FOTO. Cum arată primul sens giratoriu construit pe sub Oceanul Atlantic

62166996

Insulele Feroe au inaugurat la finalul anului trecut un tunel de 11 km construit pe sub Oceanul Atlantic, care leagă două dintre cele 18 insule ale arhipeleagului cu 50.000 de locuitori.

Proiectul de infrastructură care leagă capitala Torshavn de insula Eysturoy a fost deschis circulației pe 19 decembrie. Potrivit presei feroeze, aproape 18.000 de autoturisme au trecut prin tunel în primele 24 de ore după inaugurare.

Autoritățile feroeze au anunțat că Tunelul Eysturoy va mai putea fi tranzitat gratuit până pe 10 ianuarie. După această dată, compania care îl administrează va percepe o taxă de 75 de coroane daneze (puțin peste 10 euro) pentru o singură călătorie. Cetățenii vor avea și varianta unui abonament, care va reduce costul drumului.

„Consiliul de administrație a luat această decizie pentru a le oferi oamenilor posibilitatea de a experimenta tunelul gratuit într-o zi normală, după terminarea sărbătorilor”, a declarat Teitur Samuelsen, directorul general al operatorului Eystur- og Sandoyartunlar.

Între 5.000 și 6.000 de mașini ar urma să tranziteze acest tunel în fiecare zi, a adăugat Samuelsen.

Construcția tunelului va reduce timpul de deplasare între Torshavn și Runavik de la aproape o oră și un sfert la doar 16 minute.

În cel mai jos punct al său, tunelul ajunge la 187 de metri sub nivelul mării.

Ca să asigure siguranța călătorilor, banda de mers are o înclinație de cel mult 5%, potrivit constructorului. Ultimul test a avut loc pe 17 decembrie și a arătat că tunelul poate fi deschis circulației.

Construcția impresionantă cuprinde și primul sens giratoriu construit sub ocean. Tróndur Patursson, un artist din Insulele Feroe, a creat o lucrare înaltă de 80 de metri care se află în centrul sensului giratoriu.Lucrările includ sculpturi și efecte de lumină.

Aceasta este cea mai mare investiție de infrastructură din istoria Insulelor Feroe, regiune autonomă ce aparține de Danemarca. Potrivit constructorului, investiția se ridică la aproximativ 140 de milioane de euro.

Un al doilea tunel aflat în construcție va conecta Streymoy de o altă insulă, Sandoy.

Articol recomandat de sport.ro
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Citește și...
62166958
Reacția Beijingului după ce Wall Street a început delistarea a 3 giganţi de telecomunicaţii chinezi
China va lua „măsurile necesare” de protejare a intereselor companiilor sale după ce New York Stock Exchange a început delistarea a trei companii chineze de telecomunicaţii acuzate că au legături cu armata, a spus sâmbătă Ministerul Comerţului.
62166957
Țara care a vaccinat anti-Covid cel mai mare procent din populație. Câte persoane sunt imunizate zilnic
Israelul conduce în cursa mondială a vaccinării împotriva coronavirusului.
62166944
Șefa programului de imunizare din Anglia avertizează: Nu combinați vaccinurile anti-Covid
Serviciul de Sănătate Publică din Anglia a transmis că nu recomandă combinarea vaccinurilor anti-Covid de la producători diferiți, în condițiile în care fiecare ser trebuie administrat în două doze, la distanță de câteva săptămâni, potrivit Sky News.