Groază la bordul unui avion Flydubai care zbura spre Tel Aviv. Copilotul l-a înjunghiat pe pilot, aeronava a căzut în gol

×
Publicitate

Momente de panică la bordul unui avion cu 150 de pasageri la bord, care zbura de la Dubai spre Tel Aviv. Aeronava a transmis un cod de urgență folosit în cazul unei posibile deturnări. Totul după un conflict violent în cabina piloților. 

Cele mai recente informații:

- Pasagerii au declarat pentru presa israeliană că un pilot al unui avion care zbura de la Dubai la Tel Aviv a fost înjunghiat înainte ca aeronava să fie redirecționată către Arabia Saudită.

- Aeroportul pe care a aterizat avionul a anunțat că atât comandantul, cât și copilotul au fost răniți, fără să precizeze în ce fel. Ambii au fost transportați la spital, potrivit aceleiași surse.

- Yasmin Abukasis a declarat că fiica sa, aflată la bord, a auzit țipete în timp ce unul dintre piloți striga după ajutor. Un alt pasager le-a spus jurnaliștilor că pasagerii au intervenit pentru a-l imobiliza pe unul dintre piloți și l-au legat, relatează reporterul BBC din Ierusalim.

- Avionul Flydubai, care a decolat miercuri dimineață, a transmis un cod de urgență la aproximativ două ore de la începutul zborului, potrivit site-ului de monitorizare Flightradar24. Ulterior, aeronava a transmis un cod pentru deturnare, dar a revenit apoi la un semnal general de urgență. Oficialii israelieni au declarat presei locale că „a fost evitat un dezastru foarte grav”.

- Datele analizate de BBC Verify arată că avionul a pierdut aproximativ 17.000 de picioare (5.200 de metri) altitudine în mai puțin de două minute. 

UPDATE Un al doilea zbor Flydubai de la Dubai la Tel Aviv, FZ1081, redirecţionat către Dubai

Un al doilea zbor al companiei Flydubai de la Dubai la Tel Aviv, FZ1081, a fost redirecţionat şi se îndreaptă către Dubai, potrivit site-ului specializat FlightRadar24.

UPDATE Oficiali israelieni au declarat că, pe măsură ce informațiile au fost analizate, a prins contur ipoteza conform căreia copilotul ar fi încercat să deturneze avionul cu intenția de a-l prăbuși. Autoritățile israeliene investighează ceea ce suspectează a fi un incident terorist, scrie Haaretz.

Un pasager a povestit că israelienii aflați în partea din față a avionului au intrat în cabina de pilotaj și s-au luptat cu agresorul. Pasagerul a mai spus că alți doi piloți se aflau în partea din spate a aeronavei. ”Am strigat la ei să fugă și să preia controlul avionului”, a spus pasagerul, citat de The Jerusalem Post.

Potrivit pasagerului, grupul a reușit să-l scoată pe agresor din cabină și să-i introducă înăuntru pe ceilalți doi piloți. Unul dintre aceștia a preluat controlul aeronavei. Pasagerul a precizat că pilotul înjunghiat se afla în stare critică și a menționat că un medic stomatolog israelian aflat la bord i-a acordat îngrijiri medicale.

______________________________________________________

Avionul FlyDubai zbura de la Dubai spre Tel Aviv. Aeronava a transmis mai întâi codul 7700, care indică o urgență generală. La scurt timp, a fost transmis și codul 7500, folosit în aviație pentru a semnala o posibilă tentativă de deturnare.

Avioane de luptă israeliene au fost ridicate de la sol, iar premierul Benjamin Netanyahu a convocat o reuniune cu oficialii din domeniul apărării.

Aeronava și-a schimbat cursul și a aterizat la Tabuk, în nord-vestul Arabiei Saudite. La bord se aflau aproximativ 150 de pasageri, majoritatea cetățeni israelieni. Toți au ajuns în siguranță la sol.

Yasmin Abukasis, mama unei pasagere: „Fiica mea era la bordul avionului care zbura de la Dubai spre Israel. Mi-a spus că a auzit țipete. Cineva striga după ajutor. Era un pilot. Striga: «Ajutor, ajutor, ajutor!» Avionul a început să piardă din altitudine, iar toți oamenii au început să țipe. Credeau că se vor prăbuși. După câteva minute, alți doi piloți au preluat controlul aeronavei, iar câțiva israelieni au fugit spre pilot. Acesta a luat un cuțit și a încercat să-l omoare pe celălalt pilot. Pasagerii i-au prins mâna și l-au pus la pământ.”

Nu se cunoaște deocamdată motivul pentru care un pilot l-a atacat pe celălalt. Lupta dintre ei a făcut ca avionul să piardă aproximativ 4.000 de metri altitudine într-un interval foarte scurt. Faptul că în aeronavă erau alți doi piloți care au putut să preia comenzile aeronavei a fost salvator.

Autoritățile au fost în alertă pentru că inițial s-a crezut că este vorba despre o deturnare.

Compania Flydubai a confirmat doar că aeronava a fost implicată într-un incident în timpul zborului și că a aterizat în siguranță la Tabuk, fără să ofere detalii despre ceea ce s-a întâmplat în cockpit.

Investigația continuă. Pasagerii urmează să fie transportați înapoi la Tel Aviv cu o altă aeronavă Flydubai.

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
Vlcsnap 2026 09 29 19h29m46s681
Bărbatul misterios care apare la evenimente lângă ambasadoarea SUA din Grecia. Ar fi dus-o în Bulgaria cu un avion privat
Scandalul privind suspiciunea de implicare în politica de la noi a ambasadoarei Statelor Unite în Grecia ia amploare în presa internațională.
Caspian airlines imago0470741817h
Turcia a sechestrat un avion al companiei iraniene Caspian Airlines. Motivarea justiției turce
Justiţia turcă a sechestrat un avion al companiei iraniene Caspian Airlines invocând o datorie de trei milioane de euro către o companie turcă, au relatat marţi mass-media din ambele ţări fără a fi menţionată vreo legătură evidentă cu sancţiunile SUA.
Accident avion iasi
ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum s-a răsturnat avionul ultraușor și a luat foc în momentul aterizării pe aerodromul din Iași
A fost alertă în Iași, la prânz. Un avion ultraușor a luat foc la impactul cu pista, în momentul aterizării, pe aerodromul din oraș. Anchetatorii spun că incidentul s-a produs din cauza vântului puternic.