Franţa interzice ambalajele din plastic pentru aproape toate fructele şi legumele

62218251

Franţa va interzice ambalajele din plastic pentru aproape toate fructele şi legumele începând cu ianuarie 2022 în încercarea de a reduce deşeurile din plastic, potrivit unui comunicat difuzat luni de ministerul mediului, transmite marţi Reuters.

Implementând o lege din februarie 2020, guvernul a publicat o listă cu aproximativ 30 de fructe şi legume care vor trebui vândute fără ambalaje din plastic de la 1 ianuarie. Pe această listă se găsesc prazul, vinetele, roşiile rotunde, dar şi merele, bananele şi portocalele.

"Folosim o cantitate scandaloasă de plastic de unică folosinţă în viaţa noastră de zi cu zi. Legea economiei circulare vizează reducerea utilizării plasticului de unică folosinţă şi impulsionarea înlocuirii sale cu alte materiale sau ambalaje reutilizabile şi reciclabile", se arată în comunicat.

Documentul estimează că 37% din fructe şi legume sunt vândute ambalate şi se aşteaptă ca măsura să oprească utilizarea anuală a peste un miliard de ambalaje inutile din plastic.

Preşedinta federaţiei franceze a vânzătorilor de fructe, Francoise Roch, a declarat că trecerea la carton va fi dificilă într-un timp atât de scurt."De asemenea, vânzarea produselor vrac este complicată deoarece mulţi clienţi ating fructele şi oamenii nu vor ca fructele lor să fie atinse de alţi clienţi", a spus ea.

Interzicerea ambalării face parte dintr-un program guvernamental multianual ce vizează eliminarea treptată a utilizării plasticului.

Începând cu 2021, Franţa a interzis paiele, paharele şi tacâmurile din plastic, precum şi caserolele din polistiren.

Fructele tăiate şi un număr limitat de fructe şi legume delicate pot fi încă vândute cu ambalaje din plastic, dar acestea vor fi eliminate treptat până la sfârşitul lunii iunie 2026.

Ambalajele din plastic vor fi interzise până la sfârşitul lunii iunie 2023 pentru roşii cherry, fasole verde şi piersici, iar până la sfârşitul anului 2024 pentru andive, sparanghel, ciuperci, unele salate şi ierburi, precum şi cireşe.

La sfârşitul lunii iunie 2026, zmeura, căpşunele şi alte fructe de pădure delicate trebuie să fie vândute fără plastic.

Din 2022, spaţiile publice trebuie să pună la dispoziţie ţâşnitori pentru a reduce utilizarea sticlelor de plastic, publicaţiile de presă şi publicitate trebuie expediate fără ambalaje din plastic, în timp ce restaurantele de tip fast-food nu vor mai putea oferi jucării din plastic gratuite.

Din ianuarie 2023, Franţa va interzice, de asemenea, farfuriile de unică folosinţă utilizate în restaurantele de tip fast-food pentru mâncarea consumată la faţa locului.

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
O fetiță care se afla cu tatăl său în mașină a sunat la poliție pentru a-l denunța. Ce făcuse bărbatul

O fetiță în vârstă de 11 ani din Mathay, Franța, care se afla în mașină cu tatăl său a sunat la poliție pentru a-l denunța pe acesta pe motiv că bărbatul conducea beat.

Teroare într-o pizzerie din Italia. Doi indivizi înarmați au jefuit clienții îngroziți. VIDEO

Doi indivizi înarmați au îngrozit clienții unui restaurant din Italia. Oamenii stăteau liniștiți la mese, în momentul în care cei doi bărbați înarmați cu puști și pistoale și cu fețele acoperite au intrat în local.

Moarte oribilă pentru mama a trei copii. Femeia a sărit cu coarda fără să știe că frânghia nu fusese fixată

O femeie de 33 de ani din Kazahstan, Yevgenia Leontyeva, a murit după ce a vrut să sară cu coarda, dar frânghia nu a fost asigurată.

Recomandări
Nicușor Dan face declarații la ora 17:00, după consultările de la Cotroceni. Este așteptat numele noului premier desemnat

Președintele României, Nicușor Dan, va susține o declarație de presă la Palatul Cotroceni la ora 17.00. Liderul este așteptat să facă, de această dată, o nouă desemnare oficială pentru funcția de premier.

UE i-a răspuns lui Donald Trump după amenințările cu tarife: Parteneriatul cu Canada „nu este îndreptat împotriva nimănui”

Comisia Europeană i-a răspuns joi lui Donald Trump, după ce președintele SUA a amenințat UE cu tarife vamale din cauza apropierii de Canada, informează EFE.

Un elev de 11 ani din Timiș a fost bătut la școală de un coleg mai mare, la finalul orelor. Copilul a ajuns la spital

Un băiat de 11 ani din localitatea Chevereşu Mare, judeţul Timiş, a fost dus la spital, după ce a fost bătut de un coleg de 13 ani, la şcoală, la finalul programului. Poliţiştii au deschis dosar penal.