„Sper că într-o zi vom putea acorda Premiul Nobel pentru Pace lui Donald Trump. Am încredere că, dacă va face o diferenţă în realizarea unei păci juste şi durabile pentru Ucraina, în cele din urmă, şi noi l-am putea nominaliza pe Donald Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace”, a declarat Meloni într-o conferinţă de presă susţinută după o întâlnire cu cancelarul german Friedrich Merz.

Joi, Trump a prezentat „Consiliul pentru Pace”, conceput iniţial pentru a superviza armistiţiul din Gaza şi renaşterea teritoriului. Iniţiativa s-a transformat acum într-un mecanism care vizează rezolvarea tuturor tipurilor de conflicte internaţionale.

Italia a fost invitată să se alăture „Consiliului”, dar Meloni a declarat că i-a spus lui Trump că Italia se confruntă cu „probleme constituţionale”.

Vineri, departamentul de politică externă al Uniunii Europene a ridicat semne de întrebare cu privire la prerogativele lui Trump în cadrul „Consiliului pentru Pace”. Într-o analiză confidenţială, văzută de Reuters, datată 19 ianuarie şi împărtăşită ţărilor membre ale UE, Serviciul European de Acţiune Externă şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la concentrarea puterii în mâinile lui Trump.

Citește și
Percheziții legate de dosarele Epstein. „Cutii” de dovezi au fost ridicate de la Lordul Peter Mandelson
Percheziții legate de dosarele Epstein. „Cutii” de dovezi au fost ridicate de la Lordul Peter Mandelson

Carta Consiliului Păcii „ridică îngrijorări în ceea ce priveşte principiile constituţionale ale UE”, iar „autonomia ordinii juridice a UE se opune, de asemenea, concentrării puterilor în mâinile preşedintelui”, se arată în document.

Pe de altă parte, Politico a relatat că prim-ministrul italian Giorgia Meloni l-a apărat în privat pe Donald Trump în faţa liderilor UE săptămâna aceasta, cerând prudenţă în relaţiile cu preşedintele SUA. Ea ar fi îndemnat politicienii să nu-l eticheteze pe Trump ca „nebun sau imprevizibil” şi ar fi spus că „Europa are totul de pierdut dintr-un conflict cu America”.

Meloni l-a primit vineri la Roma pe cancelarul german Friedrich Merz, care a declarat reporterilor că ar fi gata să se alăture iniţiativei „Board of Peace” (Consiliul Păcii) a preşedintelui SUA pentru binele Gazei, dar că nu poate accepta planul în forma sa actuală.

Tot Politico a scris că pe măsură ce motorul tradiţional franco-german al Europei se gripează, cancelarul german Friedrich Merz caută din ce în ce mai mult să colaboreze cu prim-ministrul italian de extremă dreapta Giorgia Meloni pentru a-i fi copilot la conducerea UE.