Întâlnire tensionată la Kremlin: Putin îl primește pe trimisul lui Trump și respinge condițiile europene privind pacea

×
Publicitate

Emisarul special al lui Donald Trump, Steve Witkoff, este primit în această seară de Vladimir Putin la Kremlin, pentru a discuta despre pacea în Ucraina.

În condițiile în care Parisul, Berlinul ori Londra se tem de o soluţie favorabilă Rusiei, Vladimir Putin a catalogat drept inacceptabile solicitările europenilor pe care i-a acuzat că ar căuta deliberat conflictul cu Moscova.

„Dacă Europa vrea război, Rusia este pregătită să lupte chiar acum” - a declarat liderul de la Kremlin.

Putin: ”(Europenii) sunt de partea războiului. Chiar și atunci când încearcă să introducă, chipurile, unele modificări la propunerea lui Trump... Noi nu intenționăm să intrăm într-un război cu Europa, am spus deja asta. Dar dacă Europa vrea să poarte un război cu noi și îl provoacă, noi suntem pregătiți. Fără nicio îndoială”.

Vladimir Puţin a lansat aceste declarații provocatoare în preambul unei noi runde de negocieri pentru pace.

Pe de altă parte, Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a refuzat să dezvăluie dacă Rusia şi-a modificat în vreun fel „liniile roșii”.

Dmitry Peskov: ”De dragul reușitei acestui proces, în favoarea căruia suntem pe deplin angajați, nu vrem să purtăm negocierile cu megafonul, nu vrem să ținem discuțiile prin media”.

Prin urmare, jurnaliştii pot doar să speculeze şi să elaboreze tot felul de scenarii.

Pare că Witkoff a adus cu sine un soi de aranjament pentru un fel de schimburi teritoriale acceptate de ucraineni. Nu e clar dacă va fi suficient pentru Puţin, care a avut mereu pretenția maximală de a ocupa întreg Donbasul, inclusiv porțiunea pe care încă o controlează ucrainenii. Dar cu siguranță Witkoff nu s-ar fi obosit să vină la Kremlin dacă nu avea de oferit ceva cu potențial de a-i fi pe plac lui Putin.

În mod foarte convenabil, chiar în ajunul întâlnirii lui Putin cu emisarii lui Trump, comandanții militari ruși i-au comunicat președintelui rus, în faţa camerelor de luat vederi, ca forțele armate ale țării au cucerit orașul Pokrovsk.


Valery Gerasimov, general rus:
”Sud-estul și părți din estul orașului Konstantinovka sunt acum sub controlul nostru. Forțele noastre au eliberat orașul Krasnoarmeisk (Pokrovsk)”.

Valery Solodchuk, general rus:
”În prezent, sunt în curs căutări pentru a distruge orice reziduuri ale forțelor inamice care încearcă să se adăpostească în perimetrul orașului”.

Vladimir Putin:
”Toți înțelegem importanța acestor vești. Cucerirea va contribui la atingerea progresivă a obiectivelor vitale stabilite la începutul operațiunii militare speciale”.

Chiar şi exagerat în scopuri de propagandă, avansul trupelor ruse pe front nu face decât să complice tratativele.

Delegaţiile americană şi ucraineana au purtat duminică, în Miami, discuţii lungi şi dificile, dar tot nu au găsit rezolvări pentru principalele dosare.

La întâlnirea avută aseară la palatul Elysee, cu Emanuel Macron, Volodimir Zelenski a confirmat blocajul.

Volodimir Zelenski:
Subiectul teritoriilor este cel mai complicat. Apoi, în ceea ce privește tema banilor și a reconstrucției, să fiu sincer, deciziile nu sunt deloc ușor de acceptat fără prezența (la discuții) a partenerilor europeni, deoarece banii despre care vorbim se află în Europa. Așa că nu mi se pare corect (să negociezi fără europeni)”.

Emmanuel Macron: ”Suntem în situația în care SUA și-au asumat rolul de mediator, de altfel laud munca echipei americane sub autoritatea președintelui Trump, dar este limpede că toată lumea trebuie să aibă un cuvânt de spus în privința păcii. Ucraina este singura care poate negocia teritoriile. Iar când discutăm de garanțiile de securitate, acestea nu pot fi abordate fără ucraineni, europeni și toți aliații din „coaliția de voință”, din moment ce ei sunt garanții, iar înțelegerile privesc securitatea continentului european”.

Potrivit unor surse citate de presa occidentală, Kievul este descurajat de faptul că administraţia Trump nu acţionează ca aliat de nădejde, ci dintr-o poziţie asumată de mediator neutru intre tabere.

Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
Ucraina va construi o fabrică de armament pe teritoriul unui stat NATO. Va produce combustibil pentru rachete și drone

Oficiali din Danemarca și Ucraina au anunțat înființarea unei fabrici ucrainene de armament, Fire Point Rocket Technology, la Vojens, în vestul Danemarcei, pentru a susține producția militară ucraineană pe termen lung, potrivit AFP.

Vladimir Putin se declară pregătit de un război cu Europa, dacă europenii „îl vor şi încep”

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat marţi, înaintea întâlnirii cu emisarul american Steve Witkoff şi Jared Kushner la Kremlin, că nu doreşte un război cu Europa, dar este „pregătit” dacă europenii îl vor şi îl provoacă, relatează AFP.

Șeful NATO: Ucraina nu are încă sprijin unanim pentru aderare. „Eforturile americane pot restabili pacea”

Secretarul general al NATO Mark Rutte reafirmă marţi că, pentru moment, nu există un consens cu privire la o aderare a Ucrainei la Alianţa Nord-Atlantică, relatează Reuters.

Recomandări
Scenariu: Drona care a survolat Republica Moldova și România ar fi urmărit avionul lui Volodimir Zelenski

Avionul care îl transporta pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski la Oslo, unde urma să participe la funeraliile regelui Norvegiei, a fost „aproape lovit” de o dronă în momentul decolării din Republica Moldova. 

„Statul degeaba”. Județul cu 104 comune care ar intra în faliment fără ajutorul statului. Unele nu au nici 1.500 de locuitori

Campania „Statul degeaba” ajunge astăzi în județul Olt, alcătuit din peste o sută de comune mici. Aici găsim primării, cu aleși și funcționari, care în multe situații, pur și simplu, stau degeaba.

Apple a prezentat iPhone Duo, primul său telefon pliabil. Se deschide ca o tabletă și are camere ascunse sub ecran

Apple a prezentat miercuri noile produse într-un eveniment marcat de debutul lui John Ternus în funcția de CEO. Vedeta lansării este iPhone Duo, primul telefon pliabil al companiei, alături de noile iPhone 18 Pro și Pro Max, Apple Watch și AirPods 5.