt persoane ucise si ranite in fiecare an de explozia lor.

inundatii serbia - 2

Numarul victimelor s-a redus cu timpul, gratie eforturilor de deminare si a hartilor cu zonele minate. Populatia locala cunoaste zonele periculoase si drumurile sigure. Dar ploile torentiale, inundatiile si alunecarile de teren ar putea sa miste minele. Mai multe semne de avertizare au fost deja luate de ape in numeroase zone. Atunci cand apele se vor retrage, va fi nevoie de actiunea genistilor.

In Serbia, sute de mii locuitori din Obrenovat au fost evacuati dupa ce o mare parte din oras a fost inundat. In acest oras, situat la sud-vest de capitala Belgrad, se afla centrala Nikola Tesla, care alimenteaza mare parte din tara.

Inundatii balcani - 2

Premierul sarb Aleksandar Vucici a declarat ca principala preocupare a Guvernului este sa protejeze centrala. "Facem tot ce putem", a declarat el.

Mii de voluntari au raspuns apelului Guvernului de a consolida malurile raului Sava.

Sursa foto: Mediafax


 

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
O constructie neterminata s-a prabusit la in Coreea de Nord. 100 de familii locuiau in cladire

Presa din Coreea de Nord a anuntat duminica un accident "de neimaginat" pe santierul de constructie a unei cladiri la Phenian, care a provocat un numar neprecizat de victime.

Top Gear: "Isi face treaba intr-un mod spectaculos de nespectaculos." Sandero, printre cele mai ieftine masini din Anglia

Publicatia britanica Top Gear a realizat un test al Daciei Sandero, una dintre cele mai ieftine masini disponibile pe piata din Anglia.

Ipoteza neasteptata in cazul disparitiei avionului MH370. Scriitor: Aeronava ar fi fost doborata din greseala de americani

A fost avionul malaysian MH370 doborat accidental? O carte publicata recent sustine ca aeronava a fost spulberata de avioanele americane si thailandeze, in timpul unui antrenament esuat.

Recomandări
Propunere-surpriză pentru Nicușor Dan. Varianta de guvern care ar putea împăca și PSD și PNL

Joi au loc, la Cotroceni, consultări cu partidele pentru desemnarea unui nou premier. Anunțul a fost făcut de administrația prezidențială. Și asta în ciuda faptului că niciun lider politic nu poate pune pe masă majoritatea cerută de Nicușor Dan. 

De ce evită companiile străine să investească în România. „Sunt două meciuri pe care le-am pierdut”

România pierde investiții și ține tot mai greu pasul cu economiile altor țări. În ultimul an, țara noastră a coborât 12 locuri într-un clasament internațional privind capacitatea economiei de a susține dezvoltarea companiilor.

Știrile PRO TV lansează podcastul „Punct. Și de la capăt”, cu Cosmin Stan: Cele mai interesante povești nu sunt despre succes

Punct. Și de la capăt este podcastul în care oamenii își spun poveștile care i-au schimbat. Cu bune. Cu rele. Cu frică, curaj, pierderi, reușite, alegeri grele și începuturi noi.