Hamas cere SUA să facă "presiune" asupra Israelului pentru un armistiţiu permanent în Gaza

62425101
AFP

Mişcarea islamistă palestiniană Hamas a cerut joi într-un comunicat Statelor Unite să facă "presiune" asupra Israelului în vederea obţinerii unui armistiţiu permanent în Fâşia Gaza, relatează AFP.

Secretarul de stat al SUA Antony Blinken "continuă să vorbească despre faptul că Israelul este de acord cu cea mai recentă propunere (de încetare a focului), dar nu am auzit afirmaţii de la niciun oficial israelian pe acest subiect", a indicat Hamas. "În acest context, facem apel la Antony Blinken şi administraţia Biden să facă presiune direct" asupra Israelului, a adăugat mişcarea islamistă palestiniană.

SUA vor lucra cu ţările mediatoare pentru a se ajunge un acord de încetare a focului în Fâşia Gaza, a declarat miercuri secretarul de stat american Antony Blinken, adăugând că cererile Hamas nu sunt toate "realizabile".

Cu o zi înainte, Hamas a dat un răspuns mediatorilor din Qatar şi Egipt privind un plan de armistiţiu anunţat pe 31 mai de către Joe Biden, propus, potrivit lui, de Israel.

Hamas a îndemnat la o "încetare totală a agresiunii" în Fâşia Gaza şi a propus "amendamente" la propunerea anunţată de preşedintele american, "în special un calendar pentru un armistiţiu permanent şi retragerea totală a trupelor israeliene din Fâşia Gaza", a informat o sursă cu privire la discuţii.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
62213087
Icoană extrem de valoroasă, furată de la un călugăr de pe Muntele Athos. Unde a fost găsită piesa veche de peste 200 de ani

O icoană extrem de valoroasă furată dintr-o mănăstire de pe muntele Athos a fost descoperită în apartamentul hoțului, în Serbia. Valoarea icoenei vechi de peste două secole este estimată la peste 700.000 de dolari.

62456839
Detalii picante din viața lui Hunter Biden. Relație amoroasă cu văduva fratelui său. Amândoi consumau droguri

Verdictul de vinovăție dat lui Hunter Biden spulberă teza favorită a republicanului Donald Trump, care se considera persecutat de justitie.

62456889
Președinte de partid, demis și exclus în doar câteva ore, după anunțarea intenției unei alianțe cu extrema dreaptă

Președintele unui partid de dreapta din Franța, Eric Ciotti, a fost dat jos de la conducerea formațiunii după ce și-a anunțat intenția unei alianțe cu formațiunea de extremă dreapta condusă de Marine Le Pen.

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.