Hamas a lansat apeluri la rugăciuni, proclamând o zi "a furiei" după asasinarea liderului său într-o operațiune clandestină

×
Publicitate

Asasinarea liderului Hamas, Ismail Haniyeh, la Teheran "nu ajută" discuțiile pentru un posibil armistițiu în Gaza - a declarat președintele american Joe Biden.

Potrivit presei americane care citează diferiți oficiali din Orientul Mijlociu, Haniyeh a fost asasinat cu o bombă ascunsă în casa de oaspeţi unde era cazat, și acționată de la distanță.

Jeremy Diamond, corespondent CNN:
”Cu două luni înainte ca liderul politic al Hamas, Ismail Haniyeh, să călătorească în capitala Iranului, a fost plasată o bombă în casa de oaspeți unde urma să fie cazat. Acea bombă a fost detonată de la distanță doar după ce s-a confirmat că Haniyeh era înăuntru, în dormitorul său. Explozia l-a ucis nu doar pe Haniyeh, ci și pe garda sa de corp. A fost nu doar o operațiune clandestină remarcabilă, ci și un eșec de securitate șocant pentru Gardienii Revoluției, armata care apără regimul islamic și care era responsabilă pentru securitatea acelei casei de oaspeți”.

În orele care au urmat asasinatului, speculaţiile s-au concentrat imediat asupra posibilităţii ca Israelul să-l fi ucis pe Haniyeh cu o rachetă, posibil lansată de o dronă sau de un avion, similar cu modul în care Israelul a lansat o rachetă asupra unei baze militare din Isfahan în aprilie. Teoria rachetei a ridicat întrebări cu privire la modul în care Israelul ar fi putut evita din nou sistemele iraniene de apărare aeriană pentru a executa o lovitură aeriană atât de îndrăzneaţă în capitală.

După procesiunea funebră de ieri de la Teheran, funeraliile liderului politic al Hamas au avut loc, azi, în Qatar, la Marea Moschee din Doha, în prezența soției și a fiilor lui.

Hamas a lansat apeluri la rugăciuni, proclamând o zi "a furiei".

Liderul suprem al Iranului, Ayatollahul Ali Khamenei, a spus că este "datoria" Teheranului să răzbune moartea lui Haniyeh pe teritoriul iranian. Însă surse citate de New York Times spun că represaliile ar putea fi atacuri cu drone și rachete ce ar viza, eventual, baze militare israeliene de lângă Tel Aviv și Haifa. Nu și ținta civile.

Președintele Joe Biden a discutat, ieri, la telefon cu Benjamin Netanyahu. Și i-a transmis premierului israelian că Statele Unite și-au luat angajamentul de a apăra statul evreu. Biden a evocat, de asemenea, posibilitatea unor noi desfășurări de arme defensive americane în Orientul Mijlociu. În același timp, diplomații americani sunt implicați în „eforturi intense" pentru a evita un conflict la scară largă.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62471864
Cel mai mare schimb de prizonieri de la sfârșitul Războiului Rece s-a finalizat. 24 de persoane arestate au fost eliberate
Trei americani eliberați după un schimb de prizonieri cu Rusia s-au întors acasă. Au fost întâmpinați de președintele Joe Biden și de vicepreședinta Kamala Harris înainte să-și îmbrățișeze familiile.
62402304
Confruntările dintre Israel şi Hezbollah s-au reluat la graniţa cu Libanul. Sirenele de alertă aeriană au fost pornite
Confruntările dintre Hezbollah şi armata israeliană (IDF) s-au reluat vineri la frontiera libanezo-israeliană, după o pauză legată de moartea comandantului militar al mişcării şiite, Fuad Shukr, ucis în urmă cu trei zile într-un atac israelian la Beirut.
62467531
Trump, după schimbul de deținuți: "Ruşii au făcut o afacere bună. O victorie pentru Putin”
Fostul preşedinte american Donald Trump, candidatul republican la viitoarele alegeri prezidenţiale din toamnă, a criticat virulent - într-un interviu difuzat vineri - schimbul de deţinuţi încheiat între Rusia şi Occident.