Hamas a respins armistițiul de două luni propus de Israel în schimbul eliberării tuturor ostaticilor din Fâșia Gaza

62420006

Hamas a respins armistițiul de două luni propus de Israel în schimbul eliberării tuturor ostaticilor aflați în Fâșia Gaza, a anunțat, marți, sub protecția anonimatului, un oficial egiptean de rang înalt care a vorbit cu The Associated Press.

Oficialii statului evreu le promiseseră liderilor Hamas că, în schimbul ostaticilor, vor pune în libertate o serie de prizonieri palestinieni aflați în Israel, scrie The Times of Israel.

Potrivit, oficialului egiptean, liderii Hamas au refuzat, de asemenea, să părăsească Gaza și au cerut ca Israelul să-și retragă complet forțele terestre din Fâșia Gaza și să permită palestinienilor să se întoarcă la casele lor.

Deocamdată, decizia luată de Hamas nu a fost confirmată oficial de către partea israeliană. Postul de știri Channel 12, care a citat oficiali evrei care au dorit să rămână anonimi, a anunțat că statul evreu nu a fost informat de către mediatorii egipteni și qatarezi că Hamas le-a respins oferta.

Conform ofertei înaintate, Israelul s-a arătat dispus să permită unor oameni de la vârful Hams, printre care lui Yahya Sinwar, șeful grupării din Fâșia Gaza, dar și altor lideri de top palestinieni, să plece în alte țări.

Vestea că Hamas a respins propunerea Israelului este, într-o oarecare măsură, surprinzătoare, având în vedere că purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe din Qatar, Majed Al Ansari, a adoptat un ton optimist pe parcursul zilei de marți în ceea ce privește eforturile de mediere.

"Suntem angajați în discuții serioase cu ambele părți. Am prezentat idei ambelor părți. Primim un flux constant de răspunsuri din partea ambelor părți, iar acest lucru este în sine un motiv de optimism", a spus acesta.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62381722
Regatul Unit se pregăteşte de sosirea furtunii Jocelyn. Sunt preconizate perturbări majore în transporturi

Regatul Unit se pregăteşte din nou de vânt şi ploaie odată cu sosirea furtunii Jocelyn, fiind preconizate perturbări majore în transporturi.

62420005
Parlamentul turc a aprobat aderarea Suediei la NATO, după 20 de luni de negocieri intense

Parlamentul turc a ratificat, marţi seara, aderarea Suediei la NATO, marcând încheierea a 20 de luni de negocieri între Ankara şi Stockholm.

62387196
Iranul a executat un tânăr cu probleme de sănătate mintală care a protestat după moartea Mahsei Amini

Iranul a executat un bărbat care a fost condamnat la moarte în legătură cu protestele în masă împotriva clerului, anunță sistemul judiciar, scrie BBC.

 

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.