Guvernatorul din Luhansk anunță că Rusia a lansat o ofensivă majoră în estul Ucrainei. „A avut loc o escaladare maximă”

62320325
Profimedia

Rusia a început o ofensivă majoră în estul Ucrainei şi încearcă să străpungă apărarea în apropierea oraşului Kreminna, a declarat joi la televiziunea ucraineană guvernatorul regiunii Luhansk, Serhi Haidai.

Trupele ruseşti au trecut la atac şi încearcă să avanseze spre vest printr-un peisaj de iarnă, cu zăpadă şi păduri. A avut loc o „escaladare maximă”, iar tirurile şi bombardamentele s-au intensificat masiv, a spus Serhi Haidai, scrie The Guardian, citată de News.ro.

Luptele s-au intensificat. Au lansat o altă ofensivă noaptea trecută. Până acum ne menţinem poziţia, dar este greu. Ei atacă în grupuri mici, de obicei grupuri de 15 oameni. Noi avem mulţi răniţi, dar ei au mult mai multe victime”, a declarat Artur, un soldat ucrainean care luptă în Kreminna.

Aceste atacuri sunt practic zilnice. Vedem grupuri mici (de soldaţi ruşi) care încearcă să avanseze, uneori cu sprijinul blindatelor grele - vehicule de luptă ale infanteriei - şi ale tancurilor. Există focuri de armă continue”, a confirmat guvernatorul din Luhansk.

El susţine însă că ofensiva nu a dat roade până acum. „Până acum nu au avut niciun succes. Apărătorii noştri au reuşit să îi blocheze”, a spus el.

Citește și
LIVE UPDATE. Donald Trump, discurs exploziv la Forumul Mondial de la Davos: „Nu voi folosi forța pentru a cuceri Groenlanda”
LIVE UPDATE. Donald Trump, discurs exploziv la Forumul Mondial de la Davos: „Nu voi folosi forța pentru a cuceri Groenlanda”

Rusia pregătește un atac major la adresa Ucrainei

Guvernele occidentale cred că Rusia plănuieşte un atac major asupra Ucrainei, posibil chiar săptămâna viitoare, când la 24 februarie se împlineşte un an de război. Obiectivul principal al Moscovei este de a captura regiunea Donbas, inclusiv Luhansk, pe care Ucraina o controlează parţial.

Surse guvernamentale ucrainene spun că un scenariu ar include lovituri cu rachete balistice asupra marilor oraşe, inclusiv Kiev, şi o încercare de a izola estul ţării prin bombardarea podurilor şi avansarea într-un arc de cerc dinspre nord şi sud.

Analiştii militari sunt sceptici însă că Rusia are suficiente unităţi de infanterie pentru a avansa rapid pe teritoriul ucrainean. Ei recunosc, totuşi, că unele porţiuni ale frontierei ruso-ucrainene sunt slab apărate, iar cea mai mare parte a forţelor ucrainene se află acum concentrate în provincia estică Doneţk, unde luptele se desfăşoară în jurul oraşului Bahmut.

Kramatorsk, un centru-cheie pentru ucraineni în est

Există tot mai multe semne că, deşi nu se cunoaşte strategia de luptă mai largă a Rusiei, a început deja o ofensivă substanţială în est.

Forţele ruse, care s-au pus la adăpost şi au adus întăriri după ce trupele ucrainene au recucerit aproape toată provincia Harkov şi au pătruns în Luhansk în toamna anului trecut, avansează acum pe un front larg, la vest de oraşele Svatove şi Kreminna.

Străpungerea liniilor ucrainene de acolo ar duce forţele ruseşti cu un pas mai aproape de oraşul mult mai mare Kramatorsk, un centru militar ucrainean-cheie. Haidai a declarat că Ucraina are nevoie de echipament greu şi muniţie de artilerie. „Atunci nu numai că ne vom putea menţine apărarea, dar vom putea face şi o bună operaţiune de contraofensivă”, a afirmat guvernatorul.

Svatove şi Kreminna, care se află la aproximativ 100 km nord-vest de capitala regională Luhansk, au fost ocupate de Moscova în primăvara anului trecut. Înainte de contraofensiva ucraineană de anul trecut, Rusia deţinea controlul asupra regiunii Luhansk, capturată parţial în 2014, cu excepţia câtorva sate.

ISW: Ofensiva rusă a început

Institutul pentru Studiul Războiului a confirmat în ultimul său raport o „creştere marcantă” a operaţiunilor din zonă în ultima săptămână. Acesta a declarat că Rusia a obţinut doar mici câştiguri teritoriale de-a lungul graniţei dintre provinciile Harkov şi Luhansk, inclusiv în satul Dvorichne. Ofensiva probabil că nu a „atins încă ritmul maxim”, a conchis ISW.

