Hollande, Merkel si Porosenko au discutat despre criza din Ucraina, inainte de Marsul de solidaritate din Paris

61620487

Presedintele francez Francois Hollande s-a intalnit duminica la Elysee cu cancelarul german Angela Merkel si cu presedingtele ucrainean Petro Porosenko, pentru a discuta aproximativ 15 minute despre criza ucraineana.

Seful diplomatiei ruse, Serghei Lavrov, care era de asemenea prezent la Paris pentru marsul impotriva terorismului, nu a participat la aceasta intrevedere, potrivit Mediafax.

Pe langa aceasta intrevedere, presedintele Hollande a avut o discutie separata cu cancelarul german Angela Merkel. Aceste scurte intrevederi au avut loc inaintea reuniunii de luni, de la Berlin, a ministrilor Afacerilor Externe rus, ucrainean, german si francez. Acestia se vor intalni pentru a pregati un nou summit anuntat la sfarsitul lui decembrie de presedintele Porosenko, la care ar putea participa si omologul sau rus Vladimir Putin, dar si Francois Hollande si Angela Merkel, la 15 ianuarie, la Astana, capitala Kazahstanului.

Liderii francez si german au conditionat insa desfasurarea acestui summit, care nu a fost confirmat inca, de promisiunea unor rezultate substantiale in solutionarea politica a crizei ucrainene.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
61619173
BILD: Atacurile comise in Franta ar putea fi inceputul unui val de atentate in Europa
Atacurile comise in Franta ar putea fi inceputul unui val de atentate la nivel european, potrivit unor comunicatii ale liderilor gruparii Stat Islamic, interceptate de serviciile de informatii americane, relateaza ziarul german Bild.
61620353
Un avion de mici dimensiuni s-a prabusit intr-o intersectie din California. Pilotul a murit la impact
Un accident de avion a blocat traficul rutier intr-un oras din California. O aeronava cu un singur motor s-a prabusit intr-o intersectie.
61620260
Alerta cu bomba intr-un mall din Turcia. Dispozitivul artizanal a fost dezamorsat de politisti
Politia turca a dezamorsat sambata o bomba artizanala in apropierea unui centru comercial din Istanbul, unde masurile de securitate au fost consolidate dupa moartea unui politist intr-un atentat sinucigas comis marti.