Incendiu uriaș în insula iberică La Palma. Peste 140 de hectare de pădure au luat foc, iar 500 de oameni au fost evacuați

62366244

Un incendiu de pădure în insula spaniolă La Palma a forţat evacuarea a cel puţin 500 de persoane, au declarat sâmbătă autorităţile, în prima criză naturală pe insulă produsă de la o erupţie vulcanică din 2021, transmite Reuters.

Incendiul a izbucnit la primele ore ale dimineţii de sâmbătă, în El Pinar de Puntagorda, o zonă împădurită din nordul insulei din Canare, în timp ce multe oraşe europene se pregătesc pentru căldură extremă în săptămâna viitoare.

Cel puţin 11 case au fost distruse pe măsură ce incendiul a avansat, a declarat sâmbătă Fernando Clavijo, preşedintele Insulelor Canare.

”Numărul de persoane care trebuie evacuate ar putea ajunge la 1.000. Depinde dacă putem controla aceste vânturi puternice”, a declarat Clavijo reporterilor din La Palma.

Aproximativ 140 de hectare (346 de acri) de teren au fost distruse de incendiu, a adăugat el.

Patru elicoptere şi patru unităţi de pompieri de la sol se luptau pentru a controla incendiul pe insulă, care face parte dintr-un arhipelag spaniol în largul coastei Africii de Vest.

Autorităţile de pe insulă căutau ajutor de la alte insule din arhipelag, precum Gomera şi Tenerife.

În septembrie 2021, peste 2.000 de clădiri au fost distruse şi câteva mii de oameni au fost forţaţi să-şi părăsească casele când lava a început să se reverse din vulcanul Cumbre Vieja. Erupţia a continuat timp de trei luni şi cenuşa din lavă a acoperit zona înconjurătoare cu o pătură de funingine, din praf negru şi gros, potrivit News.ro.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62366243
O rachetă balistică intercontinentală nord-coreeană s-a prăbușit în Rusia. Care sunt primele informații

Rusia investighează dacă o rachetă balistică intercontinentală nord-coreeană s-a prăbuşit în apele sale în timpul unui test de lansare efectuat miercuri, a declarat presa de stat, citat de ministrul adjunct de Externe Andrei Rudenko, transmite Reuters.

 

62366241
Suedia autorizează arderea Torei şi Bibliei în faţa sediului Ambasadei Israelului la Stockholm

O persoană va arde, sâmbătă, Tora şi Biblia în faţa Ambasadei Israelului la Stockholm, după ce câteva pagini dintr-un exemplar al Coranului au fost incendiate în faţa Marii Moschei din capitala suedeză.

62366240
Sute de zboruri au fost anulate din cauza unei greve pe aeroporturile din Italia

O grevă a personalului de pe aeroporturile italiene perturbă sâmbătă sute de zboruri şi afectează deplasările a mii de călători, relatează ANSA şi AFP.

Recomandări
Screenshot 2026 10 11 183436
Scandalul ANM ia amploare: mobilier de 1,5 milioane de lei și calculatoare de 700.000 lei, cumpărate prin achiziții directe

În scandalul ANM, raportul Corpului de Control al Ministerului Mediului arată că nu doar parfumuri haine și accesorii de lux au fost luate cu banii instituției, ci și mobilier, calculatoare și rezerve de toner.

62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.