Reacția Beijingului după ce Wall Street a început delistarea a 3 giganţi de telecomunicaţii chinezi

62166958
Shutterstock

China va lua „măsurile necesare” de protejare a intereselor companiilor sale după ce New York Stock Exchange a început delistarea a trei companii chineze de telecomunicaţii acuzate că au legături cu armata, a spus sâmbătă Ministerul Comerţului.

NYSE a anunţat joi că va începe delistarea China Mobile, China Telecom şi China Unicom, ca răspuns la decizia preşedintelui Donald Trump de a interzice investiţiile americane în firme deţinute sau controlate de armata chineză.

Ministerul chinez al Comerţului a transmis într-un comunicat, citat de Reuters, că delistarea reprezintă un abuz de securitate naţională şi în contradicţie cu regulile pieţei.

Pe de altă parte, diplomatul chinez Wang Yi a declarat sâmbătă că relaţia dintre SUA şi China a ajuns la „o nouă răscruce” şi că ar putea reveni la normal după o perioadă de „dificultăţi fără precedent”, potrivit News.ro.

Relaţia dintre cele mai mari două economii ale lumii a devenit tensionată după o serie de dispute legate de comerţ, drepturile omului şi originea noului coronavirus.

Wang, consilier de stat şi ministru de Externe, a spus într-un interviu acordat mai multor entităţi de presă că politicile recente ale SUA faţă de China au afectat inferesele ambelor ţări şi au pus în pericol lumea.

Însă acum cele două părţi au ocazia de a „deschide o nouă fereastră de speranţă” şi de a începe o nouă rundă de dialoguri, a completat el.

Alegerea democratului Joe Biden în funcţia de preşedinte este aşteptat să îmbunătăţească relaţiile dintre Washington şi Beijing, după patru ani în care tensiunile au crescut în timpul administraţiei Trump.

Totuşi, preşedintele ales Biden, care va prelua mandatul pe 20 ianuarie, a criticat în mai multe rânduri China pentru „abuzurile” în comerţ şi alte chestiuni.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62166957
Țara care a vaccinat anti-Covid cel mai mare procent din populație. Câte persoane sunt imunizate zilnic
Israelul conduce în cursa mondială a vaccinării împotriva coronavirusului.
62166944
Șefa programului de imunizare din Anglia avertizează: Nu combinați vaccinurile anti-Covid
Serviciul de Sănătate Publică din Anglia a transmis că nu recomandă combinarea vaccinurilor anti-Covid de la producători diferiți, în condițiile în care fiecare ser trebuie administrat în două doze, la distanță de câteva săptămâni, potrivit Sky News.
62166940
Petrecerea de Revelion cu 2.500 de persoane din Franța, oprită abia după două zile
O petrecere rave care ținea de două zile a fost oprită, într-un final, de polițiștii și jandarmii francezi. 2500 de persoane se distrau într-un hangar, în nord-vestul Franței, în pofida regulilor COVID.