Eduard Irimia, despre momentele terifiante care au urmat dupa ce a luat foc hotelul Adress. "Sotia mea a salvat un copil"
16 persoane au fost ranite, dintre care 14 au suferit rani usoare, in incendiul urias care a izbucnit joi seara in hotelul de lux Adress, din Dubai, a informat biroul de presa al guvernului din emirat, potrivit AFP. Niciunul dintre ei nu este roman.
O persoana a fost victima a unei crize cardiace, insa nu a decedat, si niciun copil nu a fost ranit, a adaugat biroul de presa intr-un mesaj pe Twitter.
In jurul orei locale 23.30 (19.30 GMT), originea incendiului, deosebit de puternic, era in continuare necunoscuta.
Eduard Irimia: "Mi-am strigat sotia, mai erau cateva peroane in living. Am incercat sa evacuam in 15-20 de secunde tot apartamentul si ne-am indreptat imediat catre o iesire de urgenta. Apartamentul nostru a fost complet distrus, adica exact acea zona, acel palier a fost distrus complet."
Si minutele ce au urmat au fost terifiante.
Eduard Irimia: ''Pompieri, oameni care tipa din toate partile. La evacuare, sotia mea a reusit la un moment dat sa salveze un copil care era pierdut de mama lui, care avea inca un bebelus in brate si a reusit sa-l duca pe scari in viteza pana la parter si l-a preluat mai departe mama.''
O alta romanca, stabilita in Dubai, povesteste ca atunci cand s-a pornit vapaia, era acasa aproape de hotelul in flacari.
Oana Vremes: ''Aveam colegi care urmau sa petreaca noaptea de Revelion in hotel. Totul s-a declansat foarte foarte repede, in cateva minute. Din ce am inteles, focul a izbucnit undeva la parter in zona de restaurante si a urcat in cateva minute pana pe la etajul 20. In continuare se vede fum in jurul hotelului."
Unul dintre martori, care a vazut de la balconul cladirii vecine cum flacarile cuprind hotelul, a povestit pentru CNN ca, la un moment dat, s-a auzit ca si cand o parte a constructiei s-ar fi prabusit la pamant: "Erau flacari uriase si se auzeau trosnete, ca si cum o parte din structura cladirii s-ar fi prabusit".
Pompierii au reusit sa stinga flacarile, insa imaginile surprinse vineri dimineata arata ca hotelul inca mai fumega.
Sunrise exposes the extent of the damage pic.twitter.com/XSS9rpv4DT
— Bruce Szczepanski (@b_szczepanski) January 1, 2016
CNN scrie ca focul ar fi izbucnit intr-un apartament situat la etajul 20, dupa ce draperiile din camera s-ar fi aprins.
Jurnalista Marta Usurelu: Cadeau bucati din cladirea in flacari, peste noi.
Jurnalista Marta Usurelu a fost, joi, martora a incendiului produs la hotelul de 5 stele The Address, cu 63 de etaje, din centrul Dubaiului. Ea a povestit, pe blogul sau, cum a trait seara de joi, chiar in apropierea hotelului.
"Pregateam masa si ne bucuram ca stam in Dubai, la o prietena, chiar langa Burj Khalifa si ca vom vedea artificiile de pe terasa proprie. Apreciam incantati ca nu trebuie sa plecam nicaieri si ca vom petrece un revelion frumos, fara sa alergam dupa taxiuri. Am auzit strigate. Si, ceva foarte ciudat, parea ca ploua cu grindina. Am iesit in fata casei ca sa vedem ce se intampla. Cladirea de langa noi ardea ca o vapaie."
"Alarma a inceput sa sune. Tarziu, ma gandesc acum. Prea tarziu tinand cont ca focul se intinsese peste 20 de etaje.
"Am reusit sa fugim cu telefoanele, pasapoartele si cate o geaca. Cadeau bucati, din cladirea in flacari, peste noi. Ningea cu cenusa, ca la o eruptie vulcanica. Toata lumea tipa. Politistii strigau sa fugim cat mai departe. Copiii plangeau. Nu intelegeau ce se intampla. Fugeam cat mai departe de cladirea care trosnea si ardea. Focul se intindea cu repeziciune. Noi nu stiam incotro s-o luam. Ne-am oprit undeva, departe. Ne uitam ingroziti inapoi. Ma temeam sa nu cada. Daca la inceput toata lumea tipa si alerga, acum era liniste. Oamenii veniti in centru pentru artificii se uitau ca la spectacol si faceau poze. Multi isi faceau selfieuri. Nimeni nu ne anunta nimic."
"Am cautat sa cumparam apa. Si un loc cu wi fi. Nu mai credeam ca pe Khalifa va mai fi spectacol de artificii. Dar a fost. Toata lumea filma si radea. Noi eram socati. Bucurosi ca am scapat si uimiti ca lucrurile isi urmeaza cursul, cand la 200 m distanta un bloc arde ca o vapaie.Dupa cele 10 minute de artificii a inceput cosmarul. Unde plecam? Ce facem? Politia nu anunta nimic. Taxiuri nu erau. Copiii plangeau si noi incercam disperati sa cautam cazare. Bucuria de a gasi o camera de Anul Nou s-a spulberat in cele 2 ore cat am cautat taxi si Uber. Nimic nu era organizat", a povestit jurnalista, pe blog.
Foto: Agerpres
MAE: Nu exista romani printre victimele incendiului
Ministerul Afacerilor externe precizeaza ca niciun roman nu se afla printre victimele incendiului din Dubai.
''Consulatul General al Romaniei la Dubai are in atentie incendiul produs in cursul zilei de 31 decembrie intr-un hotel situat in centrul orasului Dubai. In acest sens, oficiul consular a luat legatura imediat cu autoritatile locale in vederea verificarii daca printre persoanele implicate se afla si cetateni romani. Potrivit informatiilor furnizate de catre autoritatile locale, pana in acest moment, printre victimele implicate in incendiu nu se afla niciun cetatean roman'', precizeaza MAE intr-un raspuns la solicitarea AGERPRES.
Totodata, MAE arata ca la nivelul Consulatului General al Romaniei la Dubai si al Ambasadei Romaniei la Abu Dhabi nu a fost primita nicio cerere de asistenta consulara in legatura cu acest caz.
''Oficiul consular roman continua monitorizarea cazului, se afla in legatura permanenta cu autoritatile locale competente, fiind pregatit sa acorde asistenta consulara, daca situatia o va impune'', adauga sursa citata.
Un roman, printre cei cazati in Hotelul Adress
In hotel se afla si romanul Eduard Irimia, promotorul Local Kombat, care a scapat nevatamat.
"Suntem in pericol la hotelul Adress din Dubai, dupa ce un incendiu puternic a izbucnit.", a scris acesta pe Facebook.
Alin Huiu, persoana responsabila cu promovarea Local Kombat, a povestit pe Facebok:
"Hotelul Adress din Dubai a luat foc in urma cu cateva minute si e cuprins de flacari in momentul asta, e panica totala. E posibil sa fie tinta unui atentat terorist. Invitat la un eveniment si cazat in interiorul hotelului, promotorul Eduard Irimia a reusit sa fuga pe scarile de urgenta, insa situatia este grava din cauza haosului creat."
Sursa: Agerpres
Etichete: foc, incendiu, victime, hotel, dubai, revelion,
Dată publicare:
01-01-2016 10:57