Cine erau românii care au murit în inundațiile din Spania. Dana, Gabi și fiica lor au fost prinși de viitură în garaj

×
Publicitate

Forța viiturii care a măturat cartierele de la marginea Valenciei și a luat zeci de vieți se vede în imaginile filmate de localnici care trăiau în același bloc cu o familie de români.

Oamenii spun că apele au năvălit într-o clipă, chiar în momentul în care mai mulți oameni coborâseră în garajul subteran cu două etaje ca să își salveze mașinile. Printre ei erau Dana, Gabi și fiica lor Alexandra, în vârstă de 26 de ani.

În zona în care a murit familia de români, apa a ajuns până la o înălțime de aproximativ doi metri. Viitura a fost atât de puternică încât a luat cu ea mașini de pe stradă și alte resturi și le-a introdus în garaj. Românii prinși în interior nu au mai avut nicio șansă.

Romani Spania

Cei doi soți și fiica lor se mutaseră în Spania în urmă cu mai bine de 20 de ani. Adunaseră cu greu banii cu care își cumpăraseră apartamentul. Gabriel lucra la o firmă de transport, Dana era vânzătoare, iar Alexandra, studentă. Înainte să coboare în parcare, erau la masă. Tocmai vorbiseră cu rudele de acasă, din județul Dolj.

Victor și Iuliana locuiesc pe aceeași stradă. Coșmarul pe care l-au trăit în acea seară i-a marcat profund.

Român: „Când am ieșit afară și ne-am uitat, apa era deja până la genunchi. Totul inundat. A început să urce, în 10 minute era până la brâu. Până la două dimineața eram toți pe balcon și așteptam să scadă, spuneam că se oprește, nu se poate, nu se poate. Azi dimineață am citit știrea că era o familie de români, nu știam cine erau. Acest garaj e comunitar și pentru blocul din spate”.

Reporter: Câți oameni au fost în garajul ăsta?

Român: „La știri spun că 7. Un vecin din spate a murit la fel, au coborât doi băieți după el, dar apa era până la gât. Iar acesta e un garaj care, la orice ploaie, se inundă în partea de jos.”

Totuși, Ministerul român de Externe a confirmat vineri că autoritățile din Spania au identificat în mod oficial un singur român decedat. 16 sunt declarați dispăruți. Mulți dintre cei care au supraviețuit tragediei spun că autoritățile spaniole i-au prevenit prea târziu.

Romani Spania

Român: „Că nu i-au anunțat la timp, că se scot mașinile și nu se știe dacă în ele sunt morți. Se sparg geamurile care au geamuri fumurii, să vadă dacă e cineva înăuntru.”

Român: „Că a fost ca un tsunami. Ca în localitatea … sunt oameni morți pe stradă, că unii au coborât în garaje să-și scoată mașinile și au murit acolo”, povestesc alți români din Spania.

În apropiere era un camping și mulți oameni erau în mașini când a venit viitura. De aceea poliția caută acum în fiecare autoturism să vadă dacă sunt persoane decedate.

Acolo l-am întâlnit și pe Adrian, un român de 37 de ani din Baia Mare, care lucrează în construcții. Povestește că s-a salvat în ultima clipă.

Adrian: „Eu n-am văzut așa ceva în viața mea. M-am speriat, mi-am luat câinele și am urcat la etaj. Dacă nu, nu mai eram nici eu, nici câinele, nici nimic. Aici, în spate, e un om mort acolo. Dar nu poate să-l ia nimeni, nici poliția. Au mult de muncă și spun că nu au timp.”

Drama sinistraților a impresionat și a mobilizat întreaga Spanie. Mii de oameni cu provizii, unelte ori utilaje încearcă să ajungă pe jos în zonele afectate, pentru a ajuta cum pot. Printre ei sunt și românii stabiliți acolo.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
62495507
Răsturnare de situație în cazul trupelor nord-coreene trimise în Rusia. Kremlinul a răbufnit:„Sunt minciuni nerușinate”

Cu ochii spre Moscova, Polonia a început un program gigantic de fortificare a celor 400 de kilometri de graniță pe care îi împarte cu Rusia și cu Belarus.

62495468
Mărturia unui sinistrat din Spania refugiat la vecini: „Dacă întârziam doar cinci minute, noi nu am mai fi fost pe lume”

Bilanțul dezastrului din Spania urcă înfricoșător. Cel puțin 205 oameni și-au pierdut viața după inundațiile catastrofale care au lovit țara.

62495465
Tragedie în Serbia: Cel puțin 11 morți și mai mulți răniți în urma prăbușirii acoperișului unei gări

Cel puţin 11 persoane au murit şi trei au fost spitalizate după ce acoperişul unei gări s-a prăbuşit vineri în oraşul sârb Novi Sad, a anunţat ministrul de interne Ivica Dačić, citat de postul local de televiziune N1.

 

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.