Angajarea unor elemente semnificative din cel puţin trei divizii ruseşti majore în operaţiuni ofensive în acest sector indică faptul că ofensiva rusă a început, chiar dacă forţele ucrainene împiedică până în prezent forţele ruseşti să obţină câştiguri semnificative”, se arată în raportul ISW.

Anton Gheraşcenko, care consiliază Ministerul de Interne de la Kiev şi conduce un popular canal social pe Telegram, a sugerat, de asemenea, că ofensiva rusă a început. „Rusia angajează cantităţi colosale de arme şi oameni pentru a ataca Ucraina şi o face de ceva timp”, a postat el.

„Pădurile Kreminna sunt înfricoșătoare”

Videoclipurile şi fotografiile indică faptul că forţele ruseşti au înregistrat recent pierderi. Haidai, pe canalul său de Telegram, dă un link către un interviu la televiziunea de stat rusă cu echipajul unui vehicul de luptă de sprijin pentru tancuri, cunoscut sub numele de Terminator. Reportajul triumfător de pe Pervîi Kanal a fost filmat în pădurile din provincia Luhansk.

Haidai a scris că tancul, care a fost protagonistul „principalei emisiuni TV de propagandă”, a fost acum eliminat. El a postat fotografii ca dovadă. „Atât de multe cuvinte frumoase despre tancuri aproape imposibil de distrus...aproape”, a scris guvernatorul postând şi două emoticoane care simbolizează râsul cu lacrimi. „Pădurile Kreminna sunt înfricoşătoare”, a comentat el.

 

Ucraina a publicat joi o înregistrare video care sugerează că Rusia a pierdut peste 20 de vehicule blindate în apropierea oraşului Vulhedar, aflat sub control ucrainean, în regiunea Doneţk. Brigada mecanizată 72 a Ucrainei a distrus aproape o treime din toate vehiculele de luptă ruseşti din zonă într-un contraatac letal, a susţinut Kievul.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
Citește și...
LIVE UPDATE. Donald Trump, discurs exploziv la Forumul Mondial de la Davos: „Nu voi folosi forța pentru a cuceri Groenlanda”
LIVE UPDATE. Donald Trump, discurs exploziv la Forumul Mondial de la Davos: „Nu voi folosi forța pentru a cuceri Groenlanda”

Toate privirile au fost îndreptate, miercuri, spre Davos, unde președintele SUA, Donald Trump, a susținut un discurs exploziv, la scurt timp după ce și-a dublat oferta de achiziție a Groenlandei, afirmând că „nu există cale de întoarcere”.

Regatul de gheață din Slovenia. Cum a reușit un singur locuitor să transforme un sat într-un tărâm de basm
Regatul de gheață din Slovenia. Cum a reușit un singur locuitor să transforme un sat într-un tărâm de basm

Un sat din Slovenia s-a transformat într-un tărâm de basm. Mii de oameni din toată lumea merg să vadă locul pe care îl numesc regatul de gheață.

UE schimbă regulile pentru medicamente. Companiile, obligate să facă stocuri minime și să negocieze cu statele membre
UE schimbă regulile pentru medicamente. Companiile, obligate să facă stocuri minime și să negocieze cu statele membre

UE schimbă regulile pentru a preveni lipsa medicamentelor. Statele membre vor putea negocia împreună prețurile, iar achizițiile se vor face doar pe criteriul celui mai mic cost.

Recomandări
LIVE UPDATE. Donald Trump, discurs exploziv la Forumul Mondial de la Davos: „Nu voi folosi forța pentru a cuceri Groenlanda”
LIVE UPDATE. Donald Trump, discurs exploziv la Forumul Mondial de la Davos: „Nu voi folosi forța pentru a cuceri Groenlanda”

Toate privirile au fost îndreptate, miercuri, spre Davos, unde președintele SUA, Donald Trump, a susținut un discurs exploziv, la scurt timp după ce și-a dublat oferta de achiziție a Groenlandei, afirmând că „nu există cale de întoarcere”.

Bolojan, întâlnire cu Isărescu, pe fondul calculelor pe bugetul pe 2026. Primăriile așteaptă scenariile de la Finanțe
Bolojan, întâlnire cu Isărescu, pe fondul calculelor pe bugetul pe 2026. Primăriile așteaptă scenariile de la Finanțe

În pregătirea bugetului pentru anul acesta, premierul Ilie Bolojan a început consultările cu primari din toată țara, despre cum ar urma să fie împărțiți banii. Administrația locală așteaptă simulările și scenariile de la Ministerul Finanțelor.

Cum explică George Simion tortul cu forma Groenlandei şi steagul SUA, tăiat în timpul vizitei în America
Cum explică George Simion tortul cu forma Groenlandei şi steagul SUA, tăiat în timpul vizitei în America

George Simion, aflat într-o vizită în SUA, a tăiat un tort în forma Groenlandei, cu steagul american, la un eveniment al unor congresmani republicani care au au sărbătorit primul an din cel de al doilea mandat al lui Donald Trump.