Ministrul turc al Justiției a anunțat că site-ul a fost închis miercuri seara, iar acesta nu mai este accesibil în Turcia fără un VPN, potrivit News.ro.

„Conturile pe Internet și rețele de socializare al T24, un portal de știri online care a publicat 118 conținuturi de propagandă LGBT anul trecut, au fost închise de către tribunalul de primă instanță de la Istanbul. Hotărârea a fost transmisă Direcției Securității Cibernetice pentru a fi executată”, a anunțat într-un comunicat ministerul.

Campania „Familia mea este în siguranță”

În cadrul unei campanii - denumită „Familia mea este în siguranță” -, o razie vastă a avut loc în rândul lesbienelor, gay-ilor, bisexualilor și transsexualilor, în întreaga Turcie, la 12 septembrie, urmată de închiderea a numeroase conturi pe rețele de socializare. Autoritățile au efectuat apoi zeci de arestări, în urma unor manifestații, în cele mai mari trei orașe din țară, Ankara, Istanbul și Izmir. Guvernul a anunțat că va continua această campanie, în pofida protestelor Uniunii Europene (UE) și unor ONG-uri internaționale.

„Un stat nu poate să fie guvernat în acest fel”, a protestat pe X liderul opoziției Özgür Özel. „Nu ne-am supus niciodată acestei represiuni, acestei stări de spirit autoritariste, și nu o vom face niciodată”. Redacția T24 a catalogat această măsură drept punctul culminant al unei presiuni tot mai mari.

„Noi suntem una dintre cele mai importante publicații digitale independente din Turcia. Suntem vizați într-o campanie de hărțuire pe rețele de socializare de câteva zile”, a declarat AFP o redactoare de la serviciul internațional al T24, Buse Sögütlü.

„Anumite conturi de pe rețele de socializare susțin că T24 primește fonduri din străinătate pentru a proteja mișcarea LGBT”, a declarat ea.

Însă „este mai mult decât această campanie. Este un atac împotriva însăși activității jurnalistice”, a denunțat ea.

T24 are un sediu la Istanbul și un birou la Ankara și aproximativ 40 de angajați, inclusiv la canalul YouTube și conturile pe rețele de socializare, potrivit jurnalistei.

Organizațiile jurnaliștilor condamnă închiderea T24

Homosexualitatea nu se află sub incidență penală în Turcia, însă este respinsă larg, iar homofobia este răspândită până la vârful statului.

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan îi cataloghează cu regularitate pe lesbiene, gay, bisexuali și transsexuali drept „perverși” și îi acuză de scăderea drastică a natalității.

Zece organizații reprezentative ale jurnaliștilor din Turcia au condamnat această măsură într-un comunicat comun.

„Considerăm decizia de a închide T24, unul dintre cele mai citite portaluri de știri din țară (...) și unul dintre cele mai cunoscute site-uri de știri (...) drept un atac grav împotriva profesiei noastre” și „o împiedicare directă a dreptului cetățenilor și cetățenelor la informare”, denunță ele.

Semnatarii cer anularea „de îndată” a acestei măsuri și se angajează „să continue să apere” jurnalismul.